• Support National Team

Fotbal de Plajă (Naționale)

Fotbal pe plajă. Naționala Moldovei participă la un turneu internațional

12 mar 2021 de Ion Buga

În perspectiva pregătirii către competițiile oficiale internaționale, Naționala Moldovei de fotbal pe plajă va participa în perioada 13-17 martie la un turneu internațional găzduit de orașul Moscova. La întrecere vor mai evolua echipele: Spartak Moscova, CSKA Moscova, Lokomotiv Moscova, Delta Saratov (toate, Rusia) și ORC-Masita (Belarus).

 

Programul meciurilor:
13 martie: Moldova - Masita (ora 12:00), Delta - Spartak  (13:15), Lokomotiv - CSKA (14:30)
14 martie: Delta - Masita (10:00), Lokomotiv - Moldova (11:15), Spartak  - CSKA (12:30)
15 martie: CSKA - Delta (12:00), Lokomotiv - Masita (13:15), Spartak - Moldova (14:30)
16 martie: Moldova - CSKA (12:00), - Delta - Lokomotiv (13:15), Masita - Spartak (14:30)
17 martie: Moldova - Delta (12:00), Masita - CSKA (12:15), Spartak - Lokomotiv (ora 13:30)

 

Toate partidele vor fi transmise online.

 

Pentru acest turneu selecționerul Ruslan Pernai a convocat următorii jucători: Alexei Capsamun, Corneliu Pavalachi, Marin Cernenchi (tustrei, Olimpia - Stels), Ruslan Istrati, Victor Iordachi, Nicolai Șchiopu (tustrei, CS Djoker), Nicolae Garanovschi, Grigore Gojocari, Nicolae Ignat, Andrei Florea, Ion Țelic (toți, Nistru).

 

Vă reamintim că Republica Moldova a obținut dreptul de a organiza prima competiție majoră internațională la fotbal pe plajă, după pauza cauzată de coronavirus. Turneul Euro Beach Soccer League, Divizia B, a fost programat să se desfășoare anul trecut pe noua arenă la fotbal pe plajă din Chișinău (parcul La Izvor), cu participarea a 16 selecționate. Turneul, însă, a fost anulat din cauza situației epidemiologice din Republica Moldova. 

 

În acest context, FMF și-a asumat responsabilitatea de a organiza turneul Euro Beach Soccer League în vara anului 2021, în cazul în care Federația Internațională de Fotbal pe Plajă ne va oferi această oportunitate.