• Поддержи национальную сборную

Divizia A. Rezultatele meciurilor jucate astăzi în prima etapă

30 iul 2021 de Victor Daghi

Astăzi au fost programate trei meciuri din cadrul primei etape din Divizia A. Debutanta FCM Ungheni antrenată de Dorin Bambuleac și-a trecut în cont primele 3 puncte, datorită victoriei de la Ceadîr-Lunga, în confruntarea cu FC Sucleia. Dacia-Buiucani s-a impus cu 2-0 în jocul cu FC Cahul-2005, ambele goluri fiind marcate în primul sfert de oră ale meciului. Primul gol al sezonului a fost marcat de juniorul de doar 18 ani al formației chișinăuiene, Ilie Botnari. Și Sheriff-2 a început noul campionat cu o victorie în partida cu Victoria.  

 

Vă prezentăm rezultatele partidelor și marcatorii golurilor: 

Sheriff-2 Tiraspol – Victoria Chișinău 2-1 (Grigorii Maracuța 32, Ion Danilov 79-penalty / Marin Stan 85)

FC Sucleia – FCM Ungheni 1-3 (Bi Gohou Geoffroy Gohou 70 / Chiril Arama 41, Vlad-Vladimir Șobraneschi 48, Florin Cojocaru 67)

Dacia Buiucani Chișinău – FC Cahul-2005 2-0 (Ilie Botnari 12, Dumitru Bivol 14)

 

                                                                                                               Clasamentul la zi

 

Pentru mâine sunt programate celelalte 3 meciuri ale primei etape: Real Succes Chișinău – Iskra Rîbnița, Speranța Drochia – Sporting Trestieni, Spartanii Selemet – Olimp Comrat. Începutul la ora 18:00. 

 

Transmisiunile în direct ale tuturor meciurilor Diviziei A 2020/21 și rezumatele video sunt accesibile pe site-ul Eleven Sports.

 

O secvență de la meciul Dacia Buiucani - FC Cahul (2-0)