• Fii alături de Echipa Țării

Feminin(Competiții)

Campionatul de fotbal feminin se reia pe 25 aprilie

23 apr 2021 de Ion Buga

În baza ordinului nr.412, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a permis începând cu 24 aprilie reluarea Diviziei Naționale și a Cupei Moldovei la fotbal feminin, cu respectarea normelor de prevenire a infecției Covid. Astfel, partea a doua a campionatului Moldovei la fotbal feminin va fi reluată duminică, 25 aprilie, cu meciurile etapei a XVIII-a.  Vă reamintim, conform Hotărârii Comisiei pentru Situații Excepționale, partidele se vor juca fără spectatori.  

 

Programul primelor meciuri din retur:

CS Noroc - Agarista CSF Anenii Noi (Nimoreni, st.sătesc)

Narta-ȘS Drăsliceni - Nistru-GTC (Cioburciu, st.sătesc)

FC Maksimum - Real Succes (Cahul, st.Atlant)

PGU ŞS4-Legia - FC Belceanka (Tiraspol, st.orășenesc)

 

Ora de start a meciurilor este 13:00.

 

Toate meciurile din cadrul competiției la fotbal feminin ”Divizia Națională”, ediția 2020-2021, vor fi transmise prin intermediul site-ului mycujoo.tv. De asemenea, toate rezumatele meciurilor din cadrul campionatului Moldovei la fotbal feminin le veți putea urmări pe site-ul mycujoo.tv

 

Federația Moldovenească de Fotbal organizează în premieră campionatul național de fotbal feminin alături de Liga feminină, o organizație nou-fondată, care are menirea de a realiza trecerea fotbalului feminin de la nivel amator la următoarea treaptă, cea de semi-profesionist.

 

Liga feminină a fost creată de către cluburile de fotbal feminin din Moldova, care și-au exprimat dorința de a participa în prima divizie valorică a campionatului național.  

 

Federația Moldovenească de Fotbal a semnat un Memorandum de colaborare cu Liga feminină, cu scopul implementării tuturor proiectelor ce țin de modernizarea fotbalului feminin moldovenesc la nivel de club.