• Поддержи национальную сборную

Totalurile anului. Disability Football

24 dec 2020 de Ion Buga

Federația Moldovenească de Fotbal nu este indiferentă și continuă să susțină copiii cu cerințe educaționale speciale. Astfel, pe parcursul anului 2020, în cadrul proiectului Disability Football (Fotbalul pentru persoane cu dizabilități), în parteneriat cu UNICEF și Special Olympics Moldova, au fost organizate mai multe acțiuni social-sportive, festivaluri și competiții, care au ca scop responsabilizarea societății și incluziunea copiilor cu CES în societate. 

 

Disability Football oferă posibilitatea tuturor de a practica fotbalul, de la vârsta de 7 până la 70 de ani, indiferent de abilitățile individuale sau dizabilități (locomotorie, mentală, auz ori vedere). Egalitatea de gen este unul din principiile de bază al celor ce participă în acest proiect,

ne spune Anatolie Cojocari, managerul proiectului. 

Cu ocazia aniversării a 20 de ani a colaborării dintre Special Olympics Moldova și Federaţia Moldovenească de Fotbal, în luna ianuarie, a fost organizat un festival sportiv cu participarea a circa 70 de copii cu necesități speciale din cadrul Şcolii Auxiliare nr.6 din capitală. Micuții au avut parte de o adevărată sărbătoare, participând la diverse exerciții cu elemente de fotbal, apoi la ștafete sportive sub îndrumarea educatorilor și profesorilor. Mişcarea Special Olympics Moldova, condusă de Alexandra Danilenco, este un partener strategic al FMF începând cu anul 1999 și are ca scop promovarea culturii fizice şi a sportului în rândul copiilor cu dizabilităţi fizice şi mentale.


Ulterior, în contextul pauzei forțate din cauza pandemiei de coronavirus, echipa proiectului Disability Football a desfășurat mai multe acțiuni online, inclusiv programul „Sport în familie”, la care au participat 40 de copii cu sindromul Down de la Asociația Sunshine, condusă de Ala Burlaca. Copiii, împreună cu părinții, au repetat un set de exerciții oferite de Anatolie Cojocari. Mesajul acestor acțiuni a fost de a îndemna oamenii să stea acasă în perioada de carantină.

Tot anul curent, a început implementarea cu succes a proiectului-pilot ”Fotbalul ne unește”, în colaborare cu UNICEF și Special Olympics Moldova. Grație eforturilor comune au fost organizate seminare interactive cu educatorii și profesorii, care au primit informația necesară despre sportul incluziv. La aceste ședințe de lucru mai au participat directorii școlilor și grădinițelor ce au aplicat la proiect, reprezentanții direcțiilor raionale de învățământ și președinții Asociațiilor Raionale de Fotbal. ”Fotbalul ne Uneste” vine să consolideze două proiecte incluzive Special Olympics Young Athletes și Unified Sports, pentru copiii de la grădinițe și din școli. 

 

De asemenea, fiecare instituție din proiect va beneficia din partea organizațiilor FMF, SOM și UNICEF de un set complet de inventar sportiv/fotbalistic, format din 5 mingi, plasă pentru migi, 2 porți, fluier, pompă, scăriță de coordonare, 10 jaloane, dar și echipament: 40 de tricouri (pentru grădinițe) și 40 de plastroane (pentru școli). Noul proiect se va desfășura în 20 localități din 16 raioane ale țării. FMF va participa activ la organizarea festivalurilor fotbalistice pentru copii de vârstă preșcolară (U7) și a competițiilor de fotbal pentru încă două vârste: clasele primare (U11) și gimnaziale (U14). Astfel, 400 copii (U7), 400 copiii (U11) și 400 copii (U14) cu CES vor avea posibilitatea să practice fotbalul, urmând metodologia specifică, adaptată abilităților individuale. Proiectul, care va continua și anul viitor, va fi implementat în raioanele Ialoveni, Telenești, Nisporeni, Ungheni, Orhei, Ștefan Vodă, Căușeni, Dubăsari, Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Comrat, Sângerei, Florești, Rezina, Bălți și Taraclia. 

 

La fel, anul viitor, în dependență de situația pandemică, vor fi desfășurate "Forumurile Sănătății Familiei" cu participarea specialiștilor de la UNICEF Moldova, Serviciul asistență psihopedagogică și specialiști din cadrul departamentului tehnic al FMF.