• Поддержи национальную сборную

Lista acțiunilor care vor fi organizate în Moldova în cadrul proiectului UEFA Playmakers

07 iul 2021 de Maria Teeşanu

În urma lansării oficiale a proiectului UEFA Playmakers în Republica Moldova, Federația Moldovenească de Fotbal a elaborat un amplu program de activități, pentru toate cele 26 de centre care s-au înregistrat pentru participarea activă în proiect. 

 

Programul cuprinde 4 etape de evaluare, care vor avea loc în perioada lunilor iulie - decembrie. Prima fază a planului de activitate a fost realizată cu succes în zilele de 5 și 6 iulie la seminarele de instruire unde toți coordonatorii Playmakers au pus accent pe pregătirea și informarea antrenorilor.

 

Etapele 2 și 3 prevăd aplicarea teoriei și metodologiei UEFA Playmakers în practică. În decurs de 20 săptămâni antrenorii instruiți se vor conduce după următorul ghid de acțiuni:

1. Familizarea fetelor (5-8 ani) cu fotbalul prin oferirea unui mediu care pune accentul pe distracție, prieteni și fotbal.

2. Crearea antrenamentelor inedite și personalizate, care se bazează pe imaginația (inspirate din poveștile și personajele Disney) ca instrument de pregătire și de dobândire a aptitudinilor fotbalistice.

3. Dezvoltarea capacităților fizice ale fetelor și încurajarea unei legături permanente cu fotbalul, pe întreg parcursul vieții.

4. Fiecare locație va organiza 20 de sesiuni pe an în afara curriculumului școlar.

5. După fiecare etapă desfășurată, antrenorii vor raporta coordonatorilor Playmakers programul realizat în perioada stabilită.

6. Monitorizarea proiectului de către antrenorii și managerii proiectului UEFA Playmakers.

 

Antrenorii trebuie să țină cont de următoarele cerințe:

- Participarea a 30 de fete la o sesiune Playmakers;

- În fiecare etapă trebuie invitate alte 30 de fete ce cuprind vârsta de 5-8 ani;

- Prezența a cel puțin a doi antrenori la antrenament, minim doi adulți la fiecare sesiune și unul pentru fiecare 10 participanți;

- Unul din antrenori în mod obligatoriu trebuie să fie femeie;

- Însușirea materialului didactic elaborat de experții UEFA;

- Vizionarea desenelor animate și încadrarea în unul din personaje.

 

Toate centrele Playmakers vor beneficia de echipament Playmakers: 30 de mingi de diferite dimensiuni, 30 de veste Playmakers, 30 conuri mici, 30 conuri mari, 2 plase pentru mingi Playmakers. Toate activitățile vor fi organizate strict cu echipamentul eliberat.

 

Etapa a 4-a presupune colectarea datelor și rezultatelor din toate centrele participante și efectuarea totalurilor proiectului UEFA Playmakers, care va avea loc în luna decembrie al anului curent.