• Support National Team

ÎN 1968 ECHIPA MOLDOVA CHIȘINĂU A ÎNVINS NAȚIONALA JAPONIEI

13 aug 2020 de Andrei Prodan

În anul 1968 formația Moldova Chișinău (Zimbru de astăzi) a învins pe stadionul Republican din capitală cu scorul de 3-2 naționala Japoniei, formație care peste 3 luni avea să câștige medaliile de bronz la Jocurile Olimpice! Istoricului și statisticianului Vladimir Hurs a fost prezent la acel meci.

 

În vara anului 1968 selecționata de fotbal a Japoniei se pregătea pentru ediția a XIX-a a Jocurilor Olimpice, care urmau să se desfășoare în luna octombrie, în Mexic. Astfel, reprezentanții Țării Soarelui Răsare au efectuat un turneu prin Europa pentru a se confrunta cu echipe din URSS, Cehoslovacia și Germania de Vest.

 

Până la meciul cu Moldova Chișinău, care a avut loc pe 27 iulie 1968, japonezii au jucat cu Zenit Leningrad (azi – Sankt Petersburg) 0-6 (la pauză scorul era egal, 0-0), selecționata Federației Ruse 0-2 și cu Cernomoreț Odesa 1-2.

 

Moldova în acel sezon evolua în una din seriile diviziei secunde ale campionatului URSS (în clasamentul final a ocupat locul 9 din 21 de participante). La momentul confruntării cu asiaticii chișinăuienii ocupau locul 11, având 5 victorii, 5 egalități și 5 înfrângeri.

 

Moldova: Carev (Grișkov), Borș, Volostnâh, Colbasiuc, Sajin, Bâstrițchi (căpitan), Alexandrov, Mironov, Alexeev, Teslev, Catcov.  

Antrenor: Reazanțev.

Japonia: Shimomura, Katayama, T. Miyamoto, Suzuki, Ogi, Mori, Yaegashi (căpitan), M. Miyamoto, Watanabe, Sugiyama, Kamamoto.  

Antrenor: Okano.

 

Prima repriză a fost la discreția gazdelor, care au deschis scorul prin Veaceslav Catcov. După pauză moldovenii și-au mărit avantajul după reușitele lui Valeriu Colbasiuc și Evgheni Piunovschi.

 

Însă ploaia care a început parcă i-a înviorat pe oaspeți, care au redus din handicap, înscriind de două ori în poarta lui Filip Grișkov. Cu prețul unui efort deosebit gazdele au reușit să păstreze avantajul de un gol, învingând cu 3-2.

 

La turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice din Mexic majoritatea microbiștilor moldoveni țineau pumnii pentru echipa din Japonia (asta o știu și de la tata), deoarece selecționata URSS nici nu s-a calificat la această competiție.

 

Asiaticii au făcut parte din Grupa B. După ce au învins Nigeria (3-1) și au jucat la egalitate cu Brazilia (1-1) și Spania (0-0), ei s-au calificat în sferturi, unde au întrecut Franța cu 3-1. Abia în semifinale Japonia a fost învinsă fără drept de apel (0-5) de viitoarea câștigătoare a competiției, Ungaria. Dar în finala mică ei au învins gazda turneului, Mexic, cu scorul de 2-0.

 

Astfel, pentru prima dată o reprezentantă a continentului Asiatic a devenit medaliată olimpică (performanță repetată peste 44 de ani de Coreea de Sud), iar atacantul Kunishige Kamamoto cu 7 reușite în 6 meciuri a devenit golgheterul turneului.

 

De menționat că 10 viitori medaliați olimpici (cu excepția portarului Shimomura) au fost prezenți pe gazonul stadionului Republican din Chișinău în ziua de 27 iulie 1968.

 

Cei care vor să afle mai multe detalii despre meciul dintre Moldova Chișinău și reprezentativa Japoniei le recomand articolul lui Vladimir Hurs, care a fost postat pe blogul Moldova Sport History.  

 

27 iulie 1968. Chișinău. Stadionul Republican. Secvență de la meciul dintre Moldova Chișinău și naționala Japoniei.