• Поддержи национальную сборную

OFFS. FMF și Ambasada Suediei susțin dezvoltarea fotbalului pentru copii printr-o donație de un milion de lei

12 iul 2026 de Reporter FMF

În cadrul unei inițiative importante de susținere a dezvoltării fotbalului în rândul copiilor și tinerilor din Republica Moldova, Federația Moldovenească de Fotbal, cu sprijinul Ambasadei Suediei la Chișinău, a oferit o donație de echipament sportiv în valoare de 1.000.000 de lei pentru implementarea proiectului Open Fun Football Schools (OFFS).

 

Pachetul de echipament include mingi de fotbal (mărimile 3, 4 și 5), jaloane, conuri, porți mobile de dimensiuni reduse, veste de antrenament, bastoane și alte materiale necesare desfășurării activităților sportive, precum și echipament destinat antrenorilor, voluntarilor și copiilor. Donația va contribui la îmbunătățirea condițiilor de organizare a activităților sportive și la promovarea unui mediu accesibil, incluziv și de calitate pentru toți beneficiarii proiectului.

 

De această donație au beneficiat participanții înscriși în proiectul CCPA/OFFS 2026 din localitățile Anenii Noi, Ungheni, Mănoilești (raionul Ungheni), Telenești, Giurgiulești (raionul Cahul), Ștefan Vodă, Lozova (raionul Strășeni), Otaci (raionul Ocnița), Avdarma, Comrat, Vulcănești (UTA Găgăuzia) și Dubăsari.

 

Ca urmare a seminarelor de instruire organizate pentru antrenori (vedeți știrile aici: OFFS. 20 de ani de incluziune, educație și parteneriat prin sport și aici: OFFS. Metodologie modernă și activități practice pentru antrenorii implicați în proiect), în luna septembrie 2026 vor fi organizate Școlile Deschise de Fotbal Distractiv (OFFS), la care vor participa aproximativ 3.000 de fete și băieți cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.

 

De la lansarea sa, în anul 2006, proiectul Open Fun Football Schools (OFFS) a reunit peste 111.000 de copii, 3.050 de antrenori și 2.800 de tineri voluntari din toate regiunile Republicii Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului, contribuind la dezvoltarea societății prin promovarea unor valori fundamentale, precum pacea, incluziunea socială și egalitatea de gen.

 

Proiectul OFFS este implementat în Republica Moldova de organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca și Federația Moldovenească de Fotbal din anul 2006. Începând cu anul 2009, proiectul beneficiază de sprijinul Agenției Suedeze pentru Cooperare Internațională în Domeniul Dezvoltării (Sida), reprezentată de Ambasada Suediei la Chișinău.