• Support National Team

Masculin (Naționale)

U15. Juniorii în pregătiri pentru Turneul de Dezvoltare UEFA din Bulgaria

13 oct 2026 de Serghei Cipilencu
GALERIE

Naționala U15 a Moldovei a susținut marți, 13 octombrie, un antrenament în cadrul programului de pregătire pentru Turneul de Dezvoltare UEFA, care va avea loc în Bulgaria, în perioada 15-20 octombrie. Toate meciurile competiției se vor disputa pe stadionul din orașul Albena. Site-ul fmf.md vă oferă o galerie foto de la ședința de pregătire a reprezentativei noastre, desfășurată la Centrul de Pregătire al Selecționatelor Naționale din Vadul lui Vodă.

 

La Turneul de Dezvoltare UEFA vor mai participa selecționatele din Armenia, Kosovo, și reprezentativa țării gazdă, Bulgaria.

 

Programul meciurilor Naționalei noastre:

15 octombrie, ora 16:00, Kosovo – Moldova

17 octombrie, ora 11:00, Moldova - Bulgaria

20 octombrie, ora 10:00, Armenia – Moldova

 

Selecționerul Iurie Osipenco a convocat pentru această acțiune 22 de jucători:

Portari: Ianuș Tabuică (Academia Rebeja-UTM), Gabriel Gurițanu (CSF Spartanii-Sportul), Alexander Ghinda (Elite London Academy, Anglia)

Fundași: Ahmed Al Osman, Dragoș Munteanu, Pavel Covaliov (tustrei, FC Zimbru), Stelian Andronachii, Ion Căruță (ambii, Academia Rebeja-UTM), Alexey Zhyharev (Spartak Academy, Rusia), Ivan Dumbrovan (CSF Bălți), Platon Ghinda (Crystal Palace Academy, Anglia)

Mijlocași: Cristi Bulmaga, David Ciorici (ambii, FC Zimbru), Ștefan Beșeti (Academia Rebeja-UTM), Dani Puga (CSF Bălți), Nichita Ivanov (FC Sheriff)

Atacanți: Vlad Fotescu, Eugeniu Safonov (ambii, FC Zimbru), Justin Fesyuk (Wolverhampton, Anglia), Bogdan Țepordei (Academia Viitorul), Denis Tucan (HSC Hannover, Germania), Ion Vatavu (Academia Rebeja-UTM)

Stafful tehnic: Iurie Osipenco (antrenor principal), Cătălin Lungu, Maxim Hovanschi (ambii, antrenori secunzi), Andrian Bogdan (antrenor de portari), Anton Coval (medic), Alexei Malenchi (maseur), Sergiu Bogdan (manager), Valentin Zmeu (preparator fizic), Marian Ciobanu (șef de delegație)

 

Dezvoltarea fotbalului la nivel de juniori este unul dintre punctele cheie ale filosofiei FMF. Competițile de tipul „Turneul de Dezoltare UEFA” oferă posibilitate jucătorilor tineri să obţină experienţă internațională. Decizia creării unor astfel de competiții, cu participarea juniorilor, a fost luată în toamna anului 2011, în cadrul unei ședințe de lucru, la solicitarea președinților și secretarilor generali ai asociațiilor membre ale UEFA. În prezent, turneele de dezvoltare ale UEFA reprezintă și o bună etapă de pregătire pentru selecționatele de juniori în perspectiva participării la competițiile majore.  

 

foto: Serghei Cipilencu