Naționala de tineret a Moldovei a terminat la egalitate meciul cu Țara Galilor, în preliminariile Campionatului european. Vă prezentăm declarațiile jucătorilor și antrenorului după partida disputată la Llanelli.
Ștefan Stoica, antrenor Naționala U21: “Țara Galilor are o echipă puternică, britanică, cu fotbaliști, care joacă la U21 la Liverpool, Crystal Palace, etc. Știam că sunt foarte puternici, robuști, e stilul lor. Dar băieții mei s-au dăruit astăzi pe teren. Pentru primul meci sunt mulțumit. N-am făcut niciun meci de verificare ca să vedem unde suntem, dar băieții cu dăruirea și disciplina care a fost astăzi, au reușit să obțină un punct. Mă bucur pentru Moldova, mă bucur pentru jucătorii tineri, să înțeleagă că se poate, totul este să lucrezi, să lupți, să fii pozitiv. Așteptăm și meciurile următoare, sperăm că o să avem meciuri de verificare în care să vedem chiar toți jucătorii. Mergem mai departe, am plecat cu dreptul, e clar că este o grupă infernală, dar o să venim la fiecare meci, o să luptăm și o să dăm tot ce avem. Cel puțin asta văd că au înțeles băieții și sper să avem clipe frumoase ca astăzi”.
Ioan-Călin Revenco, căpitanul echipei: „Luînd în considerație faptul că este primul nostru joc, a fost un meci destul de bun, băieții au dat dovadă de caracter și, după părerea mea, rezultatul este echitabil. Am avut momente bune, mai puțin bune, am făcut unele greșeli, mai avem de lucrat la capitolul tactic. Ne-am apărat destul de bine și le mulțumesc băieților pentru devotamentul de care au dat dovadă. Promitem că vom continua cu rezultate bune”.
Iulian-Sebastian Agachi, portar: „Sunt foarte bucuros că am scos un punct. Toți am muncit foarte mult pentru acest rezultat, am lăsat totul pe teren. Chiar dacă am fost împreună doar 10 zile, am creat o familie unită. A fost foarte greu, ne-am apărat practic tot meciul, am avut câteva ocazii, dar în principiu contează că am scos un rezultat bun pentru că este un meci în deplasare și rezultatul contează până la urmă”.
Dinis Ieșeanu, apărător: „Echipa s-a apărat foarte bine, am fost pe teren un colectiv adevărat. Sunt foarte mulțumit cu acest punct”.
Daniil Zaporojan, apărător: „A fost un meci foarte dificil, antrenorul ne-a spus să jucăm compact și ne-am susținut pe teren unii pe alții. Nu am strigat unii la alții, nu ne-am reproșat greșelile, avem un colectiv foarte bun. Băieții sunt tare bravo, au dat randament maxim”.
Valeriu Gaiu, apărător: „A fost un meci dificil, cu faze de gol la ambele porți. Am fost o echipă unită pe teren, am luptat pentru 3 puncte, am obținut unul, și sper că i-am bucurat pe suporterii noștri”.
Virgiliu Postolachi, atacant: „A fost foarte greu, am stat compacți în teren și am muncit toți unul pentru altul. Azi am avut pe teren un colectiv adevărat, sunt mândru de acești băieți minunați. Sunt mulțumit cu acest egal, dar consider că dacă aveam 1-2 meciuri de verificare, ne înțelegeam cu mult mai bine în jocul de azi. Este un rezultat bun pentru primul meci în această campanie preliminară”.
Marius Iosipoi, mijlocaș: „A fost greu, am jucat mult fără minge, dar am avut și noi câteva ocazii pe contraatac, când puteam să creiem mult mai mult. A fost dificil și pentru că am jucat în premieră în această componență, nu ne cunoșteam bine, iar ieri, în cadrul unei ședințe, am stabilit obiectivele echipei, am înțeles care sunt cerințele antrenorului, căpitanului. Per total, cred că este un rezultat bun, deși consider că se putea obține mai mult. Nu ne rămâne decât să muncim mai mult la antrenamente pentru a obține rezultate mai bune”.
Declarații după meciul Țara Galilor U21 – Moldova U21