• Поддержи национальную сборную

Futsal. Preliminariile EURO 2022. Calificare! Moldova - Anglia 3-0

01 feb 2020 de Ion Buga
GALERIE

Naționala Moldovei de futsal a câștigat fără drept de apel finala grupei H în fața Angliei și a obținut calificarea în faza a doua a grupelor preliminare pentru Campionatul European 2022.

 

Într-o atmosferă incredibilă, cu tribunele arhipline, tricolorii au început în forță și deja în minutul 4 au deschis scorul prin Constantin Burdujel, revenit în componența de start după suspendare.

 

Echipa noastră a dominat și în continuare, iar pe final de repriză și-a consolidat avantajul prin golurile lui Cristian Obadă și Sergiu Tacot.

 

Partea a doua a meciului a contat doar pentru statistică, iar Moldova și-a menținut fără emoții superioritatea în disputa cu Anglia, scor 3-0. 

 

La final, calificarea tricolorilor a fost sărbătorită din plin de cei peste 1500 de spectatori, care au susținut naționala noastră în tribunele Complexului Sprotiv "Futsal Arena FMF" din comuna Ciorescu.

 

Moldova - Anglia 3-0
Au marcat: Constantin Burdujel (4), Cristian Obadă (17), Sergiu Tacot (19)

 

Moldova: 12. Oleg Chitoroagî, 6. Constantin Burdujel, 7. Andrian Lașcu, 9. Cristian Obadă, 10. Sergiu Tacot (căpitan)
Rezerve: 1. Alexei Capsamun, 2. Alexandru Țîmbalist, 3. Sergiu Munteanu, 4. Sergiu Nicolaiciuc, 5. Constantin Nița, 8. Leonid Podlesnov, 11. Iulian Cojocaru, 13. Cristian Crasnov, 14. Constantin Gurjui
Antrenor: Vladimir Vusatîi

 

Anglia: 1. Mark Croft, 8. Liam Palfreeman, 9. Raoni Medina (căpitan), 10. James Webb, 14. William Wallace
Rezerve: 13. Joseph Payne, 2. Russell Goldstein, 4. Douglas Reed, 5. Nathan Davis, 6. Jordan Deer, 11. Richard Ward, 16. Matthew Overton, 18. Jared Rand, 19. Jordan Edge
Antrenor: Michael Skubala

 

Arbitrul 1: Haris Curovac (Suedia)
Arbitrul 2: Tomasz Frak (Polonia)
Al treilea oficial: Vlad Nicolae Ciobanu (România)
Cronometror: Igor Soltanici (Moldova)
Observator de arbitri: Oleg Ivanov (Ucraina)
Delegat: Sergio López-Andújar Alonso (Spania)
1 februarie. Ciorescu. Complexul Sportiv “Futsal Arena FMF”.

Grupa H
Clasament final

 LocEchipăMeciuriVEÎGolaverajPuncte
 1MOLDOVA22007-16
 2ISRAEL20112-51
 3ANGLIA20111-41

PROGRAMUL MECIURILOR

Joi, 30 ianuarie

Moldova - IsraelFutsal Arena FMF4-1

Vineri, 31 ianuarie

Anglia - IsraelFutsal Arena FMF1-1

Sâmbătă, 1 februarie

Moldova - AngliaFutsal Arena FMF3-0

 

Moldova s-a calificat direct în faza următoare a competiției programată în perioada februarie - septembrie 2021. Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor va avea loc pe 14 mai, curent, la Nyon. Cele 32 de echipe vor fi repartizate în 8 grupe a câte patru. În premieră, partidele se vor juca în formatul tur-retur. Câștigătoarele grupelor, alături de șase cele mai bune formații de pe poziția a doua, se vor califica la turneul final al campionatului european de fotbal în sală, care va fi găzduit de Olanda între 19 ianuarie și 6 februarie 2022. Altele două vor disputa un meci de baraj.