• Support National Team

Feminin(Competiții)

Duminică începe campionatul Moldovei la fotbal feminin, Liga Națională, ediția 2021/22

11 sep 2021 de Maria Teeşanu

O nouă ediție a Campionatului Moldovei la fotbal feminin, Liga Națională, începe duminica, 12 septembrie.  

 
În sezonul 2021/22 vor participa 8 echipe, care vor juca în 14 etape: ȘSR-Nistru-GTC, Narta-ȘS Drăsliceni, Agarista CSF Anenii Noi, CS Noroc, FC Belceanka, PGU ŞS4-Legia, FC Maksimum, Real Succes-ȘS 11.  


La fel ca în sezonul precedent, toate meciurile campionatului vor fi difuzate pe platforma Eleven Sports
 

Programul meciurilor din etapa inaugurală:
12 septembrie
Agarista CSF Anenii Noi - CS Noroc (Anenii Noi st.orășenesc)
FC Belceanka - PGU ŞS4-Legia (Bălți) 
FC Maksimum - Real Succes-ȘS 11 (Cahul, st.Atlant)

 

Partida ȘSR-Nistru-GTC - Narta-ȘS Drăsliceni a fost transferată.
 

Toate meciurile sunt programate pentru ora 16:00
 

Meciurile se vor desfășura cu respectarea instrucțiunilor cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 în desfășurarea competițiilor de fotbal.

 

Campionatul Republicii Moldova la fotbal feminin reprezintă una din cele patru direcții de dezvoltare a fotbalului moldovenesc pe termen mediu, stabilite de echipa FMF în noua politică de dezvoltare – ”Strategia 2020-2024”. Federația își consolidează eforturile pentru crearea unei competiții interne atractive, de calitate înaltă, care va prezenta interes atât pentru spectatori, cât și pentru investitori.

 
Vă prezentăm toate rezultatele campionatului precedent.