• Поддержи национальную сборную

Tricolorii, alături de juniorul echipei Buiucani diagnosticat cu leucemie

11 oct 2021 de Ion Buga

Jucătorii și stafful selecționatei Moldovei s-au alăturat tuturor persoanelor de bună credință care îl susțin pe tânărul portar de la CSCT Buiucani, Marius Sorocean, care a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută și este internat la Institutul Oncologic din Chișinău. 

 

Suntem alături de tine, Marius! Îți dorim însănătoșire rapidă și te așteptăm pe terenul de fotbal!

este mesajul de încurajare al tricolorilor pentru Marius.

 

Pe lângă un ajutor material, Marius va avea parte și de un cadou special - tricoul naționalei Moldovei cu autografele jucătorilor!


Echipa FMF este alături de Marius și va continua să colecteze fonduri, care vor fi direcționați pentru tratamentul bolii. În acest sens, la intrarea în sediul central FMF, va fi amplasată o boxă pentru toți cei care doresc să ofere un ajutor financiar.

 

Toate detaliile conturilor la care se pot face donațiile le găsiți pa pagina de Facebook a clubului CSCT Buiucani.