După ce a devenit prima echipă care a eliminat Germania la loviturile de departajare la un Campionat Mondial, Paraguay speră să mai producă o surpriză și în fața marii favorite, Franța, într-un duel programat la Philadelphia. Sud-americanii au trecut de Germania după 1-1 și penalty-uri, iar acum sunt la o singură victorie de egalarea celei mai bune performanțe din istorie, sferturile de finală atinse în 2010. Revenită spectaculos după eșecul cu 4-1 din primul meci al turneului, formația lui Gustavo Alfaro este neînvinsă în ultimele trei partide (V2, E1), încasând un singur gol. Totuși, ofensiva rămâne punctul slab, Paraguay marcând o singură dată în ultimele șase meciuri eliminatorii la Cupa Mondială.
De cealaltă parte, Franța traversează o perioadă excelentă. Victoria cu 3-0 în fața Suediei a fost al cincilea meci consecutiv în care Les Bleus au înscris cel puțin trei goluri. Campioana mondială din 2018 și vicecampioana din 2022 este neînvinsă în ultimele șapte partide din fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale și a pierdut doar două dintre precedentele 23 de meciuri la turneul final (V18, E3), continuând cursa spre o posibilă a treia finală consecutivă.
Cvintupla campioană mondială Brazilia înfruntă la New Jersey o Norvegie aflată în premieră în această fază după aproape trei decenii. Seleção a câștigat Grupa C datorită golaverajului și a trecut dramatic de Japonia în optimi, revenind de la 0-1 pentru un succes cu 2-1 după prelungiri. A fost primul meci eliminatoriu câștigat de Brazilia la Cupa Mondială după ce a fost condusă, de la sfertul cu Anglia din 2002. Sud-americanii au câștigat nouă dintre ultimele zece partide din optimile competiției, însă au pierdut fiecare dintre ultimele șase dueluri eliminatorii disputate împotriva unor reprezentative europene.
Norvegia a terminat pe locul secund în Grupa I, după ce și-a permis să odihnească mai mulți titulari în ultimul meci, iar în optimi a învins Coasta de Fildeș cu 2-1, obținând primul succes din istorie într-o fază eliminatorie a Cupei Mondiale. Selecționerul Ståle Solbakken, învins ca jucător în optimile din 1998, visează acum la cea mai mare performanță din istoria naționalei, care nu a trecut niciodată de această fază. Forma excelentă a nordicilor, cu 15 victorii în ultimele 20 de meciuri (E3, Î2), le oferă motive să creadă într-o nouă surpriză.
Programul meciului, duminică, 5 iulie, 1/8 de finală:
00:00 Paraguay - Franța, Philadelphia - Philadelphia Stadium (meci 89) - LIVE la Jurnal TV
23:00 Brazilia - Norvegia, New Jersey - New York/New Jersey Stadium (meci 91) - LIVE la WE SPORT TV
Paraguay - Franța
Participare la turneul final al Campionatului Mondial FIFA și cea mai bună clasare:
Paraguay: 9 apariții - 1930, 1950, 1958, 1986, 1998, 2002, 2006, 2010, 2026 / Sferturi de finală - 2010
Franța: 17 apariții - 1930, 1934, 1938, 1954, 1958, 1966, 1978, 1982, 1986, 1998, 2002, 2006, 2010, 2014, 2018, 2022, 2026 / Campioană - 1998, 2018
Poziție în clasamentul FIFA:
Paraguay: 40 (1505.35 puncte)
Franța: 3 (1870.70 puncte)
Meciuri directe: 5
Victorii Paraguay: 0
Egalități: 2
Victorii Franța: 3
Golaveraj: 4-14
Cea mai categorică victorie: 02.06.2017. Franța - Parguay 5-0 (Meci amical)
Brigada de arbitri pentru acest meci:
Arbitru principal: Ilgiz Tantashev (Uzbekistan)
Arbitrii asistenți: Andrey Tsapenko și Timur Gaynullin (ambii din Uzbekistan)
Al 4-lea oficial: Abdulrahman Al-Jassim (Qatar)
Arbitru video asistent (VAR): Juan Lara (Chile)
Jucătorii activi cu cele mai multe meciuri disputate pentru echipele naționale și cei mai buni marcatori ai acestora:
Paraguay:
Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Gustavo Gómez (fundaș) - 93 de meciuri
Golgheter (activ): Miguel Almirón (atacant) - 10 goluri
Franța:
Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Kylian Mbappé (atacant) - 102 de meciuri
Golgheter (activ): Kylian Mbappé (atacant) - 62 de goluri
Parcursul în faza play-off:
Paraguay:
1/16 de finală
Germania - Paraguay 1-1 (3-4, după loviturile de departajare)
Au marcat: Kai HAVERTZ (14) / Julio ENCISO (42)
Maroc:
1/16 de finală
Franța - Suedia 3-0
Au marcat: Kylian MBAPPE (45, 74), Bradley BARCOLA (53)
Adversar în 1/4 de finală
Joi 9 iulie
23:00 Paraguay/Franța - Maroc, Boston - Boston Stadium (meci 97) - LIVE la WE SPORT TV
Loturile finale convocate ale celor două echipe naționale le găsiți - AICI (CLIC)
Brazilia - Norvegia
Participare la turneul final al Campionatului Mondial FIFA și cea mai bună clasare:
Brazilia: 23 apariții - unica echipă națională care a evoluat la toate turneele finale, 1950 și 2014 (gazdă) / Campioană - 1958, 1962, 1970, 1994, 2002
Norvegia: 4 apariții - 1938, 1994, 1998, 026 / Optimi de finală - 1998 și 2026
Poziție în clasamentul FIFA:
Brazilia: 6 (1765.86 puncte)
Norvegia: 31 (1557.44 puncte)
Meciuri directe: 4
Victorii Brazilia: 0
Egalități: 2
Victorii Norvegia: 2
Golaveraj: 5-8
Cea mai categorică victorie: 30.05.1997. Norvegia - Brazilia 4-2 (Meci amical)
Brigada de arbitri pentru acest meci:
Arbitru principal: Ismail Elfath (SUA)
Arbitrii asistenți: Corey Parker și Kyle Atkins (ambii din SUA)
Al 4-lea oficial: Saíd Martínez (Honduras)
Arbitru video asistent (VAR): Tatiana Guzmán (Nicaragua)
Jucătorii activi cu cele mai multe meciuri disputate pentru echipele naționale și cei mai buni marcatori ai acestora:
Brazilia:
Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Neymar (atacant) - 129 de meciuri
Golgheter (activ): Neymar (atacant) - 79 de goluri
Norvegia:
Jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate (activ): Alexander Sørloth (atacant) - 75 de meciuri
Golgheter (activ): Erling Haaland (atacant) - 60 goluri
Parcursul în faza play-off:
Brazilia:
1/16 de finală
Brazilia - Japonia 2-1
Au marcat: CASEMIRO (56), Gabriel MARTINELLI (90+5) / Kaishu SANO (29)
Norvegia:
1/16 de finală
Coasta de Fildeș - Norvegia 1-2
Au marcat: Amad DIALLO (74) / Antonio NUSA (39), Erling HAALAND (86)
Potențialul adversar în 1/4 de finală
Duminică 12 iulie
00:00 Brazilia/Norvegia - Mexic/Anglia, Miami - Miami Stadium (meci 99) - LIVE la WE SPORT TV
Loturile finale convocate ale celor două echipe naționale le găsiți - AICI (CLIC)
În Republica Moldova, meciurile Cupei Mondiale FIFA 2026™ pot fi urmărite la WE SPORT TV și Jurnal TV, posturi care au obținut drepturile de difuzare pentru cea mai importantă competiție fotbalistică a anului.
Telespectatorii pot urmări WE SPORT TV la următorii operatori:
Orange – 66 / 406
Moldtelecom – 303
Moldcell IPTV – 99
StarNet – 410
ARAX – 303
Multiplex Național A
Citește și...
WE SPORT TV și Jurnal TV vor transmite Cupa Mondială FIFA 2026™
Campionatul Mondial 2026. Tabloul complet și programul șaisprezecimilor de finală
Campionatul Mondial 2026. Tabloul complet și programul optimilor de finală
Campionatul Mondial 2026. 1/8 de finală: Canada - Maroc, LIVE la WE SPORT TV

RO
RU
EN
Campionatul Mondial 2026. 1/8 de finală: Brazilia - Norvegia, LIVE la WE SPORT TV