• Support National Team

Masculin (Competiții)

LIVE 17:00. FC Florești - Zimbru

11 sep 2021 de Victor Daghi

 

FC Florești - Zimbru

 

11 septembrie. Bender, stadionul orășenesc
Arbitru: Andrei CEBAN
Asistenți: Andrei BODEAN și Tudor BOLOGA

Al 4-lea oficial: Veaceslav BANARI

 

FC Florești: 1.Denis MACOGONENCO, 4.Ivan VOROPAI, 5.Feodor ANDRIUHIN, 9.Andrei COBEȚ, 15.Hamed FONDIKOU, 19.Denis MACALICI, 22.Laurențiu CHIȚANU, 25.Igor BONDARENCO, 28.Daniel LISU, 55.Vladimir COVCENCO, 99.Vladimir GHINAITIS
Rezerve: 12.Anton COVAL, 13.Vladislav LIHAREV, 10.Grigore COȘCODAN, 17.Ion DANILOV, 29.Ifechukwu Okechukwu AMOBI, 30.Sandu MATEESCU

Antrenor: Iuri GROȘEV

 

Zimbru: 12.Silviu ȘMALENEA, 3.Ștefan BURGHIU, 6.Vlad RĂILEANU, 7.Petru NEAGU, 10.Artur PATRAȘ, 11.Eugeniu SIDORENCO, 17.Andrei COJOCARI, 18.Okezie EBENEZER PRINCE, 27.Alexei CIOPA, 28.Arcadie RUSU, 30.Alexandru BEJAN

Rezerve: 1.Anatolii CHIRINCIUC, 4.Vladislav ZAVALIȘCA, 5.Tudor PAVALACHI, 9.Cristian DANI, 14.Saleh YAHAYA, 20.Iulian BEJAN, 23.Alexandru VACARCIUC, 25.Gheorghe SPÎNU
Antrenor: Vlad GOIAN

 

FC Florești și Zimbru Chișinău se întâlnesc astăzi, de la ora 17:00, în primul meci al etapei a IX-a a Diviziei Naționale. Partida de la stadionul orășenesc din Bender va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 2. De asemenea, jocul va fi retransmis în direct de site-ul nostru, pagina de Facebook Divizia Națională și portalul Moldfootball.

 

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit noi măsuri de sănătate publică pentru limitarea răspândirii infecției COVID-19 în cadrul evenimentelor publice desfășurate în aer liber. 

 

Cele două echipe s-au întâlnit până acum în 5 meciuri în Divizia Națională. FC Florești a obținut 3 victorii, iar Zimbru – 2. Golaverajul 8-6 este în favoarea formației chișinăuiene.

 

Cea mai recentă partidă dintre cele două formații s-a jucat la stadionul Zimbru, pe 17 iulie 2021, în cadrul etapei a doua. Echipa antrenată de Vlad Goian a învins cu 4-0 datorită golurilor marcate de Artur Patraș, Eugeniu Sidorenco, Arcadie Rusu și autogolului lui Nicolai Bacalov.

 

Pe 28 octombrie 2020, echipele s-au întâlnit în Cupa Moldovei. FC Florești s-a impus cu 1-0 printr-un gol al lui Dmitri Maneacov din penalty și s-a calificat în sferturile de finală ale ediției 2020/21. 

 

Echipele au disputat o partidă și în cadrul Cupei Federației. Meciul de pe 26 februarie 2020 s-a încheiat nedecis, scor 1-1. Ion Postica a deschis scorul, însă Dmitri Maneacov, a egalat la unu.

 

Lanterna roșie a campionatului a pierdut toate cele 8 meciuri de până acum. Ultima dată FC Florești a câștigat un joc în campionat pe 23 mai 2021, 3-1 cu Zimbru.

 

Formația din Florești l-a transferat pe mijlocașul Denis Macalici (21 de ani, ultimul club – Dinamo-Auto Tiraspol). De la echipă a plecat atacantul Eugeniu Rebenja (FC Floriana, Malta).

 

Macalici a marcat unul dintre golurile noii sale echipe în meciul amical cu Sfîntul Gheorghe Suruceni, jucat pe 3 septembrie și câștigat de FC Florești cu 3-1. Celelalte reușite au purtat semnătura lui Grigore Coșcodan și Vladimir Covcenco.

 

La echipa de la nordul Moldovei poate juca astăzi fundașul Ivan Voropai, care a fost suspendat în etapa trecută.

 

De partea cealaltă Zimbru a remizat cu Dinamo-Auto (3-3) în etapa trecută și a intrerupt astfel seria negativă compusă din 4 înfrângeri consecutive. Cu 7 puncte, chișinăuienii se află în clasament pe locul 6.

 

Echipa antrenată de Vlad Goian nu va putea conta nici în acest meci pe serviciile mijlocașului Eugeniu Cociuc, care a fost suspendat pentru 4 etape pentru cartonașul roșu primit în meciul cu Petrocub.

 

Zimbru a anunțat venirea atacantului de 25 de ani, Alexandru Bejan sub formă de împrumut de la FC Petrocub. Deasemenea, “galben-verzii” l-au transferat pe mijlocașul finlandez Martin Cristian Kuittinen (23 ani, ultima echipă - Víkingur Ólafsvík, Islanda).

 

Ambii jucători au fost legitimați de Zimbru și pot debuta astăzi pentru “galben-verzi” într-un meci oficial.

 

Bejan și-a trecut în cont o “dublă” în meciul amical cu Spartanii Selemet, jucat pe 4 septembrie și câștigat de chișinăuieni cu 4-2. Celelalte goluri au fost marcate de Saleh Yahaya și Gheorghe Spînu.