• Support National Team

Feminin(Competiții)

Povestea echipei Ciobruciu-GTC, a doua finalistă a Cupei Moldovei la fotbal feminin

17 aug 2020 de Reporter FMF

 

Istoria fondării clubului de fotbal feminin Ciobruciu începe în anul 2011. La unul dintre festivalurile proiectului Open Fun Football Schools, organizat pentru băieți, s-au adunat și mai multe fete cu vârsta până la 12 ani. Anume ele, la inițiativa antrenorului Eduard Caraman, au creat în scurt timp formația de fotbal feminin în satul Cioburciu, raionul Slobozia. 

 

De atunci, datorită implicării președintelui echipei, Petru Caraman, și a altor parteneri, FC Ciobruciu cunoaște o dezvoltare continuă, iar din anul 2018 se bucură și de susținerea financiară din partea autorităților vamale din regiune (GTC), de unde vine și actuala denumire a clubului.

Eduard Caraman


Antrenorul echipei, Eduard Caraman, care deține și funcția de vicepreședinte, activează în structura clubului deja de 9 ani, reușind să impună propria filosofie de joc și obiective noi ce au ca scop dezvoltarea infrastructurii și atragerea unui număr mai mare de fete în fotbal.


Ciobruciu-GTC a avut nevoie de 5 ani pentru a debuta în campionatul Moldovei printre senioare. Până a ajunge la această etapă de dezvoltare, echipa a parcurs un drum lung pentru a se adapta noului nivel competițional. Primul sezon în elită tinerele din Cioburciu l-au încheiat pe locul 8 din 9 echipe. Liderele echipei au fost Arina Cechina și Olesea Terentieva, ambele făcând parte din prima generație de jucătoare, născute în anii 2000-2002. 

 

În ultimii ani, în scopul îmbunătățirii rezultatelor, Ciobruciu-GTC a transferat mai multe jucătoare de valoare, printre care Veronica Cojuhari, iar mai apoi experimentatele Victoria Ostapenco, Anneta Șapovalenco, Viorica Tonu, Diana Loghin și Doina Ciobanu. Eforturile au dat roade, iar la finalul sezonului 2019/20, echipa se clasează pe locul 4, lăsând în spate adversarele de la Belceanka, Alga Tiraspol și Narta-ȘS Drăsliceni.

 

O prestație și mai remarcabilă elevele lui Eduard Caraman o au în acest sezon al Cupei Moldovei. În sferturi, Ciobruciu a eliminat finalista din 2019, CS Noroc, grație golurilor mai multe marcate în deplasare. În semifinale, GTC a trecut de Real Succes, scor general 9-2. 

 

Trofeul Cupei Moldovei poate fi primul pentru o echipă din satul Cioburciu după o pauză de 40 de ani, când echipa de bărbați Nistru câștiga campionatul RSS Moldovenești.

 

Discipolele lui Eduard Caraman sunt considerate unele dintre cele mai tehnice jucătoare din campionatul intern. Veronica Cojuhari, Victoria Ostapenco și Diana Loghin sunt convocate constant la echipa națională, Natalia Maslova, Oxana Dicusar, Marinela Bordian - la selecționata WU-19, iar Amina Donțu și Sabina Donțu fac parte din lotul selecționatei WU-17.

 

Dezvoltarea sustenabilă a echipei a permis atragerea rapidă a tinerelor talente la clubul Ciobruciu-GTC, astfel încât s-au format 4 grupe cu vârste diferite. Mai mult ca atât, printre antrenoare se regăsesc și actualele jucătoare, Arina Cechina și Veronica Cojuhari, care deja dețin licența C și finalizează studiile pentru obținerea licenței UEFA de categorie B, în cadrul Școlii Federale de antrenori a FMF.

 

La nivel de junioare, clubul din Cioburciu are în palmares câteva locuri pe podium. În ediția 2015/16, tinerele fete de la Ciobruciu-GTC au cucerit medaliile de bronz în campionatul național. În 2018, s-au clasat pe locul secund la Cupa Europeană de mini-fotbal amatori, desfășurată în Ungaria, iar anul trecut s-au situat pe treapta a treia în campionatul de futsal feminin.

 

Material de Maria Teeșanu

 

foto: lmfp.md

 

Finala Cupei Moldovei la fotbal feminin, Cioburciu-GTC - Agarista CSF Anenii Noi, se va disputa miercuri, 19 august, pe stadionul Zimbru din Chișinău, de la ora 20.00 și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 2, canalul Sport1, portalurile moldfootball.com și sports.md, dar și de paginile sociale FMF și site-ul fmf.md.