Astăzi au avut loc meciurile tur din cadrul semifinalelor Cupei Moldovei la fotbal feminin, ediția 2020/21.
Surpriza zilei a fost consemnată la Cahul, unde FC Maksimum a câștigat partida cu lidera campionatului Agarista CSF Anenii Noi, scor 2-0. Pentru gazde au marcat Valeria Vîrlan (minutul 23) și Iuliana Colnic (42).
În celălalt meci disputat la Cioburciu, Nistru-GTC și Narta-ȘS Drăsliceni s-au despărțit la egalitate, scor 2-2, la capătul unul duel spectaculos. Oaspeții au condus cu 2-0 după golurile înscrise de Ana Arhirii (26, din penalty) și Andra Cornițel (72), însă Nistru a reușit egalarea pe final după reușita semnată de Sabina Donțu (77) și autogolul Arinei Bîrca (87).
Meciurile retur se vor juca pe 26 mai, după următorul program:
FC Narta-ȘS Drăsliceni - FC Nistru-GTC
Agarista-CSF Anenii Noi - FC Maksimum
Ora de start a partidelor va fi stabilită ulterior.
Finala Cupei Moldovei la fotbal feminin, ediția 2020/21, va avea loc pe 13 iunie.
Deținătoarea în exercițiu a trofeului este Agarista CSF Anenii Noi. În finala ediției precedente, discipolele lui Alexei Gladun și-au adjudecat trofeul, grație victoriei cu 2-1 în fața echipei Ciobruciu-GTC. Formația din Anenii Noi a câștigat ultimele trei ediții ale Cupei Moldovei la fotbal feminin.
Cele mai multe cupe în palmares (5) le are Codru Chișinău/Anenii Noi.
Cupa Moldovei la fotbal feminin, ediția 2020/21. Rezultatele meciurilor tur din semifinale