Vicepreședintele clubului de fotbal Zimbru Chișinău, Sevastian Botnari, a vorbit despre anul 2020, a salutat proiectele Federației Moldovenești de Fotbal și a apreciat la nivel înalt Strategia de dezvoltare a fotbalului pe perioada 2020-24.
- Cum a fost acest an pentru fotbalul moldovenesc?
- Un an foarte greu, cel puțin pentru clubul de fotbal Zimbru. Au fost momente pozitive și negative. Zimbru a găsit finanțator, care a închis datoriile față de foștii și actualii angajați. Echipa a continuat să evolueze în Divizia Națională. Astfel, Zimbru rămâne unicul club care nu a părăsit niciodată Divizia Națională. Asta deși la început de an eram siguri că nu vom evolua în eșalonul superior.
La general, pandemia a obligat cluburile să organizeze meciurile după reguli noi, a disciplinat societatea, i-a făcut pe oameni să privească lucrurile pozitiv. Federația Moldovenească de Fotbal a știut să gestioneze problemele legate de pandemie, a colaborat cu instituțiile statului pentru crearea de protocoale care să permită reluarea activităților, competițiilor sportive.
- În ultimul an Federația a implementat cu succes proiectul Fotbal în școli prin toată țara. După semnarea Memorandumului cu MECC, Federația a reușit să semneze contracte cu aproape 200 de școli din Republica Moldova, în care, la clasele primare au fost introduse câte 2 lecții de fotbal pe săptămână. Pe lângă aceasta au fost deschise deja primele 3 clase specializate de fotbal, deși acest lucru era prevăzut abia pentru anul viitor. Cât de mult va influența acest proiect dezvoltarea fotbalului în Moldova?
- Acest proiect va influența masiv tot ce înseamnă dezvoltarea fotbalului în Moldova. Nu toți absolvenții acestor clase vor deveni fotbaliști, dar cu toții vor avea un mod sănătos de viață, vor sta departe de viciile societății actuale. Clubul de fotbal Zimbru se bucură de acest proiect, pentru că el va mări aria de selecție a fotbaliștilor. Dacă vom identifica fotbaliști talentați printre acești copii, îi vom aduce la Zimbru.
- FMF a construit în ultimii 20 de ani circa 500 de terenuri de fotbal de diferite dimensiuni. Doar în acest an, Federația a construit de la zero o Arenă ultramodernă de fotbal pe plajă și mini-fotbal, care poate să găzduiască turnee internaționale de cea mai mare anvergură la diferite probe sportive, plus manifestații de alt gen. Pe lângă aceasta, Federația a ajutat toate cluburile care au solicitat susținere în reamenajarea gazoanelor de toate timpurile pe stadioanele de tip standard deja existente, contribuind cu echipament tehnic de ultima generație și experți în domeniu. Este bine că FMF investește în infrastructura sportivă?
- Știu cum era infrastructura în anii '90 și în anii următori. Îmi amintesc acele terenuri pe care se juca în Divizia Națională. Multe terenuri nu aveau nici bănci de rezervă. Tot ce s-a creat, inclusiv prin pogramul UEFA „HatTrick”, terenuri de fotbal și mini-terenuri cu acoperire artificială, tot ce a fost realizat de FMF este un avantaj deosebit pentru creșterea semnificativă a fotbalului de mase și pentru o dezvoltare corectă a copiilor.
Mulți vorbesc și despre noua arenă de fotbal pe plajă, dar nu toți apreciază. De ce susținem acest sport? Clubul de fotbal Zimbru are cel puțin 30 de tineri care absolvesc anual Academia. O parte din ei decid să joace futsal, o parte - fotbal pe plajă. Salutăm și încurajăm deschiderea de noi stadioane, complexe sportive. Fotbalul se dezvoltă prin dezvoltarea infrastructurii. Este un plus de valoare foarte mare. Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu a demonstrat că putem organiza meciuri, turnee la cel mai înalt nivel. Futsalul a atras mulți spectatori, a devenit mai popular în țara noastră. Sunt sigur că fotbalul pe plajă va avea același succes.
- Recent, Federația împreună cu UEFA au prezentat Parlamentului și opiniei publice Modelul SROI, care oferă cifre și date concrete extrase din peste 100 de lucrări științifice și studii făcute de diferite universități prestigioase din Europa, potrivit cărora banii investiți în fotbal aduc beneficii statului prin economie, societate și sănătate. Cu alte cuvinte, cu cât mai mult Statul ar investește în fotbal, cu atât mai mari beneficii ar avea. Este sau nu benefic acest Model pentru noi?
- Este un model absolut benefic, care ar trebui implementat în societatea moldovenească. Cei care administreaza cluburi de fotbal cunosc că investițiile în fotbal sunt mici. Odată ce vom avea implicarea activă a agenților economici în fotbal, vom avea creștere economică. Sportul, fotbalul se dezvoltă acum prin intermediul tehnologiilor moderne, iar acestea sunt scumpe. Dar, sunt necesare pentru dezvoltarea fotbaliștilor. Cu părere de rău nu avem o legislație corespunzătoare care să atragă sponsori. FMF și UEFA au creat o alternativă care a demonstrat că e posibil, dar Parlamentul a avut un răspuns care nu mi-a plăcut. Vom insista ca Parlamentul să înțeleagă că impementarea Modelului SROI este necesară.
- În acest an Federația a prezentat Strategia de dezvoltare a fotbalului pe perioada 2020-24. Sunt indicate 4 direcții de dezvoltare: fotbalul de mase (inclusiv cel pentru copii și juniori), echipele naționale, campionatul intern și fotbalul feminin. De menționat că accentul se va pune pe fotbalul pentru copii și juniori. Cât de bună este această politică?
- Este cea mai bună strategie pentru a crește generații noi, valori noi, psihologii noi. Copiii trebuie să înțeleagă valoarea fotbalului la nivel de club și de Națională. Am analizat strategia și mă bucură faptul că FMF pune accent pe compartimentele primordiale din fotbal. Campionatul și fotbalul de copii și juniori sunt legate între ele, se dezvoltă împreună. Strategia ne va ajuta enorm. Salutăm strategia, este una fără precedent. Este bine definită și bine pusă la punct. Va fi nevoie ca toți membrii afiliați să înțeleagă importanța strategiei.
- Recent, într-un live pe pagina oficială a clubului Zimbru, ați vorbit despre Academia Radu Rebeja și despre metodele de lucru ale fostului jucător de la Zimbru...
- Să vă spun cum face fotbal Academia de fotbal Radu Rebeja - cu jucători furați de la alte academii. Cei mai mulți - de la Academia de fotbal „Zimbru”. Datoria Academiei lui Radu Rebeja față de Academia de fotbal „Zimbru” este de 265 de mii de dolari. Acești bani reprezintă drepturile formării fotbaliștilor de la Academia „Zimbru”, care au fost trași către Academia lui Radu Rebeja.
Rebeja este promotorul ideei că totul merge rău din cauza activității Federației Moldovenești de Fotbal din ultimii 30 de ani. Oare nu el și o parte din susținătorii lui au făcut parte, au fost implicați în activitatea FMF în ultimii 30 de ani? Rebeja a făcut parte din Comitetul Executiv al FMF, care aprobă strategii, regulamente, ordine. Unde a fost atunci, împreună cu susținătorii dumnealui? Radu Rebeja a fost responsabil de selecționate. Ce a făcut în acea perioadă?
În ultima perioadă, pe rețelele de socializare apar multe articole care vizează persoane și entități din blocul lui Radu Rebeja, care critică actuala conducere a Federației Moldovenești de Fotbal. Domnul Rebeja cunoaște foarte bine că aceste articole sunt comandate indirect sau direct de dumnealui. Dacă el e o persoană corectă, de ce în aceste articole nu se solicită și părerea persoanelor vizate în ele?
Radu Rebeja, fiind secretar de stat și, mai recent, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, împreună cu partidul care îl reprezintă nu a promovat nici un proiect de lege sau inițiativă destinată susținerii fotbalului în Republica Moldova. Abia în acest an, în ultimele zile ale guvernării ale partidului politic din care face parte și domnul Radu Rebeja, pe rețele de socializare a fost promovat un proiect de lege cu modificări la codul fiscal pentru înlesnire și facilitare a investițiilor în fotbal din partea agenților economici. De ce Radu Rebeja a venit cu un proiect de lege prea asemănător cu intențiile Federației Moldovenești de Fotbal și a conducerii acesteia pentru schimbarea legislației? Având atâtea funcții și conexiuni politice, Radu Rebeja nu a venit până acum cu inițiative dedicate dezvoltării fotbalului la nivel autohton, iar acum s-a poziționat în rol de critic, doar critic, fără soluții.
- Federația a creat Departamentul Integritate și continuă să colaboreze intens cu organele abilitate și cu structurile internaționale care se ocupă cu combaterea fenomenului jocurilor trucate. Cum luptă clubul Dv cu pariurile aranjate?
- Clubului Zimbru și altor cluburi le va fi foarte greu să lupte cu acest viciu al fotbalului. Nu avem capacitățile financiare ca să instruim și să salarizăm o persoană care să se ocupe de această problemă. FMF a creat un departament care se va ocupa cu asta, ceea ce a fost necesar. Este greu să explici copiilor că blatul este rău, dar trebuie să-i învățăm pe copii că fotbalul trebuie jucat corect, cinstit. Zimbru a ieșit la contact cu Departamentul Integritate, a oferit documentele necesare. Colaborăm mereu cu acest departament, de care fotbalul moldovenesc avea nevoie de mulți ani. E foarte bine că a fost creat și o să ajute mult dezvoltarea corectă a tinerilor fotbaliști.
Sevastian Botnari: „Noua strategie de dezvoltare a fotbalului este una fără precedent”