• Поддержи национальную сборную

Totalurile anului. Proiectul social-sportiv Fotbal în școli

28 dec 2020 de Ion Buga

 

Crearea sistemului educațional de fotbal este una dintre prioritățile FMF pentru următorii 5 ani, iar deviza noii Strategii de dezvoltare a Federației Moldovenești de Fotbal este ”Accentul pe copii”. În acest sens, forul fotbalistic și-a trasat 4 obiective majore: implementarea fotbalului în grădinițe, a lecțiilor de fotbal în școli, crearea claselor specializate de fotbal și a Academiilor de fotbal. 

 

Toate aceste direcții de dezvoltare au fost centralizate în cel mai mare proiect-social sportiv “Fotbal în școli”, care reprezintă pilonul principal în strategia FMF. Federația a ales să investească în sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor pentru a avea o tânără generație de succes.

 

Odată cu lansarea proiectului pe 9 decembrie 2019, Federația de fotbal și-a asumat mai multe responsabilități, în special cea de instruire a antrenorilor (profesorii de educație fizică și învățătorii de clasele primare). 

În acest sens, FMF a organizat în lunile februarie și august a acestui an cursuri gratuite de instruire pentru învățătorii de cultura fizică și cei de clasele primare, angajați în școlile înscrise în programul ”Educație fizică prin fotbal”. Lecțiile practice și teoretice s-au desfășurat timp de 5 zile, la stadionul Zimbru și în incinta Universității de Stat de Educație Fizică și Sport din capitală și au fost predate de instructori de la Școala Federală de antrenori și manageri din regiuni. 

Fiecare participant a fost asigurat cu prânz și i-a fost oferit câte un set personal de echipament (tricou, vestă, fluier, mască de protecție, mănușui de unică folosință, mapă, carnet, pix, ghid de implementare). Instituțiilor de învățământ participante la proiect le-a fost donat câte un set de inventar sportiv (10 mingi, 20 copete, 10 bavete de joc, scăriță agility, pompă de mână, set de ace pentru pompă și ghiduri de implementare a curriculumului).

 

Totodată, în contextul pandemiei de Covid-19, forul de profil a organizat timp de câteva zile seminare online de instruire pentru profesorii de educație fizică și învățătorii de clasele primare implicați în proiectul ”Fotbal în Școli”. Au participat circa 130 de învățători de la 99 de instituții de învățământ, din zonele Nord, Centru, Est și Sud ale țării. De asemenea, s-au alăturat webinarelor și alți 20 profesori care doresc să aplice la acest proiect. Participanții au fost repartizați în 4 grupe de lucru, care au urmat cursul de perfecționare cu genericul ”Regulile jocului de fotbal și exerciții de bază pentru copii Grassroots”. Au fost filmate câteva spoturi cu exerciții in ajutorul profesorilor pentru a petrece lecții de educație fizică și fotbal.

 

Pe parcursul anului, în timpul acestor cursuri, alături de participanți au fost conducători și specialiști calificați din echipa FMF, oficiali de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, dar și invitați speciali cum ar fi jucătorii selecționatei naționale, Igor Armaș, Radu Gînsari, Alexandru Epureanu sau Veaceslav Posmac.

 

În total, anul acesta au fost instruiți peste 300 de profesori de la 170 de școli din Republica Moldova în cadrul proiectului-pilot “Educația fizică și fotbal”. De asemenea, au fost donate circa 1 700 mingi, 170 plase pentru mingi, 3 400 de conuri, 170 pompe pentru mingi, 510 părți pentru pompe, 1 700 bavete de joc, 170 scărițe, fiecărei instituții participante în proiect din Republica Moldova. Circa 300 veste, 300 tricouri și 112 fluiere au fost donate participanților la formările organizate de FMF. Fiecare participant, după efectuarea practicii în instituțiile de învățământ și organizarea unei lecții deschise, va primi Licența D FMF.

 

FMF a fost invitată de nenumărate ori la întrunirile naționale și internaționale organizate de MECC și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport pentru prezentarea proiectului și a conceptului de dezvoltare a fotbalului printre copii și a unui mod sănătos de viață. Totodată, de remarcat este faptul că mai multe federații sportive din țară iau exemplu și cer sfaturi pentru dezvoltarea sportului în instituții de învățământ,

a declarat managerul proiectului, Diana Bulgaru.


Totodată, federația a continuat și implementarea cu succes a etapei a treia din cadrul proiectului Fotbal în școli. În acest sens, forul fotbalistic datorită colaborării cu partenerii strategici, a identificat soluții pentru îmbunătățirea calității educaționale a copiilor, amenajarea infrastructurii școlare, asigurarea igienei copiilor, alimentării, echipamentului și antrenamentelor gratuit, salarizarea și instruirea antrenorilor. 


În luna septembrie a fost organizată o ședință comună cu directorii instituțiilor de învățământ, șefii direcțiilor de învățământ locale în subordinea cărora se află aceste instituții, oficialii ministerului și experții FMF. Agenda ședinței a inclus diverse aspecte privind organizarea claselor specializate de fotbal, respectarea criteriilor stabilite de ministerul de profil și FMF în cadrul proiectului, alimentația copiilor și programul antrenamentelor elevilor. Conform proiectului, vor fi selectate 20 de instituții din Republica Moldova care vor întruni condițiile minime stabilite de FMF și MECC. Din 1 septembrie 2020 fiecare instituție de învățământ participantă la Proiectul ”Fotbal în Școli” - Clase Specializate a primit din partea FMF un set de inventar sportiv (20 mingi, sac pentru mingi, 20 conuri și 40 copete și 15 bavete de joc) pentru organizarea și sporirea calității antrenamentelor, fiecare elev din clasa sportivă s-a ales cu câte un set de echipament care include: un rucsac, echipament de vară, iarnă și de prezentare. În cadrul proiectului este prevăzut și un curs de instruire pentru antrenorii din instituțiile de învățământ. Clasele specializate de fotbal vor urma un program special cu antrenamente mai intensive, de 2 ori pe zi, cu o alimentare corectă și nutritivă pe parcursul zilei. Clasele vor fi mixte, formate din 25-26 de copii.

 

Astfel, în urma colaborării dintre Ministerul Educației Culturii și Cercetării, Federația Moldovenească de Fotbal și autoritățile publice locale, pe 28 septembrie, a fost inaugurată prima clasă specializată de fotbal. Evenimentul a avut loc la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din comuna Sipoteni, raionul Călărași. Cei 21 de elevi, băieți și fete, din clasa a V-a "A" beneficiază de 10 ore de fotbal saptămânal în cadrul disciplinei "Fotbal". De asemenea, elevii sunt asigurați gratuit cu echipament, alimentare și antrenamente. Antrenorul, la rândul său, va putea beneficia de instruire gratuită pentru obținerea Licenței UEFA de categorie B. Copii se pot bucura și de cele mai bune facilități pentru procesul educațional și sportiv. Clasa de studii, sala sportivă, terenul de joc și vestiarele sunt amplasate în imediata apropiere una de alta. 

 

Ulterior, alte două clase specializate au fost inaugurate la Liceul Teoretic ”Ivan Vazov” din orașul Taraclia și Liceul Teoretic ”V.Moșcov” din orașul Ceadîr-Lunga.

 

În cadrul proiectului este formată o comisie care monitorizează și evaluează desfășurarea procesului educativ și sportiv, inclusiv alimentația copiilor. FMF este mereu alături de instituțiile de învățământ și este deschisă pentru colaborare și gata să ajute la soluționarea oricăror momente organizatorice, 

a subliniat Diana Bulgaru.

 

În prezent, proiectul se extinde în tot mai multe regiuni ale țării, inclusiv în municipiul Chișinău, acolo unde vor fi deschise clase specializate de fotbal la Liceul Teoretic „Gaudeamus", Liceul Teoretic „Mihai Viteazul", Liceul Teoretic „Nicolae Iorga", Liceul Teoretic „George Călinescu", Liceul Teoretic „Nicolae Gogol" și Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”. Recent, datorită eforturilor comune depuse de FMF, Primăria municipiului Chișinău, Direcția Generală de Învățământ Tineret și Sport, Ministerul Educației Culturii și Cercetării și autoritățile publice locale, au început lucrările de reabilitare a stadioanelor de la fiecare din cele 6 instituții de învățământ. Astfel, acestea vor beneficia de noi terenuri de fotbal, reieșind din suprafața disponibilă, dintre care 2 stadioane de mărimi standard și 4 de mini-fotbal (56 x 36 m), iar elevii claselor specializate se vor bucura de cele mai bune facilități pentru procesul educațional și sportiv, care presupune 10 ore de fotbal saptămânal în cadrul disciplinei "Fotbal". 

 

Toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova care au întrunit condițiile minime stabilite de FMF și MECC pentru a participa în Proiectul ”Fotbal în Școli” - Clase Specializate au la bază curriculumul la disciplina sportivă de specializare: Fotbal, care a fost aprobat și votat unanim, la 25 iunie curent, de toți membrii Consiliului Național pentru Curriculum din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Curriculumul dat a fost structurat și elaborat în conformitate cu toate prevederile Codului educației al Republicii Moldova, cadrului de referință al Curriculumului național, Regulamentului de organizare și funcționare a școlilor sportive și conceptului național de formare a jucătorilor de fotbal (Proiectul ”NOI”).


De asemenea, pentru anul academic 2020-21 a fost aprobat și Planul individual pentru implementarea proiectului pentru clasele gimnaziale (V-IX), ceea ce reprezintă cadrul legal de activitatea al claselor specializate. 

 

În același timp, se lucrează intens și la cea de-a patra direcție a proiectului ”Fotbal în Școli” - Academia de Fotbal, care prevede crearea unei academii de fotbal în cadrul LTPS Nr.2 din municipiul Chișinău și crearea claselor specializate (cl. V-XII). Aproximativ 300 de elevi, care sunt selectați și înscriși în LTPS 2 și vor urma un orar special cu o pregătire mai intensificată în fotbal. Acești sportivi vor fi pregătiți de antrenori calificați și certificați de UEFA.

 

Contribuția Federației Moldovenești de Fotbal va constitui în amenajare și dezvoltarea infrastructurii sportive care va cuprinde următoarele: 1 teren de fotbal cu mărimele standart, 1 mini-teren de fotbal, 1 teren multifuncțional, porți, plase și iluminare. În clase vor fi înscriși circa 26 de elevi talentați în fotbal cărora li se va oferi echipament personal și inventar sportiv pentru organizarea procesului sportiv de calitate. Totodată, antrenorii calificați (posesori ai Licențelor ”B”, ”A” UEFA), vor organiza procesul sportiv conform unui program special elaborat de specialiști internaționali.

 

Pe viitor sunt preconizate de a fi create 3 academii în toată republica. Acesta reprezintă următorul pas de dezvoltare și de investiție în generația următoare. 

 

În vara acestui an, comisia Proiectului "Fotbal în Școli" a inspectat mai multe instituții de învățământ din regiunile de NORD și SUD ale țării pentru a identifca potențialele centre de dezvoltare pentru juniori. Proiectul "Fotbal în Școli" - clase specializate și Academii de fotbal a fost prezentat consiliilor raionale din regiuni, pentru dezvoltarea și crearea acestora,

a mai menționat Diana Bulgaru.