• Support National Team

Masculin (Competiții)

Liga Europa. Aluminij (Slovenia) - Sheriff. Avancronică

16 iul 2026 de Victor Daghi

Deținătoarea Cupei Orange, Sheriff Tiraspol va lupta în această seară, de la ora 21:00, pentru un loc în turul doi preliminar al Ligii Europa. Formația tiraspoleană va juca meciul retur contra formației NK Aluminij din Slovenia, la stadionul Ljudski vrt din Maribor. În tur 0-0.

 

Rezumatul meciului tur îl vezi AICI.

 

Sheriff a mai jucat o dată pe stadionul Ljudski vrt din Maribor. În ediția 2022/23 a Ligii Campionilor, formația tiraspoleană s-a despărțit la egalitate 0-0 în meciul cu Maribor din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. În retur, la Chișinău, Sheriff s-a impus cu 1-0 și s-a calificat în turul 3 preliminar.

 

În cazul în care Sheriff va trece de NK Aluminij, atunci tiraspolenii vor juca în runda secundă cu formația lui Ion Nicolaescu, Maccabi Tel Aviv, Israel. Primul meci va avea loc în Republica Moldova, pe 23 iulie, iar returul - pe 30 iulie, în Israel. 

 

Dacă Sheriff va pierde duelul cu NK Aluminij, formația tiraspoleană va juca în turul 2 preliminar al Ligii Conferinței cu învingătoarea duelului Dinamo City (Albania) – FC Astana (Kazahstan), în tur 0-1. Primul meci va avea loc în Republica Moldova, pe 23 iulie, iar returul - pe 30 iulie, în deplasare. 

 

Meciul Aluminij - Sheriff va fi arbitrat de către o brigadă din Elveția. La centru va fi Anojen Kanagasingam (32 de ani), arbitru FIFA din 2026. El va fi ajutat de asistenții Bastien Lengacher, Susanne Küng, al patrulea oficial Johannes von Mandach și arbitrii VAR, Lukas Fähndrich și Alessandro Dudic. Observator de arbitri UEFA la acest meci va fi Laurent Duhamel din Franța, iar Delegat UEFA – Jonathan Leese din Anglia.

 

Sheriff, locul 141 în clasamentul UEFA, evoluează pentru a 28-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 181-lea meci. Bilanț: 52 victorii, 48 egalități, 80 înfrângeri. Golaveraj 166-209. Cel mai bun rezultat: participarea în faza grupelor Ligii Campionilor (ediția 2021-2022), în grupele Ligii Europa, 6 ori (2009-2010, 2010-2011, 2013-2014, 2017-2018, 2022-2023, 2023-2024), play-offul Ligii Europa (ediția 2021-2022) și optimile de finală Europa Conference League (ediția 2022-2023). Cea mai categorică victorie: 5-0 cu Sutjeska, Muntenegru (2013). Cea mai severă înfrângere: 0-6 cu Slavia Praga, Cehia (2023). Cele mai multe meciuri – 66 - le-a jucat burkinezul Wilfried Balima, iar cele mai multe goluri – câte 8 – le-au marcat belgianul Ziguy Badibanga și braziliano-moldoveanul Henrique Luvannor.

 

Va fi al 79-lea meci al tiraspolenilor în Liga Europa (Cupa UEFA). Sheriff a obținut 16 victorii și 28 de remize, iar în 34 de partide a fost învinsă. Golaveraj 62-97.

 

Aluminij este a patra formație din Slovenia, pe care Sheriff o întâlnește în cupele europene. Bilanț: o victorie, cîte 3 remize și înfrângeri:

Ediția 2000-2001, Cupa UEFA, tur preliminar, Olimpia Ljubljana 0-0 și 0-3

Ediția 2022-2023, Liga Campionilor, turul 2 preliminar, Maribor 0-0 și 1-0

Ediția 2024-2025, Liga Conferinței, turul 3 preliminar, Olimpia Ljubljana 0-3 și 0-1

Ediția 2026-2027, Liga Europa, turul 1 preliminar, Aluminij 0-0

 

Componența echipei Sheriff pentru meciul cu Aluminij o găsiți AICI.

 

Nogometni klub Aluminij Kidričevo a fost fondat în anul 1946. “Pădurarii”, cum mai sunt supranumiți jucătorii de la Aluminij, de-a lungul anilor n-au rupt gura târgului, evoluînd în ligiile inferioare ale Yugoslaviei și Sloveniei. Aluminij a promovat în prima divizie a Sloveniei – PrvaLiga în ediția 2011-2012, dar s-a clasat pe ultimul loc și a retrogradat în sezonul următor. Din 2016 evoluează în prima divizie a Sloveniei cu excepția sezoanelor 2022-23 și 2024-2025, când a jucat în liga a doua. Cel mai bun rezultat l-a înregistrat în ediția 2019-2020, când Aluminij s-a clasat pe locul 5. În ediția 2025-2026 a terminat campionatul pe locul 7 din 10 echipe, însă a câștigat surprinzător Cupa Sloveniei, 1-0 în finală cu Brinje Grosuplje din a doua divizie valorică. Golul victoriei a fost marcat de atacantul gambian Bamba Susso în minutul 78.

 

Aluminij a debutat în cupele europene pe 9 iulie la Tiraspol, 0-0 cu Sheriff.

 

Componența echipei Aluminij o găsiți AICI.

 

Potrivit site-ului Transfermarkt, Aluminij valorează 4,1 milioane de euro, iar Sheriff – 7,1 mln. Cel mai scump jucător al formației slovene este fundașul stânga Vid Koderman, un sloven de 23 de ani, care valorează 400.000 de euro. De partea cealaltă, aripa stângă Juanca Pineda, care are cetățenia Spaniei și a Republicii Dominicana, și care a fost împrumutat în intersezon de la Beroe (Bulgaria) până pe 30 iunie 2027, cotat la 800.000 de euro, este cel mai scump jucător de la Sheriff.

 

Sheriff a început noul sezon în Liga 7777 cu două victorii, 3-0 cu debutanta Real Sireți și 4-2 cu Zimbru, și cu o remiză albă cu Politehnica UTM. Formația tiraspoleană, cu 7 puncte, ocupă locul 2 în clasament. De partea cealaltă, campionatul Sloveniei va începe pe 18 iulie, iar Aluminij a susținut în intersezon patru meciuri amicale, 1-1 cu Race (liga 3 a Sloveniei), a marcat Adriano Bloudek, 2-2 cu Pyunik (Armenia), au marcat Bamba Susso și Adriano Bloudek, 0-2 cu Noah (Armenia) și 1-2 cu Partizan Belgrad (Serbia), a marcat Adriano Bloudek.

 

Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipei noastre în meciul retur cu formația slovenă!