Astăzi, 22 februarie, competiția „Cupa Elitelor”, ediția 2026, își desemnează câștigătoarele la categoriile de vârstă U16 și U17, odată cu disputarea ultimelor trei partide din etapa a III-a. Turneul, organizat în perioada 7–22 februarie 2026 de către Departamentul de Dezvoltare Tehnică al Federația Moldovenească de Fotbal, are drept scop identificarea și dezvoltarea jucătorilor talentați, precum și extinderea ariei de selecție pentru selecționatele naționale de juniori.
În grupa U16 a mai rămas de disputat un singur meci, care poate schimba ierarhia finală. De la ora 10:00, la Joma Arena din Chișinău, se vor confrunta Dacia Buiucani și FC Zimbru. În prezent, liderul clasamentului este Academia Rebeja-UTM, care a încheiat competiția cu 7 puncte și un golaveraj impresionant de 7-1. Formația poate fi însă detronată în cazul unei victorii a celor de la Dacia Buiucani, care ar urca astfel pe prima poziție. De cealaltă parte, un succes al „galben-verzilor” le-ar asigura locul secund în clasament, în timp ce Dacia ar încheia competiția pe poziția a treia. Pe ultimul loc se află CS Getica, cu trei înfrângeri și zero puncte acumulate.
La categoria U17, trofeul va fi decis în confruntarea directă dintre FC Zimbru și Academia Rebeja-UTM. Partida va începe la ora 15:30, pe stadionul Zimbru (teren sintetic). Înaintea ultimei etape, Academia Rebeja-UTM ocupă prima poziție cu 6 puncte, fiind urmată de FC Zimbru cu 5 puncte. Învingătoarea meciului va ridica trofeul „Cupa Elitelor”, ediția 2026. În celălalt meci al categoriei, FC Sheriff și CS Real Succes vor lupta pentru poziția a treia. Ambele echipe n-au acumulat niciun punct, înregistrând câte două înfrângeri. Partida se va disputa la Complexul Sportiv Sheriff din Tiraspol (terenul acoperit).
Competiția are ca obiectiv identificarea și dezvoltarea tinerelor talente, promovarea principiului fair-play și oferirea de meciuri oficiale în perioada de pauză a Campionatului Republicii Moldova la Fotbal Copii și Juniori, ediția 2025/2026.
Partidele decisive vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube al Federației Moldovenești de Fotbal și la postul de televiziune WE SPORT TV.
Programul meciurilor de duminică, 22 februarie, etapa a 3-a:
Categoria U16
22.02. Ora 10:00. Dacia Buiucani – FC Zimbru. Joma Arena, teren sintetic (LIVE la WE SPORT TV)
Categoria U17
22.02. Ora 15:30. FC Zimbru – Academia Rebeja-UTM Stadionul Zimbru. teren sintetic (LIVE la WE SPORT TV)
22.02. Ora 15:30. FC Sheriff – CS Real Succes. CS Sheriff, stadionul acoperit
Programul partidelor turneului CUPA ELITELOR - clic pe rubrica MECIURI.
Regulamentul competiției - AICI
Câștigătoarea turneului „Cupa Elitelor 2025” este formația FC Zimbru U17.
Citește și...
Cupa Elitelor. S-au stabilit datele meciurilor din prima etapă
Cupa Elitelor 2026. Rezultatul meciului inaugural
Cupa Elitelor 2026. Rezultatele meciurilor din etapa a 2-a jucate sâmbătă
Cupa Elitelor. Rezultatele meciurilor restanță din etapa 1
14 jucători moldoveni din diasporă, la Cupa Elitelor

RU
RO
EN
Cupa Elitelor 2026. Dueluri decisive pentru trofeu