• Поддержи национальную сборную

Fotbal feminin WU19. Lotul convocat pentru meciurile amicale cu România

31 iul 2026 de Mihai Purice

Antrenoarea principală Alexandra Bocancea a anunțat lista jucătoarelor convocate la selecționata națională feminină Under-19 pentru cantonamentul de pregătire programat în perioada 9-14 august 2026, la CPSN din Vadul lui Vodă. În cadrul stagiului, "tricolorele" vor disputa două meciuri amicale cu reprezentativa similară a României, pe 12 august (ora 18:00) și pe 14 august (ora 10:00), ambele partide urmând să se dispute la CPSN.

 

Pentru această acțiune au fost convocate 20 de jucătoare născute în anii 2008-2010, printre care se numără și patru fotbaliste legitimate la cluburi din Italia, România și Portugalia.

 

Portari: Alexandra Moloșnic (FC Zimbru), Alina Ciobanu (CS Real Succes), Sabina Castraveț (Gloria Bistrița, România)

Fundași: Elisaveta Belcencova, Alexandra Cucer (ambele, FC Zimbru), Vitalina Emelina, Daniela Dabija (ambele, CF Nistru-Cioburciu), Alexandra Ghisca (ȘS-4 Tiraspol), Arina Mecluș (CSFCJT Atletico)

Mijlocași: Sofiia Dobrovolska, Adela Borșci, Corina Gorcea, Polina Mazur, Adelina Șalaru, Ecaterina Cucer (toate, FC Zimbru), Natalia Corcinscaia (CF Nistru-Cioburciu), Alexandrina Ursachi (Ancona Women, Italia), Eva Sîrbu (Politehnica Timișoara, România), Gabriela Stanciu (Clube Futebol Benfica, Portugalia)

Atacant: Daniela Pușcaș (FC Zimbru)

 

Staff-ul tehnic:
Antrenor principal: Alexandra Bocancea, antrenor secund: Anton Dumanov, antrenor de portari: Evghenia Dumic, medic: Anna Coval, masor: Olga Bujor, manager: Maria Teeșanu

 

Cantonamentul face parte din pregătirea echipei pentru turneul de calificare la Campionatul European Under-19, unde Moldova va evolua în Grupa B, alături de Albania, Letonia și Cipru.