• Support National Team

Președinți ai Asociațiilor Raionale de Fotbal susțin Modelul SROI

15 dec 2020 de Dumitru Ciolacu

Continuă mesajele oamenilor de fotbal referitor la Modelul de rentabilitate socială a investițiilor (SROI). De această dată, președinți ai Asociațiilor Raionale de Fotbal și-au expus părerea despre modelul prezentat de experții UEFA GROW și FMF în Parlament săptămâna trecută. 

 

Sergiu Grigoriev, președintele Asociației Raionale de Fotbal Dubăsari: 

„ Am privit cu atenție prezentarea „Modelului de rentabilitate socială a investițiilor în fotbal” la Parlament și susțin fără doar și poate acest model. Am avut mereu și avem și acum negocieri cu agenții economici, care sunt gata să investească în fotbal, dar le este greu să o facă atât timp cât nu sunt făcute schimbările corespunzătoare în legislație. 

Consider că este un model foarte bun și unul care trebuia să existe de mult timp. Îmi pare rău că politicienii noștri nu au venit cu o asemenea inițiativă mai devreme, dar e bine că Federația Moldovenească de Fotbal a făcut-o. 

Adoptarea modelului SROI ar avea o importanță uriașă pentru școlile sportive din teritorii, deoarece agenții economici ar fi interesați și mai mult să le susțină. Evident, în viitor, am putea să ne bucurăm de apariția mai multor talente în fotbal și în alte sporturi. ” 

 

Iurii Plopa, președintele Asociației Raionale de Fotbal Basarabeasca:

„ Acest proiect este de mai mulți ani implementat în diferite țări ale Europei. Mi-a fost plăcut să văd reprezentanții Federației Române de Fotbal la ședința recentă de la Parlament, deoarece în România modelul SROI funcționează foarte bine. Există speranța că fotbalul moldovenesc va fi auzit și ajutat de către autoritățile statului. Va fi un impuls pentru dezvoltarea sportului rege. 

Trebuie să ne gândim la copii, care practică fotbalul, dar care au nevoie de susținere, de condiții mai bune de pregătire. FMF ajută Asociațiile Raionale de Fotbal, dar ar fi și mai bine ca statul să accepte acest model, care va bulversa investițiile în sport. 

Daca mai mulți bani vor ajunge în sport, vor fi mai multe școli și cluburi sportive în Moldova și, evident, mai mulți copii vor duce un mod sănătos de viață. E mai bine decât să umble pe străzi sau să meargă la cluburi de noapte, unde pot să consume alcool sau droguri. ”  

 

Victor Ursan, președintele Asociației Raioane de Fotbal Ocnița:

„ Ședința de la Parlament, unde s-a discutat despre „Modelul de rentabilitate socială a investițiilor în fotbal”, a fost un eveniment istoric. Ar trebui să fie organizate mai multe asemenea întruniri. Este foarte importantă comunicarea continuă între federație și organele statului. Dacă vor fi făcute modificările legislative corespunzătoare, agenții economici vor avea mai multe posibilități să ajute sportul. 

E necesar să investim banii în copii, în tânăra generație, deoarece, cu părere de rău, mulți tineri pleacă din țară. Dacă fotbalul, sportul moldovenesc va fi mai puternic, vom putea să-i implicăm pe mai mulți copii. ” 

 

Petru Langa, președintele Asociației Raioane de Fotbal Ungheni:

„ Este un proiect salutabil și o inițiativă foarte bună a federației. Oferă oamenilor posibilitate să vadă încotro ajung banii lor. Evident, va fi nevoie de multă muncă. Cu toții trebuie să fim pregătiți de aceste schimbări. Este necesar un sistem care va simplifica procedura redirecționării resurselor financiare în fotbal. 

Sunt sigur că rezultatul scontat poate fi obținut, pentru că asociațiile obștești, agenții economici sunt interesați să investească în sport. 

O problemă mare a sportului moldovenesc este infrastructura sportivă. Copiii trebuie să aibă posibilitatea de a juca, de a se antrena în condiții decente și de a merge la turnee naționale și internaționale. Deci, dacă statul va face modificările legislative corespunzătoare, va fi ca o gură de aer pentru sportul autohton. ” 

 

Modelul SROI are menirea de a demonstra că participarea în masă în fotbal va aduce beneficii sociale, de sănătate și economice statului. Conform studiului UEFA, impactul participării a 54 de mii de jucători înregistrați în Republica Moldova constituie 59,8 milioane de euro anual. Dintre aceștia, contribuția fotbalului de mase în economia Republicii Moldova constituie 48,2 milioane de EURO anual. Impactul beneficiilor sociale ajunge la 0,87 milioane de EURO, iar economiile la bugetul sănătății prin practicarea fotbalului se ridică la 10,72 milioane de EURO. 

 

Aceste sume arată cât de important este practicarea fotbalului în Republica Moldova, chiar dacă ele sunt destul de mici comparativ cu țări europene care au o dezvoltare economică și fotbalistică mult peste cea din Republica Moldova. Chiar și așa, vestea bună este că aceste cifre pot fi ușor majorate prin investiții suplimentare în domeniul fotbalului. Iar Statul poate deveni catalizatorul, care să pornească locomotiva din loc și să ofere o șansă de viață mai bună pentru cetățenii țării. 

 

Astfel, potrivit raportului UEFA Grow, randamentul investițiilor în fotbal poate crește semnificativ cu o simplă investiție de puțin peste 55 de mii de euro. Asta ar duce la o participare suplimentară a circa 1300 de oameni, cu beneficii economice totale de 680 de mii de EURO, 38 de cazuri de prevenire a îmbolnăvirii, cu economii de peste 260 de mii de EURO.