• Support National Team

ANGHELINA ZAIAȚ: FOTBALUL ȘI KINETOTERAPIA SUNT ÎNTR-O LEGĂTURĂ STRÂNSĂ

02 dec 2020 de Maria Teeşanu

Anghelina Zaiaț este o tânără care timp de 10 ani s-a dedicat fotbalului, jucând la cluburile Belceanka și LTPS-Chișinău, iar sportul i-a deschis multe oportunități. După o perioadă frumoasă de timp, ea a refuzat cariera de fotbalistă și s-a concentrat pe kinetoterapie, care, spune Anghelina, are tangențe cu sportul rege. 

 

„Kinetoterapia este un ansamblu de tehnici și metode bazate pe exercițiul fizic. Kinetoterapia are legătură cu fotbalul, deoarece ajută la recuperarea fotbaliștilor după diverse traume, dar jucătorii pot să apeleze la ea și în scop profilactic. Fotbalul este mijloc asociat kinetoterapiei” 

a afirmat Anghelina pentru fmf.md 

Fiind studentă la Universitatea de Educație Fizică și Sport, la Facultatea de Kinetoterapie, Anghelina și-a asumat responsabilitatea și a aplicat toate cunoștințele în timpul stagierii la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, iar acum activează la formația Agarista CSF Anenii Noi, unde are de a face cu diverse traume ale fotbalistelor antrenate de Alexei Gladun. 
 

„ Accidentările se agravează deseori din cauza că sportivul nu se adresează la timp unui specialist sau din neatenție. Nu întotdeauna jucătorul își dă seama din start că are o traumă. În mai multe cazuri, apar niște semne cum ar fi: durerea, blocarea articulațiilor, instabilitatea (la entorse severe) și altele. Fetele echipei Agarista suferă des din cauza intensității exercițiilor fizice, au dureri în special la marginea mușchilor umerilor sau la mușchii spatelui, care sunt încordați din cauza săriturilor. Durerile musculare împiedică buna circulație a sângelui și, astfel, mușchiul lezat se reface mai greu” 

mai spune tânăra.

 

După 10 ani de fotbal și 4 ani în rândurile medicilor calificați, Anghelina cunoaște bine toate metodele de recuperare după antrenamentele intensive, axate pe pregătirea fizică, și le aplică în viața cotidiană, după o zi dificilă de muncă. 
 

„După un antrenament greu, cele mai bune metode de recuperare ar fi masajul, sauna, cada fierbinte pentru relaxarea mușchilor. Dacă faci sport de performanță și te antrenezi de 2 ori pe zi, trebuie să mergi la saună, la bazin, masaj. E foarte important. Fiecare jucător, indiferent de problema sa, are nevoie de masaj” 

 

Anghelina Zaiaț este un medic în devenire și are o părere proprie despre benzile kinesiologice.

 

„Sunt împotriva folosirii benzilor kinesiologice fără consultarea medicului. Un sportiv, care nu are studii în medicină, nu poate să își aplice un taping doar după ce a privit un videoclip pe Youtube, cum o fac deseori sportivii” 

 

Accidentările constituie cea mai dureroasă perioadă de timp în cariera sportivilor, deoarece aceștia sunt nevoiți să renunțe la sport. Perioada de absență a unui jucător din cauza unei traume variază de la caz la caz, susține Anghelina. Pentru evitarea traumelor, ea vine și cu unele sfaturi pentru fotbaliști.

 

„Pentru a fi sănătoși, trebuie să consultați periodic medicul, să aveți o alimentație corectă, să vă relaxați corespunzător, să mergeți la masaj, saună și la bazin. Renunțați la fumat, alcool sau alte substanțe nocive și practicați Yoga”.