• Поддержи национальную сборную

Presa internațională, la picioarele Sheriff-ului după victoria cu Real Madrid

29 sep 2021 de Victor Daghi

Presa internațională este la picioarele echipei Sheriff Tiraspol, toate acestea după ce formația tiraspoleană condusă de Yurii Vernydub s-a impus în fața “galacticilor”, scor 2-1, în cel de-al doilea meci din grupele Ligii Campionilor.

 

Jurnaliștii de la publicația spaniolă Mundo Deportivo au titrat: „Real, împușcată de Sheriff”. Au lăudat apoi curajul moldovenilor, despre care au spus că „intră direct în istoria Ligii Campionilor”. 

 

Editorialistul Mario Calderon de la Mundo Deportivo a scris astăzi: “Așa cum se obișnuiește când o navă străină ajunge în galaxia Ligii Campionilor, Sheriff-ul părea a fi Cenușăreasa competiției. Cea mai slabă echipă. Cu toate acestea, s-a dovedit că Cenușăreasa era un “șerif” și că, în locul unui pantof de sticlă, a luptat curajos și a cucerit Santiago Bernabeu. Fețele acre ale jucătorilor Realului au spus totul la sfârșitul jocului, deoarece au fost învinși de o echipă plină de jucători din țări exotice, ai căror călăi au fost un uzbek și un luxemburghez. Ceea ce a fost o bărbie directă la maxilarul Super Ligii promovate cu atâta insistență de boșii madrileni.”

 

Site-ul Sport.es a păstrat o notă asemănătoare: „Sheriff-ul a tras direct la țintă!”. Au continuat apoi cu o ironie la adresa Realului: „Formația din Moldova a auzit clopoțelul sunând, semn că Real Madrid a fost pusă la podea. Totul în minutul 90!”

 

L'Équipe le avertizează pe Real, Inter și Șahtior, titrând: „Sheriff chiar începe să sperie”. Jurnaliștii francezi consideră că formația din Republica Moldova devine o pretendentă la primăvara Ligii Campionilor.

 

Cotidianul spaniol AS a titrat: “Sheriff înroşeşte Madridul!”

 

Digi Sport: Real Madrid – Sheriff Tiraspol 1-2. Fabulos! Moldovenii produc surpriza serii în Champions League

 

“Sheriff-ul s-a dovedit a fi o echipă disciplinată, care știe să se apere și rapid să contraatace. Cu ordine și viteză, o rețetă mai veche decât cea a pâinii, campioana Moldovei a învins Realul lui Ancelotti, lent și fără idei”, a scris un alt ziarist de la Mundo Deportivo, Manuel Bruna.

 

Cronicarul Francesco Pietrella de la Gazzetta dello Sport a scris: “Peretele de Instagram al lui Sebastien Thill a fost cel mai vizitat dintre cei 23 de jucători ai Sheriff-ului. „Scop mare”. „Fantastique”. Spaniolă, engleză, franceză. Comentarii în toate limbile. „Seba” tocmai a marcat un „golazo” pe Bernabeu, umilind Realul lui Carletto, chiar dacă băiatul născut în Luxemburg cu ani în urmă avea alte planuri. O slujbă stabilă, ore fixe, mingea doar seara, o viață liniștită...”

 

David Álvarez de la publicația spaniolă El Pais a publicat articolul “Athanasiadis supraviețuiește unui asediu pe Bernabéu: 31 de lovituri spre poartă, 29 de centrări, 13 cornere și 11 save-uri!”

“Până la vizita lui Georgios Athanasiadis (Grecia, 28 de ani), niciun portar nu reușise pe Bernabéu în Liga Campionilor o evoluție atât de bună. Portarul clubului din Tiraspol a fost foarte solicitat în această seară: 31 de lovituri spre poartă, 29 de centrări, 13 cornere și 11 save-uri! Grecul, împrumutat în acest sezon debutantei Ligii Campionilor de către AEK Atena în schimbul a 250.000 de euro, a parat toate loviturile care erau pe spațiul porții: 11 save-uri de tot felul.”

 

José Vicente Hernáez de la publicația spaniolă Marca a scris: “Nimeni nu-și putea imagina un final similar în acest film, care s-a transformat într-unul de groază. Că tipul bun, adică șeriful, câștigă întotdeauna este ceva familiar în filmele din Vestul Sălbatic, dar nu și în cele din Liga Campionilor. Aici rolul pe care îl juca șeriful trebuia să fie cel al tipului rău, adică cel al Cenușăresei grupei și nu trebuia să obțină vreun punct. Însă, Tiraspolul are acum două victorii și conduce autoritar grupa. Ultimul succes a fost obținut în confruntarea cu bărbatul frumos din film. Dar realitatea este destul de diferită. Madridul nu mai este bărbatul frumos din film...”

 

Cristian Mihala de la Eurosport: “Yuriy Vernydub este un antrenor fericit. Tehnicianul ucrainean a preluat-o pe Sheriff Tiraspol în decembrie, iar de atunci a câştigat campionatul şi-a dus echipa în Champions League, unde a obţinut două victorii incredibile. Succesul de aseară, din capitala Spaniei, e catalogat de Marca drept "cea mai mare surpriză din istoria competiţiei".

La final, tehnicianul de 55 de ani a analizat pe scurt partida şi a explicat că echipa sa rămâne cu picioarele pe pământ, deşi cu siguranţă că va rămâne în istoria UCL.

"Sunt plin de emoții și le sunt foarte recunoscător băieților mei pentru tot ceea ce au făcut astăzi. Au ieșit ca o echipă pe teren şi aşa au şi terminat. Toată lumea ne critica. Merită toate laudele", şi-a început Vernydub discursul, pentru ca apoi, întrebat dacă se aştepta la un astfel de rezultat, să spună: "Știam perfect că va trebui să ne apărăm. Am făcut-o bine și am fost foarte periculoşi pe contra-atacuri. Am reușit să înscriem un gol atât de important la final. Sunt fericit și foarte mândru pentru echipă și pentru băieți. Ne continuăm drumul".

 

 

Tehnicianul ştie că fotbaliştii săi şi-au depăşit condiţia şi nu promite vreun obiectiv nerealizabil.

"Au fost unii, în special un fotbalist foarte important care a spus că Sheriff nu merită să fie în Liga Campionilor. Nu ne gândim la runda următoare, pentru că nu am făcut nimic super extraordinar. Pas cu pas continuăm, luăm fiecare meci în parte. Vom vedea mai târziu. Mai avem patru jocuri foarte importante. Când va trebui să jucăm ultimul joc, vom vedea dacă avem şanse să continuăm în Europa", a mai spus Vernydub.

Fotbalistul la care a făcut referire tehnicianul lui Sheriff este Dirk Kuyt, fostul mare internaţional olandez care a evoluat pentru Liverpool. Înainte de manşa retur a play-off-ului Ligii, batavul a avut o replică destul de controversată, dacă privim din perspectiva rezultatelor ulterioare reuşite de Sheriff.

"Sunt conştient că Liga Campionilor este o competiţie care se adresează echipelor campioane, dar formaţii cum este Sheriff Tiraspol nu au ce să caute în Liga Campionilor", a declarat Kuyt.

 

Gazeta Sporturilor: Cum au reușit moldovenii de la Sheriff Tiraspol să „stingă lumina” pe Bernabeu, într-o noapte magică!

Sheriff Tiraspol a produs marea surpriză a sezonului și a ultimilor ani din Liga Campionilor, chiar pe terenul lui Real Madrid. Moldovenii s-au impus cu scorul de 2-1, cu gol în ultimul minut, după ce au condus și la pauză!

Sheriff Tiraspol și-a depășit cu mult statutul în momentul calificării în grupele Ligii Campionilor. A devenit prima echipă din istoria Republicii Moldova care reușește asta, dar nu se oprește aici. A învins-o pe Șahtior în primul meci, scor 2-0, iar astăzi a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria cupelor europene. 

„Sunt destul de trist, recunosc. Nu cred că meritam să pierdem. Aș zice că am avut mult ghinion. Micile detalii au dus la acest rezultat. Ne-au costat jocul. Ei au avut un contraatac și o aruncare de la margine, din ele au înscris. 

Noi am șutat de multe ori pe poartă, dar uneori mai ai și astfel de zile, pline de ghinion. Am încercat să îl trimit pe Jovic, n-a funcționat nici asta. Nu am început cu o intensitate foarte bună, dar totul era sub control. 

Cu adevărat alarmant este că am pierdut 3 puncte și că grupa este deschisă acum. Trebuie neapărat să câștigăm următorul meci”, a spus Carlo Ancelotti, conform Marca. 

 

Fostul antrenor al Naționalei Moldovei, Gabi Balint a rămas "blocat" după Real Madrid - Sheriff Tiraspol: "E 'bomba' serii! Au o calitate extraordinară"

Sheriff a învins Șahtior, scor 2-0, și Real Madrid, scor 2-1, iar Gabi Balint este de-a dreptul uimit de performanța moldovenilor din grupele Champions League: "E greu de comentat! E 'bomba' serii! O echipă bine organizată în defensivă. Real Madrid a dominat, dar nu a putut marca. A mai fost un posibil penalty pentru Real, dar Sheriff a jucat astăzi la fel ca în prima etapă, cu Șahtior.

Au jucat simplu, la contraatac, iar în puținele ieșiri din apărare au marcat două goluri, au avut ocazii și au mai avut un gol anulat. Jucătorii de la Sheriff au o calitate extraordinară, nu mă așteptam. E greu de explicat, trebuie să vezi meciul ca să crezi asta.

Mai e o chestie. La Tiraspol, nu există altceva decât fotbal. Nu sunt baruri, nu sunt restaurante. Faci doar fotbal acolo. Cred că o vor încurca și pe Inter. Patronul îmi spunea mereu că visul lui este să ajungă în Champions League", a spus Gabi Balint, la emisiunea Fotbal European de la Digi Sport.

 

Gluma serii după Real Madrid - Sheriff Tiraspol

Procentajul perfect al celor de la Sheriff Tiraspol în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa a dus la gluma serii, făcută de statisticianul Duncan Alexander, de la Opta.

”Real Madrid a ajuns acum la 61 de meciuri pierdute în Champions League, Sheriff a câștigat toate meciurile pe care le-a jucat în Champions League, voi numiți rezultatul ăsta un șoc? Slăbuț”, a scris, pe Twitter, Duncan Alexander.