• Поддержи национальную сборную

Cristina Samson, la 30 ani

30 apr 2021 de Maria Teeşanu

Fosta antrenoare a selecționatei feminine WU-17 a Moldovei, Cristina Vanica (Samson) serbează astăzi a 30-a aniversare! 

 

Federația Moldovenească de Fotbal îi urează omagiatei multă sănătate, bucurii de la cei dragi și multe realizări în viața fotbalistică!

 

La mulți ani!

 

Cristina Vanica (Samson) s-a născut pe 30 aprilie 1991 în orașul Chișinău. A dedicat 15 ani fotbalului, dintre care 13 carierei de jucătoare și 2 profesiei de antrenor.


A fost una dintre golgheterele campionatului feminin și desemnată cea mai bună jucătoare la fotbal-tenis.

 

Primii pași în fotbal îi face la doar 9 ani la echipa Green Team, condusă de Vladimir Colesnicenco. La 17 ani, tânăra deja făcea parte din selecționata Moldovei de junioare. 

 

Fotbalul-tenis a constituit un capitol aparte în viața fotbalistei. La competițiile naționale și internaționale la fotbal-tenis, ea a obținut cele mai multe trofee. În 2011, Cristina a câștigat medalia de bronz la Campionatul European la fotbal-tenis, care au avut loc în Cipru. 

 

În 2013 Samson, din cauza unei intervenții chirurgicale, a fost nevoită să finalizeze cariera de jucătoare. În scurt timp, însă, o începe pe cea de antrenor, fiind numită antrenor secund al selecționatei de junioare WU-19, alături de Victor Greapcă. În 2014, devine antrenoare principală a naționalei WU-17, cu care câștigă turneul de Dezvoltare al UEFA, găzduit de Bulgaria. Un an mai târziu își încheie cariera de antrenoare.