• Support National Team

Masculin (Naționale)

Ion Nicolaescu, în vizită la două licee din Chișinău

19 mar 2026 de Reporter FMF
GALERIE

Golgheterul all-time al Echipei Țăriii, Ion Nicolaescu (18 goluri în 56 meciuri), a fost în vizită la două instituții de învățământ din capitală, în cadrul proiectului Fotbal în Școli, oferind elevilor o experiență memorabilă și inspirațională.

 

Jucătorul a vizitat două dintre cele patru licee finaliste ale competiției Liga David's Capital, ediția 2025 – Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” și Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Chișinău. Vizita a reprezentat o oportunitate unică pentru elevi de a interacționa direct cu unul dintre cei mai importanți jucători din istoria fotbalului moldovenesc.

 

Într-o atmosferă plină de entuziasm, copiii au discutat cu Ion Nicolaescu, au făcut poze și au creat conexiuni autentice cu idolul lor. Elevii au primit cartonașe personalizate cu profilul jucătorului, semnate de acesta, iar fiecare instituție vizitată a fost premiată cu o minge oficială, care a fost, de asemenea semnată de către fotbalist. Totodată, participanții au beneficiat de cadouri oferite de parteneri.

 

Pentru celelalte instituții de învățământ câștigătoare ale competiției, care nu au putut fi incluse în programul vizitei, Federația Moldovenească de Fotbal va asigura transmiterea cartonașelor personalizate semnate de Ion Nicolaescu, alături de câte o minge oficială cu autograf, astfel încât toți elevii premiați să beneficieze de aceeași experiență și recunoaștere pentru performanța lor.

 

Competiția Liga David's Capital, organizată în cadrul proiectului Fotbal în Școli, a desemnat următorii câștigători ai ediției 2025:

Clasa a V-a – Școala Medie nr. 9 din Rîbnița

Clasa a VI-a – Liceul Teoretic „Nikolai Gogol” din Chișinău

Clasa a VII-a – Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Chișinău

Clasele VIII-IX – Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Chișinău

 

Prin astfel de inițiative, Federația Moldovenească de Fotbal continuă să promoveze valorile sportului în rândul tinerilor, încurajând performanța, spiritul de echipă și dezvoltarea personală prin fotbal.

 

Parteneri principali ai Echipei Țării: maib / Mastercard, Orange Moldova, Kaufland Moldova

 

Partener tehnic: JAKO

 

Partenerii Proiectului Fotbal în Școli: David's Capital, Dansicons, maib / Mastercard, Orange Moldova, Farmacia Felicia, OM Junior

Foto: Adrian PĂDURARU