• Support National Team

Prima zi de vizită în Republica Moldova a membrului Consiliului FIFA

16 mai 2021 de Sandu Grecu
GALERIE

 

”Mergem prin toată Moldova pentru a înțelege realitatea fotbalului moldovenesc, astfel încât să ne putem asuma o Strategie comună a celor 2 federații”, 

a declarat Răzvan Burleanu în prima sa vizită de lucru în calitate de membru al Consiliului FIFA din partea Europei.

 

Site-ul nostru a anunțat astăzi dimineață despre delegația Federației Române de Fotbal, care a venit în Moldova pentru a stabili noi direcții de colaborare dintre FRF și FMF.

 

Despre prima vizită, cea de la Ungheni, am scris detailat AICI.

 

În continuare, înalții oaspeți au vizitat stadionul din Nisporeni, care se reconstruiește aproape din temelie cu suportul Federației de fotbal, care a contribuit prin însemânțarea și îngrijirea gazonului natural, lucrări efectuate de experții federali, și prin instalarea nocturnei. În plus, Federația va asigura fotoliile individuale, care vor fi instalate pe tribune în scurt timp. Astăzi, președintele FMF, Leonid Oleinicenco a discutat cu președintele raionului Nisporeni, Vasile Marcuța, despre capacitatea stadionului. Estimativ, aceasta va fi de 6 mii de locuri.

 

Tot la Nisporeni, delegația FRF și FMF a asistat la meciul final al unui turneu de mini-fotbal pentru amatori, organizat de Școala sportivă, după ce autoritățile au permis reluarea competițiilor în aer liber.  

  

Următoarea destinație a reprezentanților celor 2 foruri a fost stadionul ”Nicolae Simatoc” din Lozova, dat în exploatare în acest an. În Codrii Moldovei, Răzvan Burleanu și Leonid Oleinicenco s-au întâlnit cu președintele echipei Codru, Viorel Jardan și președintele onorific al FMF, fost antrenor al echipei Codru Lozova în anii 90, Pavel Cebanu.

 

La final de zi, delegațiile au vizitat stadionul municipal din Hîncești, unde s-au întâlnit cu primarul orașului, Alexandru Botnari și conducerea echipei Petrocub Hîncești, Mihai și Nicolae Usatîi.  

 

Din toamnă, FRF și FMF planifică derularea unor competiții comune de copii și juniori. Astfel, la categoria de vârstă 7-12 ani, se pregătește un concept nou de competiții la nivel de școli între România și Moldova. La fel, din programul de acțiuni comune face parte și competiția Cupa satelor, la fel pentru juniorii U13.

 

La nivelul Asociațiilor raionale s-a discutat despre posibilitatea organizării unei competiții comune între selecționatele raioanelor. Campioanele ARF Moldova se vor întâlni cu campioanele județelor din România într-o finală anuală.

 

Despre toate aceste proiecte se va discuta și mâine, în cadrul zilei a doua de vizită a delegației FRF prin localitățile Moldovei. Urmăriți site-ul nostru pentru a afla noi detalii.