• Support National Team

Comitetele FMF

Deciziile Comitetului de Competiții al FMF din 25 octombrie

26 oct 2021 de Ion Buga

La ședința din 25 octombrie, Comitetul de Competiții al FMF a examinat abaterile disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile «Campionatului R. Moldova la fotbal, Divizia Națională, Divizia A, Divizia B, Fotbal Feminin, Cupei Moldovei Amatori, ediția 2021/22»:

 

1. Examinând demersul parvenit din partea clubului de fotbal FC CAHUL-2005, în legătură cu retragerea echipei FC CAHUL-2005din cadrul Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, Divizia A, Ediția 2021/2022 și Cupa Moldovei MOLDTELECOM, Ediția 2021/22, în temeiul «Codului Disciplinar» și prevederilor «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/2022», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

1.1. A admite cererea parvenită din partea clubului de fotbal FC CAHUL-2005, privind excluderea echipei FC CAHUL-2005 din Campionatul Republicii Moldova la Fotbal, Divizia A, Ediția 2021/2022 și Cupa Moldovei MOLDTELECOM, Ediția 2021/22.

1.2. A exclude echipa FC CAHUL-2005, din Campionatul Republicii Moldova la Fotbal, Divizia A, Ediția 2021/2022, conform Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/2022.

1.3. A exclude echipa FC CAHUL-2005, din Cupa Moldovei MOLDTELECOM, Ediția 2021/22, conform Regulamentului Cupei Moldovei MOLDTELECOM, Ediția 2021/22.

1.4. A păstra rezultatele echipei FC CAHUL-2005, acumulate în cadrul meciurilor disputate conform programului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22, având în vedere faptul că s-au disputat 50% din meciurile programate, conform art. 13.15. al Regulamentului Campionatului R.Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22.

1.5. A acorda victorie tehnică cu rezultatul (3-0), în favoarea echipelor adverse, care urmau să întâlnească echipa FC CAHUL-2005, în cadrul meciurilor programate dar nedisputate, conform programului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22.

1.6. A declara libere de joc echipele adverse care urmau să întâlnească echipa FC CAHUL-2005, în cadrul meciurilor programate dar nedisputate, conform programului Campionatului Republicii Moldova la Fotbal, Ediția 2021/2022.

1.7. A retrograda echipa FC CAHUL-2005, în campionatul de fotbal al asociațiilor raionale sau municipale unde își are sediul clubul FC CAHUL-2005, conform art.13.13 al Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/2022.

1.8. A sesiza organele competente al FMF privind adoptarea acțiunilor suplimentare, în legătură cu încălcarea gravă a Statutului FMF de către FC CAHUL-2005.

 

2. Examinând raportul de joc al meciului FC CAHUL-2005 – FC SPERANȚA DROCHIA, din data de 23.10.2021 (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22, Divizia A, etapa a XI-a) s-a constatat că în pauza dintre reprize oficialul clubului FC CAHUL-2005, Vasilii POROȘENCO, s-a adresat cu cuvinte necenzurate către arbitrii meciului care se deplasau spre vestiare. În temeiul art. 42.6. «Cod Disciplinar» și art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

2.1. A suspenda pentru 3 (trei) etape de campionat oficialul clubului FC CAHUL-2005, Vasilii POROȘENCO, pentru încălcarea prevederilor art. 42.6 al Codului Disciplinar.

Conform art. 17 al Codului Disciplinar - Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci și de a avea acces la vestiarele echipelor sau arbitrilor, pe banca de rezervă și în incinta terenului de joc. Oficialii suspendați nu pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.

Conform prevederilor art.17.4 al Codului Disciplinar - Suspendarea urmează să fie prelungită până la plata integrală a amenzii.

2.2. A aplica sancțiune sub formă de amendă oficialul clubului FC CAHUL-2005, Vasilii POROȘENCO, în mărime de 2 000,00 lei (două mii lei, 00 bani) lei (MDL), în conformitate cu prevederile art. 42.6. al Codului Disciplinar.

 

3. Examinând rapoartele de joc al meciului FC PEPENI – EFA VISOCA, din data de 23.10.2021 (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/23, Divizia B Nord, etapa a XI-a), s-a constatat că imediat după fluierul final al meciului, jucătorul echipei FC PEPENI, Ion LOPOTENCO a fost eliminat de pe terenul de joc după primirea cartonașului roșu direct, pentru folosirea cuvintele injurioase în adresa arbitrilor. În temeiul art. 42.6. «Cod Disciplinar», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

3.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă FC PEPENI în mărime de 1 000,00 (una mie lei, 00 bani) lei (MDL), pentru încălcarea art. 42.6 al Codului Disciplinar.

3.2. A-l suspenda pe Ion LOPOTENCO (FC PEPENI) pentru 3 (trei) etape de campionat. Conform prevederilor art.17.4 al Codului Disciplinar - Suspendarea urmează să fie prelungită până la plata integrală a amenzii.

 

4. Examinând rapoartele de joc al meciului CS NOROC NIMORENI – CS REAL SUCCES, din data de 10.10.2021 (Campionatul R. Moldova la Fotbal Feminin, Ediția 2021/22, Liga Națională, etapa a IV-a) s-a constatat că în minutul 68’ al meciului, jucătoarea echipei CS REAL SUCCES, Valeria TATARU a fost eliminată de pe terenul de joc după primirea cartonașului roșu direct, pentru folosirea cuvintele injurioase și necenzurate în adresa arbitrilor. În temeiul art. 42.6. «Cod Disciplinar», art. 7.23 al ”Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal Feminin”, art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

4.1. A aplica sancțiune sub formă de amendă CS REAL SUCCES în mărime de 3 000,00 (trei mii lei, 00 bani) lei (MDL), pentru încălcarea art. 42.6 al Codului Disciplinar.

4.2. A-l suspenda pe Valeria TATARU (CS REAL SUCCES) pentru 3 (trei) etape de campionat.

Conform prevederilor art.17.4 al Codului Disciplinar - Suspendarea urmează să fie prelungită până la plata integrală a amenzii.

 

5. Examinând cererea parvenită din partea clubului ARF CĂLĂRAȘI, în legătură cu retragerea echipei ARF CĂLĂRAȘI, din cadrul Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22, în temeiul prevederilor «Codului Disciplinar» și prevederilor «Regulamentului Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

5.1. A admite cererea parvenită din partea ARF CĂLĂRAȘI, privind excluderea echipei ARF CĂLĂRAȘI, din cadrul Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22.

5.2. A exclude echipa ARF CĂLĂRAȘI, din Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22, conform Regulamentului Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22 și altor Regulamente al FMF, UEFA și FIFA.

5.3. A menține rezultatele echipei ARF CĂLĂRAȘI, acumulate în cadrul meciurilor disputate conform programului Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22, având în vedere faptul că s-au disputat 50% sau mai mult din meciurile programate, conform art. 4.18. al Regulamentului Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22.

5.4. A acorda victorie tehnică cu rezultatul (3-0), în favoarea echipelor adverse, care urmau să întâlnească echipa ARF CĂLĂRAȘI, în cadrul meciurilor programate dar nedisputate, conform programului Cupei R. Moldova la Fotbal Amatori, Ediția 2021/22.

5.5. A sesiza organele competente al FMF privind adoptarea acțiunilor suplimentare, în legătură cu încălcarea gravă a Statutului FMF de către ARF CĂLĂRAȘI.

 

6.1. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Divizia Națională, Divizia A, Divizia B, Ediția 2021/22».

1) FC MILSAMI – FC SFÎNTUL GHEORGHE (23.10.2021) – Divizia Națională,

2) FC MILSAMI – FC SFÎNTUL GHEORGHE (23.10.2021) – Divizia Națională,

3) FC MAIAK – FC CONGAZ (23.10.2021) – Divizia B Sud,

jucătorii echipei:

 

1. FC MILSAMI a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;

2. FC SFÎNTUL GHEORGHE a acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;

3. FC CONGAZ a acumulat 5 (cinci) cartonașe galbene în timpul jocului;

Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 17, art.49.1.a, art. 74, art. 75, art. 76 «Cod Disciplinar», «Regulamentul Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

6.1.1. A sancționa FC MILSAMI, cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).

6.1.2. A sancționa FC SFÎNTULGHEORGHE, cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).

6.1.3. A sancționa FC CONGAZ cu amendă în mărime de 500,00 (cinci sute) lei (MDL).

 

6.2. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Divizia Națională, Divizia A, Divizia B, Ediția 2021/22».

1. FC MILSAMI – FC SFÎNTUL GHEORGHE (23.10.2021) – Divizia Națională,

2. FC PEPENI – EFA VISOCA (23.10.2021) – Divizia B Nord,

3. CS ATLETIC STRĂȘENI – CF OGUZSPORT (23.10.2021) – Divizia B Sud,

4. FC VĂSIENI – FC SOCOL (23.10.2021) – Divizia B Sud,

5. FC CIMIȘLIA – CSF CRICOVA (23.10.2021) – Divizia B Sud,

Jucătorul:

 

1) Ion DRAGAN (FC SFÎNTUL GHEORGHE) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene.

2) Evghenii CURUCI (EFA VISOCA) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene.

3) Veaceslav SIRCHELI (CF OGUZSPORT) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene.

4) Teodor BOSTAN (FC VĂSIENI) a fost eliminat de pe terenul de joc, după primirea cartonașului roșu direct.

5) Cristian ROTARU (FC CIMIȘLIA) a fost eliminat de pe terenul de joc, după primirea cartonașului roșu direct.

Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 16, art.42.1.b, art.42.1.c, art. 42.2, art. 73, art. 74, art. 75, art. 76 «Cod Disciplinar», «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2021/22», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

6.2.1. A suspenda pe Ion DRAGAN (FC SFÎNTUL GHEORGHE) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa FC SFÎNTUL GHEORGHE cu amendă în mărime de 400,00 (patru sute) lei (MDL).

6.2.2. A suspenda pe Evghenii CURUCI (EFA VISOCA) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa EFA VISOCA cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

6.2.3. A suspenda pe Veaceslav SIRCHELI (CF OGUZSPORT) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CF OGUZSPORT cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

6.2.4. A suspenda pe Teodor BOSTAN (FC VĂSIENI) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa FC VĂSIENI cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

6.2.5. A suspenda pe Cristian ROTARU (FC CIMIȘLIA) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa FC CIMIȘLIA cu amendă în mărime de 100,00 (una sută) lei (MDL).

 

Atenție: Neexecutarea Deciziilor Comitetului de Competiții constituie o încălcare a regulamentelor FMF și reprezintă temei pentru aplicarea sancțiunilor suplimentare.