• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

FC Petrocub Hîncești a devenit pentru a doua oară campioana Moldovei!

10 mai 2026 de Serghei Cipilencu

FC Petrocub Hîncești a cucerit pentru a doua oară titlul de campioană a Moldovei la fotbal. Cu o etapă înainte de finalul campionatului, hânceștenii au acumulat 39 de puncte, având un avantaj de opt puncte față de FC Zimbru Chișinău, ocupanta locului secund. Deși „galben-verzii” mai au de disputat două meciuri până la încheierea competiției, aceștia nu mai pot recupera diferența din clasament.

 

Federația Moldovenească de Fotbal aduce sincere felicitări noii campioane a Moldovei, FC Petrocub Hîncești!

La mai mult și la mai mare!

 

Istoria echipei Petrocub a început la Sărata Galbenă, un sat situat la circa 16 km de centrul raional Hâncești. În perioada sovietică Spicul din localitate, alături de Rapid Cărpineni și Flacăra Mingir, era considerată una din liderele fotbalului din raionul Kotovsk (în prezent, Hâncești), participând cu regularitate în campionatul ASB „Kolhoznikul”, dar și în campionatul RSS Moldovenești. La ultima ediție a competiției republicane, cea din toamna anului 1991, fotbaliștii din Sărata Galbenă au ocupat locul 5 în Divizia B (al doilea eșalon valoric al fotbalului moldovenesc).

 

File de istorie a echipei Spicul Sărata Galbenă.

 

Începând cu 1992 Spicul a început să evolueze în campionatul național. După ce în sezonul 1992/93 a devenit campioană a Diviziei B (Seria Sud) echipa a promovat în Divizia A. Până în 1999 a jucat destul de modest ocupând locuri în partea a doua a clasamentului.

 

Începând cu sezonul 1998/99 formația condusă de președintele Leonid Pascaru a început să fie sponsorizată de un grup de oamnei de afaceri din domeniul petrolier și și-a schimbat numele în Petrocub-Spicul.

 

Oficial Petrocub a fost înființat pe 27 noiembrie 1999. Denumirea provine de la abrevierile Petro, derivată de la petrol, și CUB: primele litere ale numelor fondatorilor clubului: Mihail Crăciun, Mihail Usatîi și Alexandru Botnari.

 

În sezonul 2000/2001, formația care între timp și-a schimbat numele în Petrocub-Condor, al doilea an consecutiv a ocupat locul 3 în Divizia A și deoarece Haiduc-Sporting USM Chișinău a refuzat să participe la barajul de promovare în Divizia Naţională a obținut dreptul să participe în premieră în primul eșalon valoric al fotbalului moldovenesc.

Între timp echipa iarăși și-a schimbat denumirea. De această dată în FC Hânceşti şi s-a mutat în centrul raional.

 

Debutul în Divizia Națională (actuala Super Liga) a fost destul de reușit. Formația a ocupat locul 5 cu următoarea linie de clasament: 28 jocuri, 7 victorii, 11 remize și 10 înfrângeri, golaveraj 30-40, puncte – 32. Hânceștenii au reușit și câteva rezultate meritorii: două remize albe acasă și în deplasare cu campioana Sheriff Tiraspol; un egal, tot 0-0, pe teren propriu cu ocupanta locului doi, Nistru Otaci; două remize, 1-1 acasă, 0-0 pe teren străin, cu medaliata cu bronz, Zimbru Chișinău. Din lotul echipei, printre alții, au făcut parte: portarii – Serghei Dinov, Vladimir Mura, jucătorii de câmp – Grigore Badea, Eduard Blănuță, Valeriu Cereș, Anatol Doroș, Alexandru Grab, Dumitru Gușilă, Andrei Mațiura, Roman Onică, Dorin Panciuc, Marcel Reșitca, Vadim Sculea, Anatol Stăvilă, Iurie Șoimu, Veaceslav Untilă, Mihail Vîrtosu. Antrenor – Victor Barîșev.

 

Dar în sezonul următor, FC Hânceşti s-a retras după prima parte a campionatului, iar rezultatele de până atunci (+0=0-14, 4-36) au fost anulate.

 

Ediția 2003/04, formația care a revenit la denumirea Petrocub Sărata Galbenă a început-o iarăși în Divizia B. Peste un an a devenit campioana Seriei Nord, dar a refuzat participarea în Divizia A. În schimb, în 2007, a promovat de pe locul doi.

 

În sezonul 2007/08 a ocupat locul 4, dar a ratat barajul de promovare în Divizia Națională deoarece n-a fost licenţiată de FMF. După care s-a retras din campionat pe o perioadă de 5 ani.

 

A revenit în circuitul fotbalistic național în 2013 sub denumirea Rapid-2–Petrocub Sărata Galbenă. Chiar în primul sezon, avându-l la timonă pe Leonid Pascaru, a devenit campioana Seriei Sud a Diviziei B, iar în ediția următoare, fiind antrenată de Eduard Blănuță, a obținut promovarea în Divizia Națională după ce a ocupat locul secund în Divizia A (campioană a fost Sheriff-2, care nu avea drept de promovare).

În această perioadă culorile clubului au fost apărate de Mihail Lobco, Ion Tescu, Dan și Cristian Taras, Vladimir Peciu, Nicolae și Emil Ciornîi, Cristian Deliu, Adrian Gușanu, Cristian Prozorovschi, Cristian Goțonoagă, Ion Rîmbu, Vladimir Ambros, Dinu Barcari, Alexandru Panas, Victor Iordachi, Vladislav Slivca, Ion Talmazan, etc.

 

În 2015 Petrocub Sărata Galbenă a promovat în Divizia Națională.

 

Începând cu sezonul 2015/16, Petrocub Hâncești evoluează neîntrerupt în primul eșalon valoric al fotbalului moldovenesc, reușind în această perioadă trei clasări pe locul secund (sezoanele 2020/21, 2021/22 și 2022/23) și alte trei pe poziția a treia (edițiile 2017, 2018 și 2019).

De asemenea, echipa s-a calificat de șase ori în semifinalele Cupei Moldovei (2017, 2018, 2021, 2023, 2024 și 2026 – actualul sezon), iar în 2020 și 2024 a cucerit prețiosul trofeu. În finala din 2020, Petrocub a învins formația Sfîntul Gheorghe Suruceni cu 5-3 la loviturile de departajare, după ce timpul regulamentar s-a încheiat la egalitate, 0-0. În 2024, hânceștenii s-au impus cu 3-1 în fața echipei Zimbru Chișinău, reușind astfel eventul.

 

În această perioadă, la conducerea tehnică a echipei s-au aflat Lilian Popescu (2017-2022), Ivan Tabanov (2022-2023), Andrei Martin (2023-2024) și actualul antrenor, Shota Makharadze, care pregătește „leii” din 16 iunie 2025.

Printre jucătorii reprezentativi ai clubului se numără portarii Dumitru Celeadnic, Dorian Railean, Cristian Avram, Silviu Șmalenea și Razak Abalora. Dintre jucătorii de câmp pot fi evidențiați Andrei și Valeriu Macrițchi, Artiom Rozgoniuc, Victor Mudrac, Maxim Potîrniche, Vladislav Slivca, Dan Taras, Vadim Paireli, Vladimir Ambros, Artur Patraș, Alexandru Vremea, Maxim Cojocaru, Ion Jardan, Iaser Țurcan, Vadim Gulceac, Alexandru Bejan, Artiom Puntus, Ștefan Efros, Petru Racu, Alexandru Onica, Victor Bogaciuc, Andrei Cojocari, Sergiu și Mihail Plătică, Ioan-Călin Revenco, Corneliu Cotogoi, Marius Iosipoi, Constantin Sandu, Mihail Lupan, Nicky Cleșcenco, Teodor Lungu, Dan Pușcaș, Ion Borș, Dumitru Demian, David Abagna etc. 

 

Petrocub Hâncești, deținătoarea Cupei Moldovei din 2024.

 

FC Petrocub Hîncești are la activ și opt participări în cupele europene. Cea mai bună performanță a fost înregistrată în sezonul 2024/2025, când echipa s-a calificat în faza ligii a UEFA Conference League. Pe arena continentală, formația a întâlnit echipe precum Real Betis, Heart of Midlothian F.C., İstanbul Başakşehir F.K., SK Rapid Wien, Jagiellonia Białystok și Pafos FC.

 

Petrocub - Real Betis 0-1. 12.12.2024

 

Echipa campioană, ediția 2025/2026: 

Portari: Victor Dodon, Silviu Șmalenea.

Fundași: Vlad Pascari, Cătălin Cucoș, Victor Buruiană, Sergiu Platica, Ion Borș, Ion Jardan

Mijlocași: Dumitru Demian, Bogdan Musteață, Maxim Cojocaru, Ovidiu David, Jessie Djou Guera (Camerun), Daniel Țugulea, Victor Bogaciuc, Pavel Nazari

Atacanți: Vladimir Ambros, Petru Popescu, Nicolae Rotaru, Mihail Lupan, Mihail Sava, Dan Pușcaș

Antrenor: Shota Makharadze (Georgia)

 

FC Petrocub - 07.05.2026