• Поддержи национальную сборную

Zimbru a primit Licența Națională

12 mai 2021 de Ion Buga

La Casa Fotbalului a avut loc astăzi şedinţa Organului de Apel din cadrul Sistemului de licenţiere a cluburilor de fotbal al FMF.

 

Examinând materialele suplimentare prezentate în urma recursului făcut de Zimbru Chișinău, Organul de Apel a decis să acorde Licența Națională echipei chișinăuiene pentru sezonul 2021/22.


În baza recursului făcut de Codru Lozova, Organul de Apel a stabilit un termen de 10 zile clubului Codru pentru prezentarea actelor suplimentare în corespundere cu cerințele Sistemului de licențiere a cluburilor de fotbal.

 

Recursul echipei Speranța Nisporeni nu a fost admis spre examinare din cauza încălcării termenilor regulamentari de prezentare a contestațiilor și neprezentării actelor confirmative.

 

Astfel, pentru clubul Speranța a rămas în vigoare decizia Organului Directiv de Prima Instanță din cadrul Sistemului de licențiere privind acordarea Licenței A pentru sezonul 2021/22.