• Поддержи национальную сборную

Denis Furtună: Sunt bucuros că am făcut fericită o țară întreagă

19 dec 2020 de Ion Buga

Apărătorul Denis Furtună își va aminti mult timp ziua în care a împlinit 21 de ani. A sărbătorit-o cu mult fast, chiar pe terenul de fotbal. Anume el a înscris golul victoriei pentru naționala de tineret a Moldovei în meciul istoric cu Belgia, pe 13 octombrie, din preliminariile Campionatului European. Află povestea celui care a lăsat fără turneul final puternica selecționată belgiană.

 

Am trăit niște emoții pe care nu le pot reda prin cuvinte. Trebuie să fii pe teren, în fața unui așa advesar puternic, ca să savurezi din plin acele clipe de bucurie. Am exersat mult la antrenamente, anume fazele fixe, iar în meci ne-a reușit să marcăm. Nu m-am aștepat că voi înscrie. Succesul a fost meritul echipei, inclusiv a portarului care a avut mai multe intervenții salvatoare. Sunt bucuros că am făcut fericită o țară întreagă și, totodată, sunt mândru că am avut onoarea să apăr culorile naționalei U-21. Poate nu a fost cea mai reușită campanie preliminară, dar ne bucură faptul, că am avut și meciuri destul de bune, în care am reușit să surprindem adversarii din Belgia, Bosnia și Herțegovina sau Țara Galilor. Întotdeauna este loc pentru mai bine.

 

Ca orice copil, de mic, s-a îndrăgostit de sportul rege. Miuțele cu prietenii erau permanent pe ordinea zilei. Nu a avut ocazia să frecventeze o secție de fotbal până în clasa a V-a, deoarece lecțiile la Gimnaziul din satul Hiliuți, raionul Fălești, le avea după amiază. Abia la vârsta de 11 ani, împreună cu tatăl său, a ajuns la școala de fotbal a echipei Olimpia Bălți.

Bucuria golului cu Belgia

Primul meu antrenor a fost Vladimir Donosian, căruia îi sunt foarte recunoscător pentru tot ce m-a învățat. Datorită lui am ajuns în scurt timp la naționala U-15 a țării, acolo unde am avut o prestație bună, care a atras atenția celor de la Zimbru Chișinău.

În sezonul 2014/15, Denis Furtună s-a mutat la Chișinău, pentru a fi parte a familiei Zimbru. Mai întâi a făcut o figură frumoasă la juniori, având în palmares evoluții în Liga Campionilor U-19. Tot în acea perioadă, datorită perseverenței, a fost convocat și la echipa de seniori. La 17 ani, el a debutat pentru galben-verzi în campionatul Moldovei într-un meci cu Milsami Orhei. În 2020, Denis a fost și căpitanul echipei chișinăuiene.

 

Mereu am dorit să evoluez pentru cele mai puternice echipe ale țării, dar și să ajung la naționala Moldovei. Zimbru mi-a oferit o educație fotbalistică bună. Să fii căpitan la acest club cu tradiții este o responsabilitate foarte mare, simțeam uneori și o presiune, pentru că trebuie să fii un lider al echipei, care este iubită de foarte multă lume. În viitor aș dori să evoluez într-un campionat de top din Europa. 

Denis Furtună a trecut pe la toate selecționatele de juniori și tineret, iar în vara acestui an a avut ocazia să se pregătească împreună cu prima reprezentativă a țării.

 

Am fost foarte fericit cînd am aflat că sunt convocat la națională, chiar și pentru un cantonament de pregătire. Se simte un alt nivel. Recunosc, a fost mai greu, dar orice provocare este utilă pentru mine. Sunt conștient că trebuie să muncesc mai mult, pentru a fi convocat din nou la naționala mare. Este o onoare și o resposnabilitate enormă. Sunt mîndru să joc pentru țara mea și îmi doresc să obținem rezultate cât mai bune pe arena internațională.

Tânărul jucător speră că anul 2021 va fi mai productiv pentru el, iar comunitatea fotbalistică va depăși această perioadă pandemică dificilă și suporterii vor reveni din nou în tribune.

 

A fost un an destul de dificil, din cauza pandemiei. Cu toate că în vară s-au reluat competițiile fotbalistice, este greu fără spectatori în tribune. Sperăm că la anul totul să revină la normalitate și cu toții să ne bucurăm de susținerea microbiștilor, fără ei fotbalul nu este fotbal. Îmi doresc să ajut clubul cu prestații cât mai bune.