• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

UEFA a anulat competițiile pentru naționalele de juniori U-19

23 feb 2021 de Ion Buga

După campionatele europene de juniori U17 și Liga Campionilor pentru tineret, Comitetul executiv UEFA a hotărât astăzi să anuleze și europenele rezervate juniorilor până la 19 ani, sezonul 2020/21. Decizia a fost luată din cauza pandemiei Covid-19 și a efectelor sale asupra organizării competițiilor. Restricțiile din diferite țări ar fi creat dificultăți în deplasarea echipelor și organizarea mini-turneelor. 

 

Asociațiile membre UEFA au fost consultate și au susținut această decizie. Forul european regretă faptul că nu vor fi desfășurate competiții de tineret în sezonul curent, dar sănătatea și siguranța tinerilor sportivi trebuie să aibă prioritate în circumstanțele actuale.

 

Vă reamintim că UEFA a încredințat Federației Moldovenești de Fotbal găzduirea unuia dintre cele 13 mini-turnee de calificare pentru Campionatul European de juniori U19. Selecționata noastră trebuia să joace în grupa a 8-a, din care mai fac parte Franța, Grecia și Azerbaidjan. Partidele erau programate la sfârșitul lunii martie.  

 

Selecționata de junioare WU-19 a Moldovei a fost repartizată în grupa 9, alături de Danemarca, Rusia și Albania, ultima fiind gazda mini-turneului în luna aprilie.