• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 20:00. Sheriff – Dinamo-Auto

07 aug 2021 de Victor Daghi

 

Sheriff – Dinamo-Auto

 

7 august. Tiraspol, stadionul Sheriff
Arbitru: Alexandru STEFCIUC
Asistenți: Denis OALĂ și Mihail BOIARINȚEV

Al 4-lea oficial: Ivan TUDOS

 

Sheriff: 1.Denis CELEADNIC, 2.Hurtado Danilo ARBOLEDA, 3.Charles PETRO, 6.Stjepan RADELJIC, 8.Alexandr BELOUSOV, 10.Frank CASTANEDA, 13.Fernando PEIXOTO COSTANZA, 17.Hansel ZAPATA, 21.Edmund ADDO, 23.Nadrey DAGO, 70.Luvannor HENRIQUE DE SOUSA SILVA

Rezerve: 26.Dusan MARKOVIC, 4.Adrian HATMAN, 9.Adama TRAORE, 11.Lovro BIZJAK, 15.CRISTIANO, 16.Keston Anthony JULIEN, 19.Serafim COJOCARI, 22.Dimitrios KOLOVOS, 31.Sebastien THILL, 55.Gustavo DULANTO, 99.Momo YANSANE

Antrenor: Yurii VERNYDUB

 

Dinamo-Auto: 16.Maxim BARDÎȘ, 4.Andrei NOVICOV, 5.Igor CHIPERI, 6.Artiom BILINSCHII, 7.Serghei SCHIȚENCO, 9.Octavian BULAT, 10.Vadim CEMÎRTAN, 13.Artem FEDOROV, 19.Maxim MIHALIOV, 21.Dan PUȘCAȘ, 26.Abdula GENAEV 

Rezerve: 1.Cristian APOSTOLACHI, 17.Alexandr CUZMENCO, 18.Maxim BLAJCHIN, 20.Denis MACALICI, 27.Marius MANOLE, 30.Serghei GAFINA
Antrenor: Igor DOBROVOLSKI

 

Echipele tiraspolene Sheriff și Dinamo-Auto se întâlnesc astăzi, de la ora 20:00, într-un meci al etapei a V-a a Diviziei Naționale. Derby-ul tiraspolean de la stadionul Sheriff va fi transmis în direct de postul de televiziune Sport 1. De asemenea, jocul va fi retransmis în direct de site-ul nostru, pagina de Facebook Divizia Națională și portalul Moldfootball.

 

Cele două echipe au jucat până acum 26 de meciuri directe în Divizia Națională. Sheriff rămâne un adversar infernal pentru Dinamo-Auto. „Viespile” au obținut 23 de victorii în duelurile cu „automobiliștii”, iar celelalte 3 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil campioanei: 76-9. 

 

Campioana a câștigat în ultimele 14 partide directe cu Dinamo-Auto în campionat! Ultima dată Dinamo-Auto a obținut un punct într-un meci cu Sheriff pe 7 mai 2017. Atunci, în etapa a XXXI-a, cele două formații au remizat, scor 0-0, iar „automobiliștii” au ajutat involuntar echipa Dacia în lupta pentru titlu. În acea ediție, 2016/17, Sheriff și Dacia au terminat campionatul la egalitate de puncte (câte 69), iar Sheriff a devenit campioană în urma Meciului de Aur, 1-1 în timpul regulamentar, 3-0 în urma loviturilor de departajare.

 

În sezonul trecut, Dinamo-Auto și Sheriff au jucat patru partide.

 

În etapa a șasea a Diviziei Naționale, pe 26 iulie 2020, Sheriff a învins cu 6-0. Anatole Abang și-a trecut în cont un hat-trick. Peter Wilson, Frank Castaneda și Ousmane Ndiaye au marcat câte o dată.

 

Partida de pe 20 octombrie 2020, jucată la Ternovca, s-a încheiat cu scorul 2-1 în favoarea campioanei. Golul victoriei a fost marcat de Andrii Bliznichenko în min. 89. Sebastian Dahlstrom, respectiv, Artem Fedorov, au înscris celelalte două goluri. A fost ultimul meci al antrenorului croat Zoran Zekici la timona echipei Sheriff.

 

Pe 6 martie 2021, în etapa a XXIV-a, Sheriff s-a impus cu 7-0, iar golurile au fost marcate de Lovro Bizjak, Cristiano, Dimitrios Kolovos, Frank Castaneda, Sebastian Thill, Richard Gadze și Adama Traore.

 

Cel mai recent meci dintre cele două formații s-a disputat pe 15 mai 2021, în etapa a XXXIII-a. Sheriff s-a impus din nou cu 7-0, iar golurile au fost marcate de Gustavo Dulanto, Frank Castaneda-3, Adama Traore și Sebastien Thill-2.

 

De asemenea, Dinamo-Auto și Sheriff au fost adversare în Cupa Moldovei. În sferturile de finală ale sezonului 2019/20, Sheriff s-a impus în dubla manșă cu 1-0 și 5-0.

 

Sheriff a susținut deocamdată doar două meciuri în Divizia Națională și, cu 3 puncte, se situează pe poziția a 6-a. În etapa trecută tiraspolenii au obținut prima victorie din această stagiune, 3-1 cu codașa FC Florești.

 

În același timp, Sheriff a jucat deja 5 meciuri în etapele preliminare ale Ligii Campionilor, în care a obținut 4 victorii și o remiză. După meciul de azi, trupa lui Yurii Vernydub are programat pentru marți, 10 august, returul cu Steaua Roșie Belgrad, Serbia. În tur, a fost consemnat un rezultat de egalitate, 1-1.

 

De partea cealaltă, Dinamo-Auto a fost învinsă acasă cu un neverosimil 4-1 de debutanta CSF Bălți și, cu 4 puncte, se clasează pe locul 5.

 

Echipa antrenată de campionul olimpic Igor Dobrovolski s-a despărțit de fundașul ucrainean Oleksandr Masalov, care s-a transferat la Desna Cernigov, Ucraina, și de mijlocașul ucrainean Andrii Panych, care va juca la FK Bokelj, Muntenegru.