• Fii alături de Echipa Țării

ISTORIA. MEMORIALUL „ALEXANDRU PROŢENCO”

23 mar 2021 de Andrei Prodan

Acum 25 de ani, la Chişinău, a avut loc prima ediţie a turneului consacrat memoriei maestrului sportului din URSS, antrenorului emerit al RSSM, Alexandru Proţenco.

 

De fapt această competiţe era succesoarea cunoscutului turneu dotat cu premiile ziarului „Chişinăul de seară”, numit şi Cupa de iarnă a capitalei.

Organizatorii competiției au fost FMF, Direcţiei tineret și sport a municipiului Chişinău, Federaţia de fotbal din capitală și Asociația sportivă benevolă republicană a sindicatelor.

Ediţia din 1996 s-a desfăşurat în perioada 6 ianuarie – 3 martie şi a întrunit 16 colective din municipiul Chişinău, precum şi din raioanele Străseni, Criuleni, Ialoveni și Orhei.

Meciurile s-au disputat pe stadionul Dinamo-2 de pe strada Gh. Asachi (fosta Dzerjinski).

 

În prima fază competitoarele au fost repartizate în trei serii şi au jucat fiecare cu fiecare într-un singur tur. Cele mai bune patru echipe s-au calificat în etapa următoare.

Astfel, din prima grupă lupta pentru trofeu au continuat-o MHM-93 (12 puncte), Zimbru-2 (9 p.), FC Romăneşti, Străşeni (4 p.) şi Rapid Ghidighici (3 p.). A fost eliminată din competiţie Universitatea Agrară care a acumulat un singur punct.

Din seria a doua au promovat Dumbrava Cojuşna, Străşeni (12 puncte), Izvoraş Drăsliceni, Criuleni şi ULIM-Tebas (câte 10 p.), Politehnica (6 p.). Au fost eliminate Sindicat (6 p.; a pierdut meciul direct cu Politehnica, scor 0-2) şi Victoria Bardar, Ialoveni (0 p.).

Clasamentul final al grupei a treia arăta astfel: Universul Truşeni (10 puncte), Agro-94 (7 p.), FC Pelivan, Orhei (4 p.), INEFS (3 p.). Viişoara Mileştii Mici, Ialoveni care a acumulat 2 puncte a rămas în afara competiţiei.

Cele mai categorice scoruri au fost înregistrate în grupa I: Zimbru-2 – FC Romăneşti 9-0, MHM-93 – FC Romăneşti 8-0 și Rapid – Universitatea Agrară 6-0. În celelalte două grupe lupta a fost mult mai strânsă.

 

În faza a doua cele 12 echipele calificate au fost împărţite în două serii a câte 6 şi iarăşi au jucat după formula fiecare cu fiecare într-un singur tur. Primele două clasate se calificau în semifinale.

Clasamentul final al grupei I: Izvoraş și MHM-93 – câte 12 punte (Izvoraș a ocupat locul întâi deoarece a repurtat victoria în meciul direct, 1-0), FC Pelivan – 7 p., Zimbru-2 – 6 p., INEFS – 5 p., ULIM-Tebas – 1 p.

Clasamentul final al grupei II: Dumbrava – 13 puncte, Universul – 11 p., Agro-94 – 10 p., Politehnica și Rapid – câte 4 p., FC Romăneşti – 0 p.

 

Pe data de 1 marte 1996 s-au disputat semifinalele în care Universul a învins-o pe Izvoraş cu scorul de 2-0, iar Dumbrava a întrecut-o pe MHM-93 cu 1-0.

Peste două zile au avut loc finala şi finala mică.

În meciul pentru locul trei Izvoraş a fost mai bună decât MHM-93, scor 1-0.

 

Secvență din finala primei ediții a Memorialului ”Alexandru Proțenco” în care s-au întâlnit Universul Truşeni și Dumbrava Cojuşna.

Finala ediţiei I a Memorialului „Alexandru Proţenco”

Universul Truşeni – Dumbrava Cojuşna 0-0 (prel.), 5-4 (dep.).

3 martie 1996. Chişinău. Stadion: Dinamo-2.

Au arbitrat: Tudor Cepoi, Andrei Iacovlev (ambii din Bălţi), Valeriu Sorochin (Chişinău).

Universul: Tătaru, Puşca, Tarlapan, Rusu, Veveriţă, Postolachi, Balaur, Grosu (Vârlan), Rotaru, P. Sârbu (Ungureanu), Ivahnenco (Musienco).

Dumbrava: Iachim, Mândrescu, Suruceanu, Semionov, Bodiu, Năstas (Iliuşin), Şerban, Trofăilă, Marin, Borisov, Tiunicov.

 

Dumbrava pornea ca favorită, deoarece Universul era o echipă creată abia în ajunul turneului şi în componenţa căreia evoluau fotbalişti care până atunci au activat la diferite cluburi: Alexei Tătaru (Torentul Chişinău), Ghenadie Puşca (Victoria Cahul), Gheorghe Rusu (Spumante Cricova), Victor Veveriţă, Aurel Postolachi, Ghenadie Ungureanu (toţi la Bucuria), Igor Balaur (Speranţa Nisporeni), Petru Sârbu (Roma Bălţi), Gabriel Rotaru (Locomotiva Basarabeasca), etc.

În prima repriză superioritatea a fost de partea cojuşnenilor. Ocazii bune de a marca au ratat Marin şi Tiunicov.

În cea de-a doua jumătate a meciului situaţia de pe teren oarecum s-a echilibrat. Au putut să se evidenţieze Grosu (Universul), respectiv Marin (Dumbrava).

90 de minute de joc n-au dat câştig de cauză nici uneia dintre adversare (ca o curiozitate, partida din grupă de asemenea s-a încheiat nedecis, 0-0). N-au fost marcate goluri nici în prelungiri, unde, conform regulamentului din acei ani, se aplică regula „golului de aur” („moartea subită”).

Astfel, pentru a desemna câştigătoarea s-a recurs la executarea loviturilor de departajare. Mai buni s-au dovedit a fi fotbaliştii de la Universul care au înscris de cinci ori, prin Veveriţă, Postolachi, Balaur, Rotaru şi Ungureanu (au ratat Puşca şi Tarlapan), iar portarul lor, Tătaru, a parat două penalty-uri. Pentru învinşi au punctat Semionov, Bodiu, Trofăilă şi Borisov (au ratat Şerban, Tiunicov şi Marin).

 

Veaceslav Semionov (Dumbrava) a fost desemnat cel mai bun fundaș al Memorialului ”Alexandru Proțenco” din 1996.

Toate cele trei echipe premiante ale primei ediţii a turneului consacrat memoriei lui Alexandru Proţenco s-au învrednicit de cadouri de preţ oferite inclusiv de Polina Proţenco, soţia regretatului jucător şi antrenor.

 

Au fost desemnaţi cei mai buni jucători: portar – Lilian Nour (MHM-93), fundaş – Veaceslav Semionov (Dumbrava), mijlocaş – Igor Balaur (Universul), atacant – Sergiu Varzari (Izvoraş). Cel mai bun golgheter a devenit Nicolae Trofăilă (Dumbrava).

 

Să-i nominalizăm și pe alți fotbaliști cunoscuți care au luat parte la turneul disputat acum 25 de ani (unii dintre aceștia au îmbrăcat chiar tricoul naționalei Moldovei): Trosineţchi (Universul), Iu. Munteanu, Panu, Olexici, Goian, Topalo, Petrov, Osipenco, Untilă, Maxim, Ursachi, Şohirev (toți – MHM-93), Maximov, Buzu, Varzari (tustrei – Izvoraș), Zabolotnâi, Screlea, Andriuţă, Condrea, Marţun, Gobjilă, Milcev (toți – Zimbru-2), Barbăroş, Mocanu, Platon (tustrei – Agro-94), Malcoci, Isac (ambii – Rapid), Pustovit (Sindicat), Pănuţă (FC Romăneşti).

Toți participanții au remarcat nivelul organizatoric înalt al competiţiei. La festivitatea de premiere au fost prezenţi Petru Comendant, preşedintele executiv al FMF, Pavel Cebanu, secretarul general al FMF, Vladimir Guriţenco, pretorul sectorului Centru al capitalei, preşedintele federaţiei de fotbal din Chişinău.

 

Memorialul ”Alexandru Proțenco” s-a disputat până în anul 1998, iar din 2001 în perioada iarnă – primăvară la Chișinău se desfășoară turneul dotat cu Cupa academicianului Sergiu Rădăuțanu.

 

Universul Truşeni, câștigătoarea Turneului în memoria lui Alexandru Proțenco din 1996.