• Поддержи национальную сборную

Fotbal sigur pentru copiii din Moldova

FMF susține politicile și practicile privind protecția copiilor în fotbal în Republica Moldova

20 noi 2020 de Ion Buga

Protecția copiilor în fotbal reprezintă o prioritate la nivel internațional și național, fiind promovată necesitatea implementării în mediul fotbalistic a politicii de protecție a copilului. Fiecare copil are dreptul de a practica fotbalul într-un mediu sigur și incluziv, liber de orice formă de abuz, hărțuire sau exploatare, iar neasigurarea acestuia reprezintă o încălcare a drepturilor copiilor.

 

În ultimii ani, la nivel internațional (FIFA) a stabilit direcțiile de acțiune pentru asigurarea unei securități a copiilor în practicarea fotbalului, prin promovarea politicii de protecție, care se referă la acțiunile pro active întreprinse de cluburile de fotbal pentru a promova și asigura bunăstarea copiilor și a-i proteja de anumite riscuri în practicarea fotbalului. Totodată, UEFA prin Strategia pentru perioada 2019-2024 „Together for the future of football” a stabilit necesitatea promovării politicii de protecție a copilului pentru a-i responsabiliza pe antrenori și manageri la valori și standarde înalte. 

La nivel național, Federația Moldovenească de Fotbal de asemenea manifestă interes față de dezvoltarea unui mediu sigur pentru copiii care practică fotbalul, asociindu-se principiilor UEFA și FIFA. În contextul dat, FMF în parteneriat cu Terre des hommes Moldova (Tdh), a demarat implementarea proiectului „Fotbal sigur pentru copiii din Moldova”, care are ca scop asigurarea unui mediu protectiv și sigur pentru toți copiii care practică fotbalul în Republica Moldova.

 

Pentru îmbunătățirea cadrului normativ național, cât și privind implementarea acestuia și a standardelor internaționale astfel ca fotbalul să fie o experiență sigură, pozitivă și plăcută pentru toți copiii, în perioada mai – septembrie 2020 în Republica Moldova a fost realizat Studiul național de cartografiere a actorilor cheie din domeniul fotbalului și analiza cadrului normativ și de politici care reglementează protecția copiilor în fotbal, precum și Studiul național de evaluare a cunoștințelor, atitudinilor și practicilor privind protecția copiilor în fotbal în Republica Moldova, elaborate în cadrul proiectului “Fotbal sigur pentru copiii din Moldova”, implementat de către Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Terre des hommes Moldova, cu suportul financiar UEFA. Prin urmare, în cadrul proiectului „Fotbal sigur pentru copiii din Moldova”, va fi dezvoltată o politică de protecție a copiilor la nivel național (child safeguarding) în Moldova, luând ca model UEFA Child safeguarding toolkit.

 

Ținând cont de perioada pandemică și restricțiile impuse, culegerea datelor s-a realizat online în baza unui chestionar structurat, pe un eșantion total de 391 de persoane de pe ambele maluri ale Nistrului, dintre care 204 copii (fete și băieți care frecventează școli sportive sau cluburi de fotbal din țară), 75 părinți ai copiilor care frecventează cluburi de fotbal din țară, care însoțesc cel mai des copiii (femei și bărbați), 57 antrenori și 55 conducători ai cluburilor de fotbal și școlilor sportive.

 

Potrivit studiului, analiza standardelor internaționale și a cadrului normativ național a arătat că în Republica Moldova au fost întreprinse acțiuni importante la nivel legislativ în vederea alinierii cadrului normativ național la standardele internaționale, a fost dezvoltat un cadru normativ ce reglementează protecția copilului împotriva oricăror forme de violență, abuz sau neglijare, stabilește specialiștii responsabilii de a interveni în aceste situații și proceduri de intervenții.

 

Aici puteți să faceți cunoștință cu rezumatele ambelor studii naționale.

 

În contextul Zilei internaționale a drepturilor copilului, care este marcată în întreaga lume pe 20 noiembrie, a fost organizat un webinar cu profesorii de educație fizică în cadrul proiectului „Fotbal în Școli”. În timpul ședinței, Svetlana Patraș, coordonatorul proiectului „Fotbal sigur pentru copiii din Moldova”, a prezentat informații ample cu privire la drepturile copilului în fotbal și mecanismele de protecție. 

 

Din partea FMF au mai participat Anatolie Cojocari, coordonatorul proiectelor Grassroots, Diana Bulgaru, managerul proiectului ”Fotbal în Școli”, Oleg Molceanov, manager dezvoltare regională, Victor Mardari, asistentul coordonatorului proiectului OFFS Moldova.

Pe 20 noiembrie 1989 a fost semnată convenția ONU cu privire la drepturile copilului, devenind ulterior Ziua internațională a drepturilor copilului în întreaga lume. În Republica Moldova, convenția a fost ratificată la 12 decembrie 1990, iar acest document internațional a intrat în vigoare pentru țară noastră începând cu 25 februarie 1993.