Formația Textilșcik (= Textilistul) Tiraspol a dominat competițiile republicane în a doua jumătate a anilor ’80. Din 1984 până în 1989 echipa din orașul de pe Nistru a obținut două titluri de campioană, de două ori a fost vice-campioană și o dată a încheiat campionatul pe locul trei, a câștigat o Cupă a Moldovei și de două ori a jucat în finala acestei competiții.
20 decembrie 1973 este considerată data înființării oficiale a fabricii de textile din Tiraspol (în prezent „Tirotex”). În 1982 echipa de fotbal patronată de această întreprindere și-a făcut debutul în prima divizie valorică a campionatului RSS Moldovenești, preluând locul formației Plastic Tiraspol. În clasamentul final echipa antrenată de Serghei Cecalin a ocupat locul 12 din 17 competitoare, acumulând 29 de puncte (cu 21 de puncte mai puțin decât campioana, Grănicerul Glodeni).
În ediția următoare tiraspolenii au urcat 6 locuri în clasament, totalizând 32 de puncte, cu 6 mai puțin decât formația din Glodeni, care din nou a obținut titlul de campioană.
În ediția 1984 Textilșcik iarăși a ocupat un loc la mijlocul clasamentului (9 din 16), dar s-a calificat în premieră în finala Cupei Moldovei, competiție reluată după o pauză de trei ani. În meciul decisiv tiraspolenii au întâlnit echipa Luci (= Raza) Soroca și erau considerați favoriți (formația din Soroca a ocupat doar locul 13 în campionat). Cu toate acestea victoria cu scorul de 2-0 a obținut-o echipa din nordul republicii.
Acest insucces nu i-a descurajat pe tiraspoleni, care peste un an au câștigat trofeul. În finală Textilșcik a învins formația Iskra Râbnița la loviturile de departajare 4-2 (în timpul regulamentar a fost consemnat rezultatul de egalitate, 1-1). Din lotul învingătorilor au făcut parte: portarul Valeri Fedoseencov, jucătorii de câmp Vladimir Vengrjanovski, Dmitri Chihaev, Serghei Vâbivanțev, Anatoli Buț, Vladimir Juravliov, Vladimir Iacubovschi, Valeri Vasiliev, Vasili Cucimasov, Alexandr Meteliov, Serghei Novicov, Victor Grigoriev, Igor Cozelco. Antrenor principal – Valentin Voicenco. Antrenor secund – Serghei Cecalin. Șeful echipei – Valeri Scurlatov.
Iskra și-a luat revanșa la sfârșit de an după ce a întrecut formația din Tiraspol în ”meciul de aur” pentru desemnarea campioanei Moldovei.
În 1986 Textilșcik a încheiat campionatul pe treapta a treia a podiumul de premiere, fiind întrecută în clasamnetul final de Avangard Lazovsk și Iskra Râbnița, iar în finala Cupei a cedat la limită, 0-1, în fața formației Stroitel Fălești.
Dar deja în ediția 1987 Textilșcik a câștigat în premieră titlul de campioană a republicii. Se întâmpla după 10 ani de la ultimul succes al unei echipe din Tiraspol (atunci medaliile de aur au revenit formației Stroitel). În clasamentul final Textilșcik a întrecut a doua clasată, Varnița Bender, cu 8 puncte.
Titlul de campioană a fost cucerit de către G. Nichișenco, V. Horoșilov, A. Melnic (tustrei portari), S. Vâbivanțev, V. Grigoriev, V. Vasiliev, S. Novicov, V. Juravliov, V. Vengrjanovski, V. Cucimasov, S. Cabanov, A. Belâi, V. Senic, V. Iacubovschi, D. Mazur, V. Gavrilița, I. Țâțâc, V. Botoșan, V. Radișevschi, A. Șirocov, O. Bejenari, G. Bâcov, A. Naumenco, I. Osipciuc, S. Toropov, N. Nicolaev, V. Serdecinâi, V. Reț, V. Lebedev. Antrenori – V. Voicenco, S. Cecalin.
Ediția 1988 a campionatului tiraspolenii au încheiat-o pe locul secund cu 48 de puncte la activ. În acel an în afara concurenței s-a dovedit a fi nou înființata Tighina Bender care a realizat ”eventul”, câștigand campionatul (cu 57 de puncte la activ) și Cupa Moldovei (7-0, în finală, cu Cristal Fălești).
În 1989, Textilșcik pentru a doua oară a obținut medaliile de aur ale campionatului Moldovei, avându-i în componență printre alții pe V. Horoșilov, S. Novicov, V. Juravliov, V. Grigoriev, B. Babin, V. Senic, A. Belâi, V. Radișevschi, S. Cabanov, D. Chihaev, O. Bejenari, V. Chilienco, V. Vasiliev, D. Lozinschi, I. Oranciuc, A. Picus. În clasamentul final tiraspolenii i-au întrecut cu 2 puncte pe Cristal Fălești și cu 4 puncte pe Moldovahidromaș Chișinău.
Anul 1990 a fost ultimul în care formația Textilșcik Tiraspol a evoluat în campionatul Moldovei. Având un lot mult întinerit, discipolii lui Valentin Voicenco au ocupat doar locul 17 din 23. Din componenţa echipei au făcut parte: Anatoli Miguli, Vladimir Ciumacenco, Vladimir Juravliov, Oleg Calenic, Ruslan Ionel, Serghei Novicov, Veaceslav Ijiţa, Victor Senic, Victor Grigoriev, Vladimir Horoşilov, Alexandr Timofeev, Oleg Nichişenco, Iuri Casenco, Alexandr Velicico.
De menționat și faptul că pe parcursul evoluției în campionatul RSS Moldovenești, Textilșcik a fost de fapt echipa secundă a formației din Tiraspol (ce se numea Avtomobilist, Textilșcik și Tiras) care participa în campionatul URSS și care în 1989 a obținut dreptul să evolueze în Liga I.
FRUMOASELE NOASTRE DUMINICI. TEXTILȘCIK TIRASPOL