• Support National Team

Arbitraj

Primele delegări în noul sezon al cupelor europene

06 iul 2021 de Reporter FMF

UEFA ne-a comunicat delegarea unor oficiali din Republica Moldova la preliminariile cupelor europene.

 

Vladimir ANTONOV va lucra ca observator UEFA la meciul din preliminariile Ligii Campionilor dintre KF Shkëndija (Macedonia de Nord) - NŠ Mura (Slovenia), programat astăzi, 6 iulie, pe Arena Națională „Toše Proeski” din Skopje.

 

Adrian IXARI va activa în calitate de delegat UEFA la noua competiție europeană intercluburi, Conference League. El a fost desemnat pentru meciul din etapă preliminară dintre MŠK Žilina (Slovacia) și Dila Gori (Georgia), programat pe 8 iulie, în orașul Žilina.

 

La fel în UEFA Europa Conference League, arbitrul Ion ORLIC (foto), ajutat de asistenții Vasile ERMIȘCHIN, Dumitru CIOBANU și al patrulea oficial Ghenadie SIDENCO vor lucra la meciul MOL Fehérvár FC (Ungaria) - FC Ararat Yerevan (Armenia), care va avea loc în orașul Székesfehérvár.

 

De-a lungul anilor, angajații și specialiștii FMF se bucură de încredere deplină din partea forului european, fiind delegați la meciurile din cadrul competițiilor desfășurate sub egida UEFA. Ținem să vă amintim că Republica Moldova a avut trei reprezentați FMF care au fost delegați la meciurile Campionatului European 2020.

 

Text de Vlad DUMITRAȘCU