• Support National Team

Naționala Moldovei a urcat două locuri în clasamentul FIFA

12 aug 2021 de Victor Daghi

În urma evoluțiilor din ultimele meciuri amicale (0-2 cu Turcia și 1-0 cu Azerbaidjan), reprezentativa Moldovei a urcat două locuri în clasamentul FIFA, publicat joi, 12 august.

 

Tricolorii antrenați de italianul Roberto Bordin se află în acest moment pe locul 175, cu 954 de puncte.

 

Dintre adversarele Moldovei în grupa F a preliminariilor Campionatului Mondial 2022, cea mai bună clasare are Danemarca – locul 11, urmează Austria - 23, Scoția – 49, Israel - 81 și Insulele Feroe – 114.

 

În fruntea clasamentului se află în continuare Belgia (1822 puncte), urmată de Brazilia (1798) și Franța (1762). Topul 5 este completat de Anglia (1753) și Italia, câștigătoarea Campionatului European în 2021 (1745).

 

Următorul meci al Naționalei Moldovei este programat pe 1 septembrie, de la ora 21:45, împotriva Austriei, la stadionul Zimbru. În continuare tricolorii vor juca două partide în deplasare, cu Scoția (4 septembrie) și Insulele Feroe (7 septembrie).