• Поддержи национальную сборную

Finala Cupei Moldovei. Interviu cu antrenorul echipei Sheriff, Yurii Vernydub

27 mai 2021 de Reporter FMF

Federația Moldovenească de Fotbal vă prezintă finalistele Cupei Moldovei.

Citiți un interviu al antrenorului echipei Sheriff Tiraspol, Yurii Vernydub.  

 

- Este Finala Cupei cel mai important meci al sezonului?

- Dacă e să vorbim despre priorități, atunci între campionat, Cupă și Supercupă, pe primul loc se află campionatul. Să câștigi campionatul este foarte important. Ne oferă dreptul să jucăm în preliminariile Ligii Campionilor. 

Cupa – la fel, este unul dintre trofeele importante. Am mai spus-o: când echipa câștigă campionatul – este istoria clubului. Iar să cucerești campionatul, Cupa și Supercupa, înseamnă să faci parte din istoria țării, în care lucrezi. Este un trofeu important pentru fiecare echipă. Vom lupta pentru el până la capăt.

 

- Cât de important este pentru Dvs. ca echipa să încheie sezonul pe o notă majoră, deoarece Cupa este al doilea ca valoare trofeu?

- Este foarte important, mai ales că Sheriff are doar obiective maximale. Nu am câștigat acest trofeu anul trecut. În fotbal multe se întâmplă. Cupa este un altfel de trofeu. Se deosebește de campionat, care a avut 36 de etape în acest sezon. Sunt meciuri mai puține în Cupă, iar finala se joacă dintr-un meci. Poți să pierzi concentrația, să pierzi în orice moment și să fii eliminat. Aici este sistemul olimpic. Iar drumul spre titlul de campion este lung. Poate de asta Cupa este un trofeu interesant. În toate țările fiecare echipă își dorește să-l cucerească. La fel și eu, și echipa, și clubul ne dorim mult să câștigăm acest trofeu. Dacă ne va reuși aceasta, iar noi suntem obligați să-l câștigăm, voi putea afirma că sezonul a fost unul reușit.

 

- În acest an puteți afirma că ați studiat amănunțit adversarul?

- Cunoaștem totul. Am jucat multe meciuri. Adversarul nu este simplu. Această echipă luptă și în campionat pentru cele mai înalte locuri. Nu face excepție nici Cupa. Este a treia lor finală consecutivă. După primele două eșecuri, cred că vor avea o dorință mare să demonstreze că merită trofeul. Dar și noi avem obiectivele noastre. Vom da totul pe teren și vom lupta până la capăt pentru ca trofeul să ajungă în colecția clubului Sheriff.

 

 - Ce calități trebuie să demonstreze jucătorii în finala Cupei pentru ca Dvs., ca antrenor, să fiți sigur de victorie?

- Le spun întotdeauna băieților – la fiecare meci trebuie să joci motivat și cu dorință de a câștiga. Referitor la finală, în asemenea jocuri apar momente, când trebuie să te autodepășești. Altfel nu se poate. Aceasta e finala, e Cupa și fiecare jucător își dorește enorm să atingă acest trofeu. Cel mai important este ca băieții să înțeleagă acest lucru, să fie motivați pentru Finală ca pentru ultimul joc. Foarte important va fi de câștigat duelurile în acest meci. Presupun că va fi multă luptă. Emoțiile trebuie controlate și trebuie să fim atenți la eventualele provocări din partea adversarului, trebuie să fim puternici, să intrăm pe teren și să demonstrăm un joc demn de Campioni.  

 

- Ce mesaj aveți pentru suporteri înainte de finală?

- Regret că, din cauza pandemiei, nu cunosc majoritatea suporterilor. Îmi doresc ca pandemia să se termine cât mai repede și să-i vedem în tribune pe adevărații microbiști. Știu că FC Sheriff are mulți susținători. Au fost timpuri când stadionul era plin, atât Arena Mică cât și cea Mare. De aceea, nu-mi rămâne decât să le doresc să vină la stadion și să ne susțină atunci când va fi această posibilitate. Iar noi vom încerca să demonstrăm un joc frumos, să arătăm acel fotbal care le place microbiștilor, și anume un fotbal bazat pe atac, în care se marchează multe goluri. Susținerea lor este importantă pentru noi. Chiar și în aceste momente, când jucăm fără ei, simțim susținerea lor. Deseori citesc după meciuri mesaje pe Instagram și acolo suntem felicitați de multă lume, avem emoții pozitive atât eu cât și băieții. Le doresc să nu uite de club, să rămână în inima lor. Un suporter adevărat este acel, care susține echipa și la bine și la rău. Pentru suporterii noștri sunt gata să-mi continui lucrul și să-mi impun echipa să demonstreze un fotbal bun, spectaculos. Sper că în curând ne vom întâlni la stadion.

 

Pregătit de serviciul de presă FC Sheriff