Istoria Naționalei Moldovei începe pe 2 iulie 1991, când tricolorii au jucat la Stadionul Republican din Chișinău primul meci, 2-4 cu Georgia. Primul selecționer a fost Ion Caras, iar germanul de origine turcă Engin Firat a fost ultimul, al 13-lea tehnician al selecționatei noastre. Pe parcursul celor 31 de ani Echipa Țării a susținut 247 de meciuri, în care a obținut 46 de victorii, 59 de remize și a suferit 142 înfrângeri. Golaveraj 191 – 392.
Primul selecționer a fost Ion Caras, cel mai bun antrenor al Moldovei în anul 2013, acum președintele Comitetului de Antrenori al FMF.
“Decizia a fost luată în anul 1991 de Executivul FMF. Despre aceasta am fost anunțat de către Petru Comendant. Totul s-a întâmplat foarte rapid. Dl Comendant mi-a spus că trebuie să jucăm un meci amical pentru a apropia momentul de aderare la FIFA și UEFA. Pe 2 iulie 1991 am jucat amicalul cu Georgia, primul meci din istoria Naționalei Moldovei. Totul s-a făcut în grabă. Îmi amintesc bine că toți jucătorii au acceptat cu plăcere invitația să joace pentru selecționata noastră”, a declarat Ion Caras pentru FMF.md.
Ion Caras a antrenat Naționala noastră între anii 1991-1997 și 2012-2014. El a condus cele mai multe meciuri ale tricolorilor – 56, a obținut cele mai multe victorii – 11 și a adunat cele mai multe puncte – 44.
În meciuri oficiale (jocuri din cadrul preliminariilor Campionatelor Europene, Mondiale și din Liga Națiunilor) cele mai multe puncte – 20, și victorii - 6, Naționala noastră le-a obținut când a fost antrenată de Ion Caras.
Sub comanda lui Ion Caras, Moldova s-a clasat pe locul 4 în grupa 7 preliminară pentru EURO-1996, apoi pe locul 5 în grupa 2 preliminară pentru Mondialul-1998 și din nou pe locul 5 în grupa E preliminară pentru Mondialul-2014.
Ion Caras: “Nu voi uita niciodată cum, după meciul cu Georgia din anul 1994, președintele FMF Constantin Tampiza ne-a întâlnit la aeroport cu o damigeană cu vin. Mi-a cerut permisiunea să servească băieții cu un pahar de vin. A fost un gest frumos din partea domnului Tampiza. Am ajuns acasă pe la orele 5 dimineața, iar la ora 8 a sunat telefonul. Era Președintele Mircea Snegur, care a ținut neapărat să ne felicite. A fost o surpriză frumoasă. Exact același lucru s-a întâmplat și după meciul de acasă cu Țara Galilor. Toată lumea își amintește despre cuvintele domnului Snegur spuse după victoria cu galezii: “Ceea ce au făcut băieții noștri într-o oră și jumătate nu va face Ministerul nostru de Externe timp de un an.”
Meciuri memorabile sub comanda lui Ion Caras: SUA – Moldova 1-1 (16.04.1994, amical), Georgia – Moldova 0-1 (07.09.1994, prel. EURO-1996), Moldova – Țara Galilor 3-2 (12.10.1994, prel. EURO-1996), Moldova – Georgia 3-2 (15.11.1995, prel. EURO-1996), Moldova – Ucraina 2-2 (09.04.1996, amical), Moldova – Ucraina 0-0 (12.10.2012, prel. CM-2014), Moldova – Polonia 1-1 (07.06.2013, prel. CM-2014), Muntenegru – Moldova 2-5 (15.10.2013, prel. CM-2014)
Bilanț: 56 meciuri, câte 11 victorii și remize, 34 înfrângeri.
Al doilea selecționer din istoria selecționatei noastre a fost Evgheni Piunovschi, fost atacant la Nistru Chișinău.
El a antrenat Naționala Moldovei doar în cinci jocuri de la turneul internațional din Iordania în anul 1992, la care selecționata noastră a obținut cea mai categorică victorie din istorie, 5-0 cu Pakistanul. Piunovschi a adunat cele mai multe puncte per meci – 1,8.
Este interesantă istoria participării echipei noastre la competiția din Orientul Apropiat. La sfârșitul lunii august a anului 1992 fotbalul românesc era invitat să participe cu una din selecționate la turneul internațional din Iordania. FRF a refuzat oferta, însă a propus FMF să le preia locul. Astfel, Echipa Națională a Moldovei a ajuns în Iordania și în cadrul acestui turneu s-a clasat pe locul trei între opt echipe. În meciul de debut al competiției Moldova a umilit Pakistanul, înscriind 5 goluri fără a primi vreo unul. Serghei Alexandrov, autorul a patru goluri, a devenit eroul partidei! Este primul și deocamdată unicul caz din istoria selecționatei nostre, când un jucător moldovean devenea autorul unui „poker” într-un meci.
În continuare, Moldova a învins Sudanul cu 2-1 (goluri Alexandru Spiridon și Igor Oprea), dar a suferit înfrângeri cu același scor, 0-1, de la Iordania și Irak. În meciul pentru locul 3 trupa noastră a obținut victorie cu 3-1 de la reprezentativa din Congo, toate golurile fiind marcate de regretatul Iurie Miterev.
Evoluția reușită a Naționalei Moldovei a fost umbrită de faptul că antrenorul principal Ion Caras și secundul Anatol Teslev n-au făcut deplasarea în Iordania.
Petru Comendant, pe atunci Secretar General al FMF, a povestit într-un interviu pentru publicația Fotbal Hebdo că “deplasarea într-o țară cum este Iordania, unde Republica Moldova încă n-are ambasadă, a făcut ca problemele organizatorice legate de perfectarea vizelor să se multiplice evident. Și deoarece în acele câteva zile numărate în care ne-am organizat lotul și am perfectat documentele la Ambasada Iordaniană din București, antrenorii Ion Caras și Anatol Teslev se aflau încă la Jocurile Olimpice de la Barcelona, n-am putut întreprinde nimic în afară de ceea ce și am făcut.”
Pe parcursul a doi ani (1998-99) Naționala noastră a fost condusă de Ivan Danilianț, fostul director al Școlii Federale de Antrenori, în prezent director sportiv FMF. În 14 meciuri, tricolorii au obținut 2 victorii, 7 egalități și au suferit 5 înfrângeri.
Meciuri memorabile sub comanda lui Ivan Danilianț: Moldova – România 0-0 (23.09.1998, amical), Irlanda de Nord – Moldova 2-2 (18.11.1998, prel. EURO-2000), Malta – Moldova 0-2 (10.03.1999, amical), Moldova – Irlanda de Nord 0-0 (31.03.1999, prel. EURO-2000), Moldova – Finlanda 0-0 (09.06.1999, prel. EURO-2000), Ungaria – Moldova 1-1 (18.08.1999, amical), Moldova – Turcia 1-1 (08.09.1999, prel. EURO-2000).
Al patrulea selecționer din istoria Naționalei Moldovei a fost Alexandru Mațiura, cel mai bun antrenor al Moldovei în 1993, 2003 și 2004.
Meciuri memorabile: Moldova – Lituania 2-1 (04.02.2000, turneu Cipru), Slovacia – Moldova 0-2 (06.02.2000, turneu Cipru), Moldova – Malta 1-0 (16.08.2000, amical), Moldova – Macedonia 0-0 (11.10.2000, prel. CM-2002), Macedonia – Moldova 2-2 (02.06.2001, prel. CM-2002)
Bilanț (1999-2001): 17 meciuri, câte 4 victorii și remize, 9 înfrângeri.
La fel ca Ion Caras, Alexandru Spiridon a antrenat Naționala Moldovei în două rânduri, în 2001 și 2018-19. A fost desemnat cel mai bun antrenor al Moldovei în 2000 și 2001.
Meciuri memorabile: Moldova – Azerbaidjan 2-0 (01.09.2001, prel. CM-2002), Moldova – Belarus 0-0 (11.09.2018, Liga Națiunilor), Belarus – Moldova 0-0 (15.10.2018, Liga Națiunilor), Moldova – Luxemburg 1-1 (18.11.2018, Liga Națiunilor)
Bilanț: 20 meciuri, 4 victorii, 5 egalități, 11 înfrângeri.
Al șaselea selecționer a fost Viktor Pasulko, fost jucător al selecționatei Uniunii Sovietice și al clubului Spartak Moscova, medaliat cu argint la EURO-1988.
Meciuri memorabile: Moldova – Iordania 2-0 (11.02.2002. turneu Malta), Ungaria – Moldova 1-1 (20.11.2002, amical), Israel – Moldova 0-0 (05.03.2003, amical), Moldova – Austria 1-0 (07.06.2003, prel. EURO-2004), Moldova – Belarus 2-1 (10.09.2003, prel. EURO-2004), Luxemburg – Moldova 1-2 (20.11.2003, amical), Moldova – Azerbaidjan 2-1 (31.03.2004, amical), Moldova – Georgia 1-0 (18.08.2004, amical), Moldova – Scoția 1-1 (13.10.2004, prel. CM-2006), Moldova – Norvegia 0-0 (30.03.2005, prel. CM-2006), Moldova – Belarus 2-0 (03.09.2005, prel. CM-2006)
Bilanț (2002-2005): 35 meciuri, 7 victorii, 8 egalități, 20 înfrângeri.
În anul 2006 selecționer a fost Anatol Teslev, campion european de juniori, antrenor emerit al Moldovei, președintele Asociației naționale a veteranilor de fotbal.
Meciuri memorabile: Moldova – Lituania 3-2 (16.08.2006, amical), Moldova – Bosnia și Herțegovina 2-2 (07.10.2006, prel. EURO-2008).
Bilanț: 6 meciuri, 1 victorie, 2 egalități, 3 înfrângeri.
Igor Dobrovolski a antrenat Naționala Moldovei în două rânduri, în 2007-2009 și 2016-2017. Sub comanda campionului olimpic de la Seul și al deținătorului Ligii Campionilor, tricolorii au obținut 9 victorii și un număr record de egalități - 14. Cea mai bună clasare în clasamentul FIFA – locul 37 în aprilie 2008, a fost obținută în momentul în care Naționala era antrenată de Dobrovolski. A fost desemnat cel mai bun antrenor al Moldovei în 2007 și 2011.
Meciuri memorabile: Bosnia și Herțegovina – Moldova 0-1 (12.09.2007, prel. EURO-2008), Moldova – Turcia 1-1 (13.10.2007, prel. EURO-2008), Malta – Moldova 2-3 (17.10.2007, prel. EURO-2008), Moldova – Ungaria 3-0 (17.11.2007, prel. EURO-2008), Moldova – Kazahstan 1-0 (06.02.2008, amical), Moldova – Macedonia 1-1 (11.02.2009, amical), Georgia – Moldova 1-2 (06.06.2009, amical), Belarus – Moldova 2-2 (10.06.2009, amical), Armenia – Moldova 1-4 (12.08.2009, amical), Moldova – Grecia 1-1 (09.09.2009, prel. CM-2010), Georgia – Moldova 1-1 (12.11.2016, prel. CM-2018), Qatar – Moldova 1-1 (17.01.2017, amical), Israel – Moldova 1-1 (06.06.2017, amical), Moldova – Georgia 2-2 (11.06.2017, prel. CM-2018)
Bilanț: 48 meciuri, 9 victorii, 14 egalități, 25 înfrângeri.
Al nouălea selecționer a fost românul Gabi Balint, fost jucător al Naționalei României și al cluburilor Steaua București și Real Burgos, Spania, câștigător al Cupei Campionilor Europeni și al Supercupei Europei.
Cea mai categorică victorie într-un meci oficial, 4-0 cu San Marino, tricolorii au obținut-o sub comanda lui Gabi Balint în anul 2011.
Meciuri memorabile: Kazahstan – Moldova 0-1 (03.03.2010, amical), Moldova – Finlanda 2-0 (03.09.2010, prel. EURO-2012), Moldova – San Marino 4-0 (11.10.2011, prel. EURO-2012).
Bilanț (2010-2011): 18 meciuri, 5 victorii, 2 egalități, 11 înfrângeri.
Alexandru Curtian, al zecelea selecționer, este fost jucător la Zimbru Chișinău, Widzew Lodz, Zenit St. Petersburg și Hamburger SV și Naționala Moldovei, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al Moldovei în 1993 și 1998.
Meciuri memorabile: Rusia – Moldova 1-1 (12.10.2014, prel. EURO-2016), Kazahstan – Moldova 1-1 (18.02.2015, amical), Luxemburg – Moldova 0-0 (09.06.2015, amical), Liechtenstein – Moldova 1-1 (14.06.2015, prel. EURO-2016)
Bilanț (2014-2015): 10 meciuri, 4 egalități, 6 înfrângeri.
Antrenorul român Ștefan Stoica a preluat banca tehnică a selecționatei Moldovei pe 22 septembrie 2015, când au rămas 2 meciuri până la încheierea campaniei preliminare de calificare la Campionatul European de fotbal din Franța.
„Cred că pentru orice antrenor din lume, să fie ales la cârma unei naționale este cel mai important lucru care i se poate întâmpla. Mulțumesc tuturor care au avut încredere. O să lupt corect pentru Naționala Moldovei, o să încerc să nu fac greșeli și în același timp, să fiu cât mai corect”, a menționat tehnicianul român.
Sub comanda lui Ştefan Stoica Naţionala Moldovei a suferit trei înfrângeri consecutive. Selecţionata noastră a pierdut meciurile cu Rusia şi Suedia din preliminariile EURO-2016 şi a fost învinsă de Azerbaidjan în partida amicală. După aceste meciuri tehnicianul român a părăsit naţionala noastră.
Pe 19 iulie 2019 FMF a prezentat noul antrenor interimar al Echipei Naționale a Moldovei. Ucraineanul Semen Altman l-a înlocuit pe Alexandru Spiridon.
Altman a declarat că şi-ar dori să încheie actuala campanie de calificare pe locul 4, Moldova fiind într-o grupă cu Franţa, Turcia, Islanda, Albania şi Andorra. „Înţeleg responsabilitatea acestui post. Obiectivul este să creăm o atmosferă bună la lot, care să emită pretenţii în faţa unor adversari mai tari. Ne dorim clasarea pe locul 4 în grupă”, a afirmat Altman.
Însă deja pe 28 octombrie 2019, după 4 înfrângeri consecutive în preliminariile pentru EURO-2020, Comitetul Executiv al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal a decis rezilierea contractului de interimat la selecţionata Moldovei cu antrenorul Semen Altman, în urma recomandării Comitetului de Antrenori al FMF.
Engin Firat a fost instalat în funcția de selecționer pe 28 octombrie 2019 în momentul în care Naționala Moldovei era cu moralul la pământ după câteva înfrângeri din preliminariile Campionatului European-2020. Antrenorul german de origine turcă a reușit, într-un timp record, să ridice moralul jucătorilor noștri și tricolorii au fost aproape de a obține o remiză mare pe Stade de France, într-un meci cu campioana mondială Franța. Vadim Rață a deschis scorul în min. 9, iar Varane a egalat în min. 35 la o fază la care arbitrul trebuia să dea fault la portarul Koșelev. Francezii au marcat golul victoriei în min. 79, dintr-un penalty transformat de Giroud.
Firat a condus echipa noastră în ultimile 11 meciuri, reușind să înregistreze doar 2 remize, 1-1 cu Kosovo (Liga Națiunilor) și 0-0 în amicalul cu Rusia.
TOȚI TEHNICIENII NAȚIONALEI MOLDOVEI