• Поддержи национальную сборную

LIVE. Codru - Sfîntul Gheorghe. Avancronică

15 apr 2021 de Victor Daghi

 

Codru – Sfîntul Gheorghe


15 aprilie. Vadul lui Vodă, stadionul CPSM, teren sintetic. Fără spectatori
Arbitru: Andrei DIORDIEV 
Asistenți: Igor ZABULICA și Igor REABOCULI 

Al 4-lea oficial: Iurie COVTUN

 

Codru: 25.Igor MOSTOVEI, 4.Ion SANDU, 5.Abubakar SALIFU, 6.Hamed FONDIKOU, 8.Bohdan MYTSYK, 9.Marius MANOLE, 16.Peter OLUKA, 19.Emmanuel ALARIBE, 28.Chidiebere OGBODO, 44.Dusan BABIC,  97.Maxmillian IHEKUNA

Rezerve: 1.Vladislav BUTUC, 2.Dumitru TOFILAT, 10.Artem PESTRIAKOV, 11.Oleg CREȚUL, 23.Nichita MALȚEV, 30.Marian PUIU, 34.Nicolae MUNTEAN, 73.Dumitru RENIȚĂ, 77.Eduard ZAPLITNÎI, 90.Andrei CONOHOV, 99.Rostislav GARGANCIUC
Antrenor: Alexei SAVINOV

 

Sfîntul Gheorghe: 25.Nicolae CALANCEA, 4.Andrei NOVICOV, 7.Alexandr SUVOROV, 9.Raman VOLKAU, 11.Mihail GHECEV, 13.Teodor LUNGU, 16.Ion BORȘ, 19.Serghei SVINARENCO, 22.Dan TARAS, 97.Artur CRACIUN, 99.Artiom CARASTOIAN

Rezerve: 1.Maxim RAILEAN, 3.Maxim FOCȘA, 5.Vitalie PLĂMĂDEALĂ, 8.Alexandru OSIPOV, 14.Yau ADAM, 17.Petru OJOG, 18.Mihail ȘTEFAN, 21.Eugeniu SLIVCA, 24.Sidy SAGNA, 88.Nicolai SOLODOVNICOV, 98.Victor STÎNĂ
Antrenor: Serghei CEBOTARI 

 

Codru Lozova și Sfîntul Gheorghe Suruceni vor juca astăzi, de la ora 16:00, într-un meci din cadrul etapei a XXVIII-a a Diviziei Naționale. Partida se va disputa la stadionul CPSM din Vadul lui Vodă și va fi transmisă în direct de posturile de televiziune Sport 2 și Moldova 2. De asemenea, partida  va fi transmisă în direct de site-ul nostru, pagina de Facebook Divizia Națională și portalul Moldfootball.

 

Cele două echipe s-au mai întâlnit până acum de 11 ori.

 

Codru a câștigat 3 dintre cele 4 meciuri în Divizia A. “Sfinții” s-au impus o dată. Golaverajul 12-11 este în favoarea lozovenilor. 

 

Primul duel dintre Codru și Sf.Gheorghe Suruceni a avut loc pe 29 noiembrie 2015, la Lozova, și s-a încheiat cu victoria gazdelor, 4-3.  

 

În prima ligă valorică a fotbalului nostru, lucrurile stau altfel. Sf.Gheorghe a câștigat 5 din cele 7 partide directe! Golaveraj: 16-4 pentru Suruceni.

 

Aici trebuie de menționat faptul că, în ultimele două meciuri directe, “sfinții” surprinzător n-au reușit să obțină victoria și au pierdut 4 puncte importante în lupta pentru locul 3!

 

În actuala stagiune, echipa lui Serghei Cebotari a învins Codru cu 5-1 în meciul din prima etapă, jucat pe 4 iulie 2020, la Suruceni. Golurile au fost marcate de Victor Stînă-2, Dmitri Mandrîcenco, Eugeniu Slivca, Alexandr Suvorov, respectiv Ion Ibrian.

 

Surpriza etapei a X-a a avut loc la Suruceni, când Codru a condus-o de două ori pe Sfîntul Gheorghe, dar Eugeniu Slivca a egalat la doi în primul minut de prelungiri al meciului. Celelalte reușite ale partidei din 20 septembrie 2020 au purtat semnătura lui Dmitri Mandrîcenco, respectiv Vasile Cojocari și Maxim Railean-autogol. Anume în meciul cu echipa din Suruceni, Codru Lozova a obținut primul punct în actualul sezon.

 

Și în ultimul meci direct dintre aceste echipe, jucat pe 21 noiembrie 2020, la stadionul “Nicolae Simatoc” din Lozova, a fost înregistrat un neașteptat rezultat de egalitate, 0-0.

 

Sfîntul Gheorghe a mai jucat o dată cu Codru în prima ediție a Cupei Federației. Pe 29 februarie 2020, “sfinții” s-au impus cu 2-1. Golurile au fost marcate de Rienat Mochuliak, Sergiu Istrati, respectiv Aleksandros Dhamo. 

 

Codru a suferit înfrângere în ultimele 6 meciuri din Divizia Națională. Formația din Lozova a câștigat prima și deocamdată unica dată un meci din actualul campionat mai mult de patru luni în urmă, 2-1 cu FC Florești (etapa a 20-a). De partea cealaltă, echipa antrenată de Serghei Cebotari a obținut patru victorii în ultimele cinci etape din Divizia Națională.

 

7 jucători au debutat la Codru în meciul din etapa trecută: portarul Igor Mostovei (21 de ani), mijlocașul ghanez Abubakar Salifu (23 de ani), mijlocașul camerunez Hamed Fondikou (18 ani), mijlocașii nigerieni Peter Oluka (20 de ani), Chidiebere Ogbodo (18 ani), Maxmillian Ugochukwu Ihekuna (19 ani) și atacantul nigerian Emmanuel Chinemerem Alaribe (20 de ani). În afară de Mostovei, restul jucătorilor s-au aflat la primul meci în Divizia Națională.

 

Fundașul Codrului, ucraineanul Bohdan Mytsyk, are drept de joc în meciul de azi, după ce a fost suspendat în partida precedentă cu Dinamo-Auto.

 

În clasamentul Diviziei Naționale, „sfinții” sunt pe locul 4, cu 52 de puncte, în timp ce Codru este “lanterna roșie” a campionatului, cu 6 puncte acumulate.