• Support National Team

Satul Cîrpești are teren nou de mini-fotbal

23 oct 2020 de Ion Buga
GALERIE

În satul Cîrpești, raionul Cantemir, cu sprijinul Federației Moldovenești de Fotbal, a fost dat în exploatare un teren nou de mini-fotbal.

 

Anume în această localitate a făcut primii pași în fotbal Alexandru Epureanu, desemnat de cinci ori cel mai bun fotbalist al țării, în prezent jucător al echipei naționale a Republicii Moldova și al clubului Istanbul BB (Turcia).

 

Fratele său mai mare, Sergiu Epureanu, a fost prezent la eveniment, alături de tatăl, Ion Epureanu, care își dedică viața sportului rege de mai bine de 40 ani.

 

La deschiderea oficială au mai participat Ion Bîzu, primarul satului Cîrpeșți, Leonid Oleinicenco, președintele FMF, Vladislav Cebotari, inspector federal FMF, Piotr Malcov, președintele ARF Cantemir, Veaceslav Cazacu, secretarul general ARF Cantemir, antrenor, agenți economici, veterani ai fotbalului. 

 

Cu diplome de onoare au fost distinse persoanele care au contribuit la darea în exploatare a edificiului sportiv. 

 

Evenimentul a culminat cu un turneu amical de mini-fotbal cu participarea veteranilor fotbalului moldovenesc, inclusiv a foștilor jucători de la naționala Moldovei.

 

Mini-terenul din satul Cîrpești a fost instalat în cadrul programului FMF “Toţi împreună”.

 

Începând cu anul 2005, în țara noastră au fost date în exploatare peste 450 de mini-terenuri de fotbal cu suprafață artificială.