• Support National Team

Masculin (Naționale)

Insulele Feroe și fotbalul

24 mar 2021 de Reporter FMF

Insulele Feroe sau Insulele Faroe sunt un grup de 18 insule, divizate în 34 de municipalități cu aproximativ 120 de orașe și sate, în partea nordică a Oceanului Atlantic, între Scoția, Norvegia și Islanda, spune Wikipedia. Sunt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei din 1948 și, de-a lungul anilor, au preluat controlul asupra majorității problemelor de stat, exceptând relațiile externe, justiția, apărarea. Danemarca este cea care continuă să dețină aceste responsabilități. O mică forță de poliție și de pază a coastei reprezintă singura forță militară organizată din Feroe.

 

Cel puțin trei ipoteze circulă în privința originii numelui. Cea mai plauzibilă este că acesta ar însemna "Insulele Oilor", așa cum sugerează denumirea în daneză a zonei - Færøerne, provenind de la vechiul cuvânt norvegian fær (oaie) și din øerne - plural articulat al cuvântului danez ø (insulă). De altfel, toponimul în limba locală, Føroyar, include cuvântul oyar, care înseamnă insulă.

Majoritatea populației este de origine scandinavă.

 

Limba feroeză este vorbită în toată țara și majoritatea persoanelor vorbesc și daneza. Mulți dintre feroezi vorbesc fluent și în engleză, în special cei din orașe și tinerii, care învață engleza la școală.

 

Populația: aproape 50 de mii de locuitori, aproximativ jumătate din raionul Ungheni sau Basarabeasca.

Tórshavn (foto) este una dintre cele mai mici capitale din lume, cu o populație de 13 mii de locuitori.  

 

Insulele Feroe nu fac parte din UE, însă sunt parte a acordului de liberă circulație Schengen.

 

Mâncarea tradițională feroeză se bazează în principal pe carne, sos brun și cartofi și, în general, se folosesc puține legume proaspete. Carnea de oaie este baza majorității felurilor de mâncare, una dintre gustările cele mai populare fiind skerpikjøt, carne de oaie fezandată, uscată de vânt. Alte mâncăruri tradiționale sunt ræstkjøt (carne fezandată de oaie), ræstur fiskur (pește fezandat), "havhestur" (specie de pescăruș). O specialitate este și grind og spik, balenă și grăsime. Peștele proaspăt apare deseori în dieta locală, alături de păsările de mare, precum papagalul artic și ouăle lor.

 

Asociația de Fotbal a Insulelor Feroe a fost fondată în 1979. A fost afiliată la FIFA în 1988, iar la UEFA în 1990. Primul meci al feroezilor înregistrat în arhive datează cu 9 iunie 1930, un 1-5 în amicalul cu Islanda.  Timp de 60 de ani insularii au jucat doar amicale. Oficial, au debutat în fotbalul mare pe 12 septembrie 1990, când au impresionat o lume întreagă, învingând Austria cu 1-0 în preliminariile Campionatului European.  

 

Ivan Engisson Eysturland, un suporter care a mers la peste 100 de meciuri ale naționalei în ultimii 25 de ani, a declarat pentru These Football Times: ”Pun pariu că 90% din oameni au auzit de Insulele Feroe doar pentru că participăm la fotbalul internațional. Pentru mine, fotbaliștii sunt cei mai buni și eficienți ambasadori ai acestei națiuni”.

 

Rezultatele mari nu vin atât de des pentru cei din Feroe, dar când vin, toată țara sărbătorește. Și asta pentru că fotbalul este sportul Nr.1 în Insulele Feroe!

 

Dragostea feroezilor pentru fotbal poate fi observată cel mai bine pe stadion. Torsvollur, arena națională pe care va juca și Moldova toamna viitoare, are o capacitate de 6.000 de locuri – 12% din întreaga populație.

 

Pentru o țară atât de mică și cu o istorie fotbalistică atât de scurtă, sistemul de fotbal intern feroez este destul de dezvoltat: există patru ligi iar în prima dintre ele, denumită Feroe Islands Premier League, joacă 10 cluburi - toate sunt semi-profesioniste. Cel mai vechi club feroez, TB Tvoroyri, a fost înființat în 1892, în același an ca Liverpool.

 

Selecționata feroeză a câștigat grupa 1, din divizia D (a 4-a valorică) a Ligii Națiunilor 2020/21, din care mai făceau parte reprezentativele Letoniei, Maltei și Andorei.  

 

La moment, Feroe se clasează pe locul 107 în clasamentul FIFA, față de poziția 177 pe care se află Moldova.