Vineri, 29 mai se împlinesc 60 de ani de când discipolii școlii moldovenești de fotbal, mijlocașul Anatol Teslev și fundașul Grigore Ianeț, au devenit campioni europeni de juniori evoluând în componența selecționatei URSS.

Turneul UEFA (până la crearea forului fotbalistic continental în 1954 competiția a purtat denumirea Turneul FIFA, iar în prezent se numește Campionatul european rezervat juniorilor până la 19 ani) a luat ființă în anul 1948.

Selecționata Uniunii Sovietice a participat în premieră la acest turneu în 1962, dar după o evoluție nesatisfăcătoare în 1963 când a suferit înfrângeri în toate cele 3 meciuri disputate a urmat o pauză de trei ani. Abia în 1966 reprezentativa de juniori a URSS a fost iarăși înscrisă pe lista competitoarelor.

Antrenori au fost numiți Evgheni Leadin (principal) și Vladimir Ivașkov (secund). După câteva cantonamente riguroase la care au participat circa 80 de tineri fotbaliști din toată Uniunea Sovietică au fost selectați cei mai buni, printre aceștea numărându-se doi reprezentanți ai școlii moldovenești de fotbal: chișinăuianul Anatol Teslev (primul antrenor – Serghei Cornilov) și orheianul Grigore Ianeț (primul antrenor – Efim Abramovici). Ambii evoluau la Moldova/Avântul (în prezent, Zimbru) Chișinău.

Deoarece la competiția din 1966 s-au înscris 20 de echipe, iar în faza finală urmau să evolueze 16 reprezentative, s-au disputat meciurile de calificare. Astfel, pentru a juca la turneul final din Iugoslavia, selecționata URSS urma să dispute două partide tur-retur contra echipei similare a României.

Naționala de juniori a României în acea perioadă avea în lot câțiva jucători care urmau să devină fotbaliști de talie europeană, precum Cornel Dinu sau Florea Dumitrache, ambii participanți la Campionatul Mondial din Mexic în 1970. Viitori internaționali au ajuns Iosip Vigu, Narcis Răduț Coman, Dan Emil Anca, Dumitru Manea și Ion Pop. Trebuie de menționat și faptul că cu un an mai devreme această echipă a surclasat URSS cu scorul de 3-0.

Partida tur a avut loc pe 3 aprilie 1966 pe stadionul Republican din Chișinău. În prezența a circa 15.000 de spectatori Uniunea Sovietică a obținut victoria la limită, 1-0. Singurul gol a fost marcat în minutul 66 de atacantul Veaceslav Bektașev, care a fructificat o pasă de pe flancul drept a lui Anatol Teslev.

Returul s-a disputat peste o săptămână pe cel mai mare stadion din România. În tribunele arenei „23 August” din București au fost prezenți circa 40.000 de spectatori. Și de această dată echipa gazdă a obținut victoria cu scorul de 1-0. În minutul 20 fundașul central Dan Anca a înscris după o centrare de la colț executată de Dumitru Manea. Conform regulamentului din acele timpuri câștigătoarea a fost decisă la tragerea la sorți. Mai norocoși s-au dovedit a fi fotbaliștii sovietici. De consemnat că în ambele partide Anatol Teslev și Grigore Ianeț au fost integraliști.

Cea de-a XIX-a ediție a Turneului UEFA a avut loc în perioada 21 – 29 mai 1966 în șase orașe din Iugoslavia. Selecționata URSS a fost repartizată în grupa D alături de reprezentativele Ungariei, Elveției și Turciei. Doar câștigătoarea grupei se califica în semifinale.

În primele două întâlniri sbornaya a învins Turcia și Elveția cu același scor, 3-1. Coautor la primul gol al echipei, cel din meciul cu Turcia, a fost Anatol Teslev. Iată ce a fost scris ziarul „Sovetskii sport” nr. 119 din 24 mai 1966: „Chiar din primele minute fotbaliștii sovietici au pus stăpânire pe joc și în curând Nodia, care a primit o pasă bună de la Teslev, l-a obligat pe portarul turc să capituleze – 1:0”.

Meciul decisiv pentru calificare din grupă contra maghiarilor a avut loc în orașul Subotița situat nu departe de hotarul cu Ungaria. Naționala URSS avea avantaj fiind mulțumită și cu un egal deoarece ungurii au pierdut un punct în partida cu Turcia (2-2).

„A fost un meci de neuitat, își amintește Anatol Teslev. Tribunele erau arhipline. Deoarece în acea zonă trăiesc foarte mulți maghiari nu-i nevoie să vă spun pe cine îi susțineau spectatorii. Antrenorul principal Evgheni Leadin m-a împuternicit să joc personal contra lui László Fazekas, cel mai periculos atacant al ungurilor. În pofida tuturor greutăților am rezistat încheind întâlnirea nedecis, 0-0”.

De remarcat că László Fazekas a fost unul din cei mai buni fotbaliști ai Ungariei din anii 60-80: campion olimpic (1968), participant la două campionate mondiale (1978, 1982), câștigător al „Ghetei de Argint” a Europei (1980), cel mai bun fotbalist al Ungariei (1970), de nouă ori campion și de 3 ori deținător al Cupei Ungariei în componența echipei Újpest Dozsa Budapesta.

În semifinale, URSS a întâlnit gazda și totodată favorita turneului. Iugoslavia era singura echipă care a obținut numai victorii în meciurile din grupe învingând Portugalia, RD Germană și Bulgaria. Liderii echipei erau Borislav Mihailović, Jovan Aćimović (viitorul vicecampion european în 1968) și Danilo Popivoda.

A fost cel mai bun meci demonstrat de fotbaliștii sovietici la acea ediție, au susținut antrenorii echipei. Partida s-a disputat în condiții grele, deoarece noaptea și în ajunul partidei a plouat abundent. Sigurul gol al întâlnirii a fost marcat de Veaceslav Bektașev. „Sovetskii sport” nota în nr. 124 din 29 mai 1966: „A evoluat la nivelul scontat mijlocașul Teslev, care l-a neutralizat pe rapidul și agilul conducător de joc al selecționatei iugoslave Mihailović”.

În finală, selecționata Uniunii Sovietice a întâlnit Italia. Partida a avut loc pe 29 mai pe stadionul JNA din Belgrad.

Din „11”-le sovietic au făcut parte: Oleg Ivanov (Dinamo Moscova) – Grigore Ianeț (Avântul Chișinău), Leonid Morozov (căpitan, ȚSKA Moscova), Malhaz Șerghelașvili (Dinamo Tbilisi), Revaz Ciohonelidze (Dinamo Tbilisi) – Anatol Teslev (Avântul Chișinău), Vasili Kurilov (Dinamo Minsk) – Ghenadi Șalimov (Torpedo Moscova), Veaceslav Bektașev (Pahtakor Tașkent), Mihail Gherșkovici (Lokomotiv Moscova), Ghivi Nodia (Torpedo Kutaisi).

Pentru „squadra azzurra” au evoluat o serie de fotbaliști care au strălucit pe arenele europene în anii 60-80: fundașul Sergio Santarini (13 ani a evoluat pentru AS Roma cu care a câștigat trei Cupe ale Italiei), atacanții Carlo Petrini, căpitanul echipei (câștigătorul Cupei Campionilor europeni cu AC Milan), Maurizio Turone (a obținut Cupa Cupelor cu AC Milan și 4 cupe ale Italiei cu „rosso-nerrii” și AS Roma) sau Nevio Scala (în componența lui AC Milan a câștigat Cupa Campionilor europeni, Cupa Cupelor și „scudetto”). Ultimul a devenit și un antrenor celebru, câștigător al Cupei Cupelor, Cupei UEFA și Supercupei Europei cu AC Parma, Cupei Intercontinentale cu Borussia Dortmund.

În meciul decisiv mai mult au atacat sovieticii, care în prima repriză au avut și o „bară”. Italienii au mizat pe apărare, celebrul pe atunci „catenaccio” (lacăt). Întâlnirea s-a încheiat la egalitate, 0-0, și conform regulamentului în premieră ambelor echipe li s-a acordat titlul de campioane.

Anatol Teslev: „Despre punctul din regulament precum că, în caz de egalitate, campioane devin ambele competitoare, noi nu am fost informați. Apropo, italienii au știut despre acest lucru. După fluierul final eram destul de triști, crezând că soarta noastră iarăși va depinde de tragerea la sorți. Când antrenorii ne-au spus că ambele formații vor primi medaliile de aur eram în al nouălea cer de fericire”.