• Support National Team

Arbitraj

Școala tânărului arbitru. Examen de absolvire la Soroca

03 iul 2026 de Reporter FMF
GALERIE

Miercuri, 1 iulie, la sediul școlii sportive raionale din Soroca a avut loc examenul de absolvire a cursului de instruire organizat în cadrul programului „Școala Tinerilor Arbitri”, desfășurat sub egida Federației Moldovenești de Fotbal.

 

Cursul cu o durată totală de 70 de ore academice a reprezentat o etapă importantă de formare profesională pentru cei 11 candidați, care au parcurs un program intensiv de instruire în domeniul arbitrajului fotbalistic.

 

Examenul de absolvire a fost monitorizat de către Anatolie Bodean, șef al Departamentului de Arbitri al FMF, Andrei Jitniuc, secretar general AFR Soroca, Serghei Revenco, șef al Departamentului de Arbitri al AFR Soroca, Fiodor Zaharii, lector.

 

Lista participanților: Adrian Pascari, Artur Revenco, Nicolae Pădăliuc, Dorel Cobălaș, Cristian Burlaciuc, Mihail Lisnic, Miroslav Gîlcă, Vladislav Paladii, Ion Ursu, Pavel Costin, Igor Cerchez.

 

Federația Moldovenească de Fotbal adresează sincere felicitări tuturor tinerilor arbitri pentru rezultatele obținute la examenul de absolvire. Efortul, dedicarea și pasiunea lor pentru arbitraj sunt apreciate, iar FMF le urează mult succes în activitatea pe care o vor desfășura pe terenurile de fotbal.

 

Această inițiativă constituie un pas important pentru dezvoltarea arbitrajului din Republica Moldova și reconfirmă angajamentul FMF de a promova profesionalismul, talentul și excelența în sport.