• Fii alături de Echipa Țării

Fotbalul moldovenesc, la cel mai mare coeficient din istorie în cupele europene!

17 sep 2021 de Ion Buga

Sezonul fotbalistic 2021/22 este cel mai bun pentru fotbalul moldovenesc în cupele europene din toată istoria de 30 de ani. Drept confirmare vine coeficientul nostru și cifrele clasamentului întocmit de UEFA în baza rezultatelor participării cluburilor noastre în competițiile continentale. 

 

Datorită parcursului de excepție în Liga Campionilor al campioanei Moldovei, Sheriff Tiraspol, calificarea în faza grupelor și debutul victorios în UCL, Republica Moldova a atins cel mai mare coeficient din istorie - 4.000 de puncte. Acesta reprezintă o medie a numărului de puncte împărțit la numărul de cluburi participante din partea țării. 

 

La moment, Moldova împarte locul 7 al clasamentului European al coeficienților cu Spania și Serbia! 

 

De menționat, că ibericii participă în cupele europene cu toate cele 7 echipe, 5 dintre care în Champions League. 

 

Cluburile moldovenești au acumulat în total 16 puncte în acest sezon de cupele europene, 13 dintre care sunt obținute de campioana Sheriff, iar celelalte 3 sunt împărțite de Milsami Orhei și Petrocub Hîncești, care au trecut câte un tur preliminar în UEFA Conference League.

 

Anterior, cel mai mare coeficient (3.375), Moldova l-a obținut în sezonul 2013/14, când a fost reprezentată în Europa de Sheriff Tiraspol, Milsami Orhei, Dacia Chișinău și FC Tiraspol. 

 

Tot în acest sezon, fotbalul moldovenesc are șanse mari de a stabili un alt record. Este vorba de coeficienții pe țară în ultimii cinci ani, în baza cărora se întocmește clasamentul UEFA și, implicit, numărul de echipe participante în următoarea ediție a cupelor europene. 

 

Astăzi, fotbalul nostru are un coeficient de 10.000 puncte, ce îi asigură locul 33, în creștere cu 12 poziții față de sezonul precedent. Dacă Sheriff va continua evoluțiile foarte bune în grupele Champions League, Moldova poate depăși cel mai mare coeficient (10.375) înregistrat anterior în sezonul 2013/14.

   

Foto: fc-sheriff.com