• Fii alături de Echipa Țării

Mihai Usatîi: „Grație proiectului Fotbal în școli, tot mai mulți copii vor îndrăgi acest sport”

17 ian 2021 de Dumitru Ciolacu

Mihai Usatîi este unul dintre cei mai mari investitori din fotbalul moldovenesc. În 1996, împreună cu Mihail Crăciun, el a preluat clubul Spicul Sărata-Galbenă și a investit în prima echipă, dar și în școala de fotbal pentru copii. Ulterior, clubul a existat sub denumirile Petrocub-Spicul (1999), Petrocub-Condor Sărata Galbenă (2000-2001), FC Hîncești (2001-2004), Petrocub (2005-2012, 2014-2015), Rapid-2-Petrocub (2013-2014). 

Mihai Usatîi a fost președintele clubului până în 2020 și în acest timp a transformat prima echipă a hînceștenilor în una dintre forțele principale ale fotbalului moldovenesc. Petrocub Hîncești s-a clasat pe locul 3 în ultimele trei ediții ale Diviziei Naționale. 

În ianuarie 2020, Mihai Usatîi a fost înlocuit în fotoliul de președinte al clubului de către fiul său, Nicolae Usatîi, care a continuat munca tatălui (în iunie 2020, Petrocub a cucerit Cupa Moldovei Orange). 

Mihai Usatîi, acum președinte de onoare al clubului din Hîncești și membru al Comitetului Executiv al FMF, a remarcat munca uriașă a Federației în anul 2020 și și-a exprimat admirația față de Strategia de dezvoltare a FMF 2020-2024. 

 

- Cum a fost anul 2020? 

- A fost un an foarte greu. A venit pandemia peste noi. Totuși, consider că împreună am făcut față acestei crize. A fost organizat campionatul național. Unele meciuri chiar s-au jucat cu suporteri. Cred că fotbalul nostru s-a isprăvit cu situația dificilă. 

 

- Ce părere aveți despre faptul că Federația va pune accentul pe copii și pe dezvoltarea fotbalului din temelie, de la grădinițe, prin școli și până la Academii. Cât de mult va influența proiectul ”Fotbal în școli” dezvoltarea fotbalului în Moldova? 

- Este clar că grație acestui proiect fotbalul se va dezvolta mai intens. E un proiect care va bulversa popularizarea acestui sport în Moldova. De acum încolo, tot mai mulți copii se vor îndrăgosti în fotbal. Sunt sigur că mulți dintre ei vor continua să joace, vor ajunge la cluburi de fotbal, devenind profesioniști. Proiectul Fotbal în școli va da roade în 5-6 ani de zile. Vă spun că și în Sărata Galbenă vom încerca să deschidem o clasă specializată de fotbal. Clubul Petrocub vrea să se implice în acest proiect. Lumea știe că Hîncești este un oraș sportiv. Suntem în anul 2021 și evident avem mari posibilități să aducem fotbalul în școli.

 

- În 2020, Federația a construit de la zero o Arenă ultramodernă de fotbal pe plajă și mini-fotbal, care poate să găzduiască turnee internaționale de cea mai mare anvergură. Pe lângă aceasta, Federația a ajutat toate cluburile care au solicitat susținere în reamenajarea gazoanelor de toate tipurile pe stadioanele de tip standard deja existente. Este bine că FMF investește în infrastructura sportivă? 

 - Am fost și eu la deschiderea Arenei de fotbal de plajă din parcul „La Izvorul”. E o arenă pentru care ne-ar putea invidia multe asociații de fotbal din Europa. Iarna, acolo este instalat un teren artificial, unde pot fi jucate meciuri de minifotbal. deci, această Arenă nu va sta fără treabă. 
Eu cred că și fotbaliștii trebuie uneori să se antreneze pe nisip. De câțiva ani, la stadionul clubului Petrocub din Hîncești există un teren de nisip. Am discutat cu antrenorii ca ei să organizeze cel puțin câte un antrenament pe acel teren. 
Cât despre reamenajarea gazoanelor de pe stadioanele din țară, acest ajutor al Federației Moldovenești de Fotbal este unul uriaș. Astfel, cei care administrează stadioanele vor fi motivați să aibă grijă de ele în continuare, să investească în infrastructura sportivă. 

 

- Recent, Federația împreună cu UEFA au prezentat Parlamentului și opiniei publice Modelul SROI, care oferă cifre și date concrete extrase din peste 100 de lucrări științifice și studii făcute de diferite universități prestigioase din Europa, potrivit cărora banii investiți în fotbal aduc beneficii statului prin economie, societate și sănătate. Cu alte cuvinte, cu cât mai mult Statul ar investește în fotbal, cu atât mai mari beneficii ar avea. Este sau nu benefic acest Model pentru noi? 

- Este clar că după ce în 2019 la cârma Federației Moldovenești de Fotbal a venit un președinte tânăr, fotbalul nostru s-a schimbat la față. Eu sunt doar finanțator unui club de fotbal. Se zice că omul foarte greu aduce bani de acasă. Trebuie să ai multă răbdare și tărie de caracter ca să investești într-un club de fotbal, în proiecte de fotbal. Modelul SROI va fi foarte benefic pentru Moldova. Sper că va fi implementat, deoarece legislația existentă la moment nu ajută foarte mult fotbalul. Evident și statul va beneficia. La prezentarea Modelului SROI în Parlament a fost și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Trebuie să ne conducem după exemplul vecinilor noștri, să vedem cum ei investesc în fotbal. În România, cluburile transferă fotbaliști de un nivel mai înalt, dar evident le plătesc și salarii mai bune. Acolo, cluburile de fotbal folosesc mai eficient banii pentru dezvoltarea sa. 

 

- În acest an Federația a prezentat Strategia de dezvoltare a fotbalului pe perioada 2020-24. Sunt indicate 4 direcții de dezvoltare: fotbalul de mase (inclusiv cel pentru copii și juniori), echipele naționale, campionatul intern și fotbalul feminin. Cât de bună este această politică? 

- Cu toții trebuie să lucrăm în această direcție. Mereu este loc pentru mai bine. În ultimii ani, clubul Petrocub Hîncești s-a schimbat la față, pentru că pune accent pe creșterea talentelor. Sper că așa va fi la toate cluburile de fotbal din Moldova. Sunt convins că fotbalul de copii și juniori se va dezvolta. 
Cât despre fotbalul feminin, recent am lansat oficial o echipă de fete, categoria de vârstă U-13. Suntem primul club din Divizia Națională cu o echipă feminină. Vom susține în continuare fotbalul feminin. Un lucru interesant este că, până la 12-13 ani, fetele se pot antrena cu băieții. Vom încerca să organizăm antrenamente mixte ale tinerilor jucători și jucătoare, care astfel vor face schimb de experiență. 

 

- Ce i-ați recomanda președintelui FMF Leonid Oleinicenco, pe ce ar trebui să pună accentul mai mult? 

- Leonid Oleinicenco a făcut primii pași concreți în dezvoltarea fotbalului moldovenesc, acțiuni care au fost binevenite. El trebuie să meargă înainte, cu mai multă energie și perseverență, să ducă până la capăt lucrul care l-a început. 

 

- Federația a creat Departamentul Integritate și continuă să colaboreze intens cu organele abilitate și cu structurile internaționale care se ocupă cu combaterea fenomenului jocurilor trucate. Cum luptă clubul Dv cu pariurile aranjate? 

- Petrocub nu tolerează fenomenul jocurilor trucate. Fiecare fotbalist care ajunge la clubul nostru știe că noi condamnăm asta. La Petrocub, toți luptă pe teren pentru a obține rezultatul dorit. Jocul trebuie să fie curat. Fotbalul este un spectacol. Suporterii vin la stadion pentru a savura show-ul, ei nu știu care va fi rezultatul final al meciului. Așa trebuie să rămână mereu. Meciurile trucate ucid acest spectacol, elimină dramatismul din fotbal.