Pentru al treilea an consecutiv, Gimnaziul “Gaudeamus” din satul Petrești a fost gazda unui festival sportiv, care a consemnat startul sezonului fotbalistic în raionul Ungheni.
Cu acest prilej, au fost organizate mai multe activități pentru zeci de copii din regiune. Micuții au participat la diferite acțiuni distractive în cadrul proiectului Open Fun Football Schools. De asemenea, a fost organizat un turneu de mini-fotbal pentru echipele alcătuite din jucători născuți în anii 2008 și 2009.
Oaspetele evenimentului a fost ex-jucătorul selecţionatei Moldovei, Sergiu Iepureanu, care a oferit o lecție demonstrativă. În timpul exercițiilor, tinerii jucători au avut ocazia să afle elemente practice de bază, care sunt caracteristice unui fotbalist profesionist.
Buna desfășurare a sărbătorii a fost asigurată de către antrenorii implicați în proiectul FMF "Școala voluntarilor - PRO FOTBAL".
La eveniment au participat Petru Langa, președintele ARF Ungheni, Vitalie Barila, secretar general al ARF Ungheni, iar FMF a fost reprezentată de către Mircea Cojocari, șeful Compartimentului Administrativ-Protocol.
foto: Dionis Secrieru
Sărbătoare fotbalistică la Petrești