Un editorial de Mihai Burciu,
despre victoria senzațională a Moldovei la Euro Beach Soccer League
Mai mult decât o victorie istorică.
1. PALMARES
2. INFRASTRUCTURĂ
3. EMOȚIE
4. IMAGINE
5. CURIOZITATE
1. Despre performanță
Pentru prima dată în istorie, Moldova a devenit campioana Ligii Europei - Divizia B, la fotbal pe plajă, într-o țară în care plaja e atât de puțină precum zăpadă în Africa. Este liga secundă, această victorie nu ne face campionii Europei, dar ne face mândri de o performanță unică măsurată în chinurile sportului autohton.
În meciul final, disputat astăzi la Chișinău, Naționala noastră a învins Estonia cu 4-1.
Acesta este unul dintre frumoasele rezultate ale fotbalului moldovenesc din ultimii 19 de ani, după calificarea reprezentativei U17 la turneul final al Campionatului European din 2002 și a sclipirilor echipei naționale de fotbal în sală în preliminariile Campionatului European.
În urma acestui rezultat remarcabil Moldova s-a calificat la turneul final, Divizia B, al Campionatului European, unde cele mai bune 8 țări europene din Divizia B vor lupta pentru un loc în elita fotbalului pe plajă european. Competiția va avea loc în luna septembrie, în Portugalia.
Moldova - Estonia 4-1
Au marcat: Nicolae Ignat, Ruslan Istrati (portar), Grigore Cojocari, respectiv Edwin Stuf.
Felicitări băieți,
felicitări antrenorilor, ați mișcat inimile la atâția oameni.
2. Infrastructura Arenei de Fotbal pe Plajă din Parcul La Izvor a capitalei, o bijuterie extraordinară, care cu bine și îndesat și-a arătat necesitatea. Nu doar că datorită acestei arene Moldova a putut fi gazda acestui turneu, dar a oferit pentru prima dată acestui stat să fie și gazda Campionatului European de rugby pe plajă, săptămâna trecută. Și va fi în continuare o adevărată mină de aur și pentru competiții europene de volei, tenis, padel, etc.
3. De emoție pozitivă are nevoie Moldova, oamenii și meleagurile acestea chinuite ba de sărăcie, ba de politicieni, ba de pandemie. Goluri spectaculoase, nisip fierbinte, muzică bună și victorii pe linie pentru echipa Moldovei, aceste ingrediente au făcut ca fanii din tribune să devină entuziasmați și fericiți.
4. Imaginea pe care o dă sportul unei societăți este incredibilă. Astăzi, dar și pe durata acestei săptămâni, Parcul La Izvor a fost un adevărat mușuroi de oameni frumoși. Zeci de mașini parcate pe toate străzile din cartierul Sculeanca. Oamenii au găsit acel "ceva să privească", "undeva să iasă duminică". Încurajați sportul, asta este cea mai simplă cale de a crea imagine unei societăți. După organizarea impecabilă din partea Federația Moldovenească de Fotbal, a Asociației de Fotbal pe Plajă, a Comitetului de organizare a Ligii Europei, președintelui FMF, Leonid Oleinicenco care a stat zilnic la fața locului, încurajând și fiind alături, Moldova se alinează în fața UEFA și FIFA ca o viitoare candidată la orice mare eveniment.
5. Curiozitatea față de partidele organizate la Chișinău a fost atât de mare încât foarte mulți cetățeni și vecini ai cartierului din zona parcului au venit să vadă ce se întâmplă și au rămas fericiți că aceste emoții ale sportului se desfășoară în cartierul lor. Astăzi, după meci, terenurile de fotbal pe plajă, cel de fotbal și cel de baschet din apropierea arenei erau pline ochi de copii care se jucau. Sportul naște pasiune.
Editorial. Mai mult decât o victorie istorică