• Support National Team

Un teren de fotbal a fost inaugurat în satul Cobîlea

09 noi 2021 de Ion Buga
GALERIE

Un nou teren de fotbal a fost dat în exploatare în cadrul programului FMF “Toţi împreună”. De această dată pe teritoriul Gimnaziului „Simion Cibotaru” din satul Cobîlea, raionul Șoldănești.

 

La deschiderea oficială au participat Nicolae Mîndru, președintele raionului Șoldănești, Angela Ababii, primarul satului, Arhip Cibotaru, directorul Gimnaziului, Anatolie Plațînda, președintele ARF Șoldănești, Leonid Paireli, vicepreședintele ARF Șoldănești, Igor Soltanici, inspector federal FMF, elevi, profesori, alți oaspeți și oficiali. 


Evenimentul a culminat cu un meci amical de fotbal între elevii instituției de învățământ.

 

Dezvoltarea infrastructurii este una dintre direcțiile prioritare în activitatea Federației Moldovenești de Fotbal. Susținerea unor astfel de proiecte este importantă în perspectiva ridicării calității nivelului jocului și atractivității pentru suporteri. Începând cu anul 2005, în țara noastră au fost date în exploatare circa 500 de mini-terenuri de fotbal cu suprafață artificială.